expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

miercuri, decembrie 29

Tu si restul.


Tu, care ti-ai pus cel mai mult amprenta pe mine, desi nu ti-am cerut.
Tu, care ai adaugat fara sa-ti dai seama, atatea amintiri in mine.
Tu, care chiar daca as vrea sa zic ca n-ai fi existat, stiu ca ai facut-o.
Tu, care odata cu tine, m-ai schimbat.
Tu, cu care, am imbatranit fara sa-mi dau seama.
Tu, care stii ca vei ramane vesnic in mine ca ceva inedit.
Tu, care mi-ai adus cei mai frumosi oameni in viata mea.
Tu, care ai facut atatea schimbari cu mine.
Tu, care m-ai facut sa rad, sa plang, sa iubesc.
Tu, care mi-ai rapit prietenii, dar mi-ai dat in schimb altii noi.
Tu, care..
Tu, care mai ai putin si pleci, te rog, mai ramai. Alunga-mi amintirile urate aduse si inlocuieste-le cu cele frumoase oferite tot de tine.
Tu, 2010, nu pleca. Mi-ai adus atatea incat am realizat ca am doua trecuturi:

Tu: 2010
Si restul anilor.

sâmbătă, decembrie 25

Dureros.


Dureros...cum totul se darama incet si fara oprire. Te distruge cu fiecare speranta desarta care ti-o construieste in suflet, iti mananca inima pe dinauntru.

Speranta, dorinta, orgoliul, incapatanarea, egoismul si indiferenta m-au adus aici. Si le blestem pe toate in fiecare minut.

Am ajuns sa nu ma mai recunosc. Sa fiu demoralizata si vulnerabila. Ma vreau inapoi. Imi vreau taria de caracter si gandirea rationala inapoi. Nu ma plac, nu ma doresc, nu visez la mine asa cum sunt azi. M-ati schimbat, m-a schimbat liceul. Si acum vine intrebarea: in bine sau in rau?

In rau. Din ce in ce mai rau. Ajung sa intru in furtuni din care ori nu pot sa ies, ori o fac cu greu si am de suferit dupa.

Si toate astea pentru ca am alungat bunatatea si fericirea. Ce s-a intamplat cu mine?
Ce am ajuns? Cum am putut sa ma las sa devin ceea ce sunt azi?

Te urasc indiferenta, te urasc egoism, te urasc orgoliu. Urasc tot ce mi-ati facut.

Si am cerut prea mult? Am cerut doar sa fiu inteleasa de voi, idiotilor! M-ati facut sa devin ceea ce sunt fara sa va dati seama. M-ati facut sa ajung sa ma distrug si sa-mi fac rau singura doar ca sa uit de restul problemelor. Si nu vreau sa cred ca incep sa nutresc sentimente de ura pentru ca nu o fac.

Nu mai am idee cine sunt. Stiu doar cine am fost si ma vreau inapoi. MA CER inapoi.

Inspir. Expir. Si sufletul ma doare. E ranit cum nu cred ca a mai fost. Din cauza voastra.

Nu cer mult. Cer intelegere. Cer sa fiu vazuta asa cum sunt, sau cum am fost...

Dorinta ma face sa fiu asa. Sa ma gandesc la mai bine, sa imi doresc mai mult de atat. Egoismul imi cere sa o fac. Orgoliul nu ma lasa, iar incapatanarea se opune tuturor.

Dureros...cum am ajuns sa ma urasc pe mine insami. Din cauza mea, dar mai mult, din cauza voastra.

Mi-am dorit prea multe.


Le-am dorit tuturor un Craciun frumos, special, perfect si am uitat sa cer dreptul de a-l avea si eu.

Am uitat sa ma gandesc ca si eu as putea sa merit un Craciun ca toti ceilalti.

Si-au dorit multi pentru mine sa am un Craciun fericit si in ciuda rugamintilor lor, nu am avut. Poate nu si-au dorit indeajuns de mult sa se si indeplineasca.

De ce nu putea sa fie perfect? Inclin, totusi, in ciuda tuturor intamplate, sa cred ca perfectiunea exista si ca doar asteapta sa fie gasita. Ziceam aseara ca am gasit-o in el, dar azi nu mai pot baga mana in foc. "Sa nu bagi mana in foc nici pentru mata" mi-a zis odata cineva destul de destept incat sa ma faca sa-mi dau seama ca are dreptate.

Dar, mi-as dori din tot sufletul sa existe. Sa fie perfectiune acolo unde sunt lacrimi si suspine.

Mi-am dorit, am cerut, am sperat la prea multe si n-au putut sa se intample toate.

Sunt prea egoista si de aceea continui inca sa o fac.

"Trecutul e ceva de care trebuie sa ne aducem aminte cu zambetul pe buze. Nu-l cere inapoi. Spera doar la un viitor mai bun. "

marți, decembrie 21

Mesaj de Craciun.


"25.Decembrie...initial vroiam sa`ti dau un mesaj complicat, copiat de pe net. Dar esti mult prea special ca sa fac asta."
Inca astept acel Craciun cu tine care stiu ca nu va veni niciodata. Inca sper ca intr-o zi te voi revedea alaturi de mine.

Am incetat demult sa cred ca mi se vor indeplini dorintele A.

Si, totