Tu, care ti-ai pus cel mai mult amprenta pe mine, desi nu ti-am cerut.
miercuri, decembrie 29
Tu si restul.
Tu, care ti-ai pus cel mai mult amprenta pe mine, desi nu ti-am cerut.
sâmbătă, decembrie 25
Dureros.
Mi-am dorit prea multe.
Le-am dorit tuturor un Craciun frumos, special, perfect si am uitat sa cer dreptul de a-l avea si eu.
Am uitat sa ma gandesc ca si eu as putea sa merit un Craciun ca toti ceilalti.
Si-au dorit multi pentru mine sa am un Craciun fericit si in ciuda rugamintilor lor, nu am avut. Poate nu si-au dorit indeajuns de mult sa se si indeplineasca.
De ce nu putea sa fie perfect? Inclin, totusi, in ciuda tuturor intamplate, sa cred ca perfectiunea exista si ca doar asteapta sa fie gasita. Ziceam aseara ca am gasit-o in el, dar azi nu mai pot baga mana in foc. "Sa nu bagi mana in foc nici pentru mata" mi-a zis odata cineva destul de destept incat sa ma faca sa-mi dau seama ca are dreptate.
Dar, mi-as dori din tot sufletul sa existe. Sa fie perfectiune acolo unde sunt lacrimi si suspine.
Mi-am dorit, am cerut, am sperat la prea multe si n-au putut sa se intample toate.
Sunt prea egoista si de aceea continui inca sa o fac.
"Trecutul e ceva de care trebuie sa ne aducem aminte cu zambetul pe buze. Nu-l cere inapoi. Spera doar la un viitor mai bun. "
marți, decembrie 21
Mesaj de Craciun.
"25.Decembrie...initial vroiam sa`ti dau un mesaj complicat, copiat de pe net. Dar esti mult prea special ca sa fac asta."
sâmbătă, decembrie 18
Mult si prost.
A ramas singura sarbatorile astea. A incercat sa iubeasca mult si prost, iar rezultatul sta chiar in fata ei. Un pachet gol de tigari, fumat in mai putin de doua ore si o sticla de vin pe terminate.
joi, decembrie 16
A innebunit?
Foarte putin si va simti cu adevarat ca este anul ei.
luni, decembrie 13
E acolo.
Afara...frig si ceata. Se apropie de geam. Si-ar dori sa ninga si sa vada cum totul se transforma in alb. Ar fi o schimbare.
joi, decembrie 9
El...a ramas singur. Ea...iubeste.
Mihai, tipul care acum ceva timp o parasise pe Ania, tipa care vroia sa se omoare, s-a trezit. O doreste mai mult decat pe Paris Hilton, febletea lui din tinerete, amanta lui careia ii zicea orice, fantasma lui pe care o vedea doar in ziare. Acum, Ania a devenit Paris Hilton a lui. O vrea cu tot ce are el mai bun pe lumea asta, defapt nu prea are nimic. E prost si o stie. Si-ar baga picioarele in tot ce a facut. Atunci, a aflat si el ziua urmatoare de la Andrei ca a fost atat de beat incat nu a recunoscut-o. Si s-a facut singur idiot stiind ca va regreta. Acum chiar ar avea nevoie de doua perechi de pumni sa se bata singur. Poate ii da Andrei. Nici macar nu-l condamna pe Andrei. Se vede ca o iubeste pe Ania, se vede ca O MERITA. Si stie sigur: el nu a facut-o. Isi blesteama zilele in care o insela, statea beat sau o facea in toate felurile doar ca asa ii venea. Nu mai suporta nici masinile care se aud afara. Ce au toti de sunt impotriva lui? De ce a facut ce a facut? De ce a fost mai mult beat decat treaz anul asta? De ce nu a vazut ce fata e Ania? De prost. Are nervi. Da cu pumnul in birou. I-ar omori pe amandoi ca sunt fericiti. Defapt, e idiot. El ii blesteama acum pe toti care sunt pe fericiti. De ce? Pentru ca el nu e si nici nu va fi. Isi ia haina pe el si iese afara. Trebuie sa fumeze.
luni, decembrie 6
Fa-ti curaj. Eu nu pot.
luni, noiembrie 29
Liniste. Coboara cortina.
In sala. Liniste tremuratoare. Coboara cortina. Actul al treilea s-a terminat. Ea zambeste. Se gandeste la actele anterioare si isi da seama ca fiecare a fost intens si emotionant in felul lui. Pana la urma, i-au placut toate. E sigura. Ii va placea si actul al patrulea, si cate vor mai fi. Stie. Le va tine minte pe fiecare dintre ele. Le va pastra intr-un colt de suflet pentru ca si ea a facut parte din ele. Priveste in continuare cum coboara cortina. Peste tot e liniste. Spectatorii au amutit. Spectatorii ei. Oare de ce au venit sa asiste la povestea ei? Ei cate acte au avut? Liniste. Nu ii raspunde nimeni. Cortina coboara in continuare. Cu fiecare centimentru inima o strapunge. Lacrimi ii tafnesc din ochi. Probabil actul al treilea a fost punctul culminant fara sa-si dea seama. Cauta cu mana prin aer. Ar vrea o telecomanda si si-ar dori sa deruleze totul ca sa mai revada macar odata momentele in care credea ca lumea intreaga ii apartine. In zadar. Nu gaseste nici macar un buton pe care sa puna o mica pauza ca sa-si revina. Urmeaza actul patru si ea tremura. Are o speranta ca actul al patrulea va fi ultimul si se va termina ca in povesti cu "si au trait fericit pana la adanci batraneti". Si isi da incet o palma. E fraiera. Stie ca vor mai fi acte. Dumnezeu stie cate. Dumnezeu stie cate "intrigi si puncte culminante" o sa aibe, dar ea stie un singur lucru: va fi un singur deznodamant. Si totusi. Isi musca buzele. Vrea sa simte putin caldura sangelui. Chiar si-ar dori ca actul patru sa fie ultimul si ea sa se duca fericita la culcare. Degeaba. Sangele din buze nu apare, iar ea nu se poate incalzi singura oricat si-ar freca mainile intre ele. Nici nu stie de ce isi freaca mainile. Nu se incalzesc. Mereu are mainile reci. I s-a zis ca e sincera. A aprobat, dar a uitat sa adauge. Doar cu ea. Cu restul nu e decat o masca. Priveste. Nu vrea sa se opreasca. Nu vrea sa se plictiseasca. Viata ei e jucata pe o scena a mortii. Personajele sunt amintirile ei amestecate cu sentimente si drama. Toti si-au invatat rolurile de acasa. Nu au nevoie de cineva care sa le sufle. Numai ea si l-a uitat pe al ei si nu e nimeni care sa o ajute. Restul isi joaca perfect rolurile dintr-un singur motiv: chiar e in joc viata. Viata ei.
marți, noiembrie 23
Amintire. Fum. Ceata?
Iau primul pix pe care il gasesc. Smulg o foaie din caiet. Vreau sa scriu. Sa-mi scriu amintirile, fara ca cineva sa mi le vada. Renunt. Oricum as risca sa fie citite de altii. Nu pot avea intimitate in infernul in care m-am afundat de ceva vreme, in abisul ale carui margini nu contenesc nici macar sa le caut. Si, acum, ma gandesc ca, defapt, nici macar nu vreau sa le gasesc. Nu vreau sa ies de aici. Mi s-a pus conditia "ramai aici, dar sa nu te mai intorci niciodata" si am acceptat. Daca plec de undeva, plec ca nu mi-e bine, daca ma despart de cineva, o fac ca nu mai tin la el, daca tip la cineva, tip ca am nervi. Fals. Tot ce fac are un motiv. Motiv pe care de multe ori nu reusesc nici macar eu sa il cred.
luni, noiembrie 22
Hai sa fugim.
Ia-ma de mana si hai sa plecam din lumea asta care odata a fost roz pentru amandoi. Tine-ma strans si nu ne vom departa niciodata unul de altul.
Pastreza-ti urechile pentru mine, pentru soaptele pe care ti le voi spune in fiecare seara si nu pentru ceea ce vei auzi de la altii.
CREDE...in mine! Nu asculta de ceilalti, altfel vei distruge tot.
Iubeste-ma mai presus de restul, eu asta fac!
Plangi...pe umarul meu si nu din cauza altora.
Razi...cu mine, nu de altii.
Traieste...alaturi de mine si iti garantez ca viata noastra va fi speciala.
Mananca-mi inima, sfasie-o, tranteste-o la pamant ca in final sa ajunga tot in mainile tale.
Zbiara, arunca si distuge tot ce e in jurul meu, dar nu pe mine.
Injura fiecare celula si blesteama ziua in care m-ai zarit pe strada, iar apoi iti vei blestema si zilele frumoase pe care le-ai petrecut cu mine.
Zgarieti obrajii si roadeti unghiile din cauza mea.
Turbeaza.
Innebuneste.
Omoara-te din cauza mea!
Vom fugi amandoi acolo unde nici macar nu stim daca e bine sau rau, vom pleca amandoi fara sa afle nimeni. Vom distruge tot ce inseamna vietate si vom trai in eternitate. Eternitatea noastra de unde nimeni nu ne poate scoate, unde nimeni altcineva in afara de noi nu exista.
Iubeste-ma si hai sa plecam de aici.
vineri, noiembrie 19
T.
Asa ca, T. si eu te iubesc pe tine nestiind ce esti si neavand garantia ca si tu ma iubesti. Te simt in mine si candva stiu ca vei iesi de acolo si ne vom cunoaste. Mai am de asteptat. Sunt prea credula sa te cunosc acum.
luni, noiembrie 15
Sperante desarte.
Sunt nebun. Arunc foaie dupa foaie si injur fiecare cuvant pe care incerc sa il scriu. Sunt idiot. Vreau sa scriu si nu pot. Iti vad chipul pe care odata il tineam la piept, clar si lucid in fata mea. Imi zambesti. Intind mainile sa iti ating obrajii de piersica, dar dispari. Fugi de mine. Iti e frica de mine? Ai fost iubita mea si te-am pierdut dintr-un orgoliu nebun pe care nu l-am parasit nici acum. Eh. Am ramas cu orgoliul nebunesc de a te avea mereu. Mi-a ramas orgoliul cum ca as putea sa inteleg tot ce faci si sentimentul ca oricat ai fi vrut sa ma intelegi nu te-am lasat. Nu te-am lasat sa ma cunosti si sa intrii in viata mea asa cum ti-ai fi dorit. Acum realizez ca mai rau ma doare pe mine.
duminică, noiembrie 14
Fragment din "Jurnalul unei mioape".
Soarele cald al primaverii incearca sa ma trezeasca. Nu poate si nici n-o s-o faca. Ma intorc pe cealalta parte. Pur si simplu nu vreau sa ma trezesc. Sunt prea scarbita de lume. De lumea vazut prin ochii mei...de mioapa. De conturul lucrurilor care la mine a incetat demult sa existe. Mimez fericirea si imi imaginez lucrurile asa cum vreau eu pentru ca de un timp nu le vad decat culoarea. Dar si culoarea ochilor mei a fost umbrita. Umbrita de ramele de ochelari si de lentilele care nu inceteaza sa se mareasca. Ma hotarasc intr-un final sa ma scol. Am zacut prea mult. Ma duc la baie si imi dau un jet de apa pe fata sa fiu sigura ca m-am trezit. Ma apropii si mai mult de oglinda ca sa incerc sa-mi vad chipul clar. Radiaza. Cu exceptia ochilor care par sa priveasca in gol. Ma uit si mai atent. Urma dupa nasul meu nu inceteaza nici macar dimineata sa se vada. Pun mana pe ea. Ma doare. E rosie si ma doare si stiu ca va fi mereu acolo. Ma duc in camera. Imi caut cu mainile ochelarii. Aici sunt. E mai bine acum. Vad tot. Ma duc iar la oglinda. Par schimbata...nu mai sunt eu. Chipul care era in oglinda acum cateva minute dupa jetul de apa a fugit mancand pamantul atunci cand mi-am pus ochelarii. Sau poate totul e in capul meu. Poate doar exagerez. Ma gandesc. Eu nu sunt oarba, practic, vad, dar nu e acelasi lucru. Oricat as vrea eu sa ma fac ca vad totul perfect nu reusesc si imi vine greu sa cred ca nu voi reusi nici de acum incolo. Ma duc, ma imbrac si imi incep obisnuita zi in care imi e teama ca daca voi privi fara ochelari nu voi recunoaste nici macar persoana la doi metri in fata mea... si asta ma doare cel mai tare.
vineri, noiembrie 12
Iubita mea.
joi, noiembrie 11
Inca te iubesc.
Am capul gol si mintea seaca si totusi, ti-am zis ca ma inspiri. Nu stiu cum, unde, in ce mod, dar sunt cateva persoane care ma inspira sa scriu, sa citez si sa traiesc prin scris. Scriu de placere, scriu sa ma descarc, dar cel mai important, scriu pentru placerea de a-i vedea pe altii captivati si introdusi in tot ceea ce fac. Daca ei sunt multumiti, atunci sunt si eu. DEFAPT. Tu sa fi multumit si deja radiez. Tu sa fi fericit si traiesc fericirea alaturi de tine. Tu sa ma iubesti, sau poti sa nu o faci, o voi face eu si pentru tine. Voi face sacrificii [nu stiu cate am facut deja, dar sacrificiul e o parte din mine nu?], voi ierta [spun mereu ca e ultima ora si nu stiu cine pe cine minte], dar vreau sa fi constient ca orice vei face ma va afecta. In doua feluri. Ori ma vei apropia de tine si te voi iubi mai mult cu aceeasi incredere, ori se va intampla contrariul. Am invatat de la tine ca cu cat iti ascund mai multe chestii cu atat importanta lor se agraveaza si la final eu sunt cea care are de pierdut. Asa ca, dragul meu, de acum incolo o sa ma cunosti asa cum sunt. Fara timiditate [sper], fara chestii pe care sa nu le stii, fara minciuni. Ma vei cunoaste pe MINE asa cum doar 2-3 o fac. Si iti va placea. Vreau sa cred ca iti va placea. Vreau sa traiesc cu speranta ca m-ai inteles. Am fost facuta proasta de multe ori de altii, mi-au zis ca de ce imi bat capul cu tine si n-am stiut sa le raspund. Acum stiu. Pentru ca te iubesc. Si ma bucur ca ai realizat asta sau ai inceput sa constientizezi lucrul asta. Sunt suparata, trista, dezamagita [daca m-ai fi intrebat acum cateva zile de cine sunt dezamagita ti-as fi zis ca mai mult de mine] dar stiu ca o sa imi treaca.
Am stiu ca o sa te iubesc indiferent in ce mod, am stiut-o de la inceput si recunosc, tocmai ACUM.
miercuri, noiembrie 10
Pentru tine.
sâmbătă, noiembrie 6
N-ar fi fost adevarat.
Cu el...sau poate fara.
Asteapta. Se uita in gol cu speranta ca il va vedea. Si nu e. Se intinde dupa poza la care se uita de cateva ore bune. O priveste din nou si din nou. I se pare de fiecare data diferita. Parca nu mai e el. Sau doar asa crede ea? Ofteaza si intoarce poza pe toate partile. E veche. Sau cel mai probabil vechimea amintirilor o face sa fie asa. Ii aude glasul in ecou, ii simte rasuflarea langa obraz. Buzele ii sunt crapate din cauza lacrimilor sarate care nu inceteaza sa acopere fata. Ii suna telefonul. Nu-i pasa. Nu vrea sa vada pe nimeni. Vrea sa fie doar cu el. Cu amintirea lui defapt...Isi inclina putin capul. Stie ca oricine ar vedea-o acum ar paria ca a vazut o fantoma. Incepe sa ii zvancneasca capul. Nu-i pasa nici macar de asta. Poate sa se duca dracu tot si sa explodeze. Oh. Ofteaza din nou.
joi, noiembrie 4
Cap XIV: Intoarcerea.
Doar un fragment:
miercuri, octombrie 27
De tine, de tine, de tine.
Sunt in mine, sunt in tine, sunt in noi. Sunt in RESTUL. Exista restul? Sau exista doar un tot absolut? Existam noi, existati voi si exista si ceilalti. Lumea mea si a lui e lumea noastra, lumea voastra nu ne intereseaza. Noua nu ne pasaaaaaa. Noi doar ne vrem si atat. Vreau sa fi langa mine. VREAU! Ti-am zis si ieri ca nu mai pot, ti-o zic si azi si o sa o fac si maine si poimaine si mereu. Te vreau doar pe tine si atat. Nu-mi trebuie restul. Am nevoie. Am nevoie. Am nevoie de tine si ATAT. De tine, de tine, de tine [sunt nebuna si turbata si enervanta, stiu]. Dar nu prea poti sa-mi mai faci nimic acum :).
Imi rod unghiile cu speranta ca imi vor disparea nervii, imi smulg parul cu speranta ca vei fi langa mine si nu esti. Momentan. De aceea vreau sa traiesc fiecare clipa cu tine ca si cum ar fi ultima, ca si cum maine am ramane amandoi orbi, ca si cum maine ar veni sfarsitul lumii, ca si cum ziua de maine nu ar mai exista.
sâmbătă, octombrie 23
Ma bucur.
Te iubesc [din nou si din nou si din nou]
vineri, octombrie 22
joi, octombrie 21
Am furat.
O sa scriu o nota pe care am facut-o pe telefon la ora 2 noaptea cand eram pe drum si nu vroiam sa adorm. Starea mea momentan e foarte buna si postarea asta e putin trista dar tot o sa scriu. Deci:
miercuri, octombrie 20
Scuze.
Imi cer scuze ca uneori sunt ipocrita si indiferenta. Imi cer scuze ca uneori nu arat ceea ce simt in momentul respectiv si par de piatra. Imi cer scuze. Nu sunt deloc din piatra. Si simt absolut tot, doar ca nu o arat. E un defect al meu. As vrea sa scap de el, dar stiu ca nu se poate. Cum nu ma pot lipsi de egoism.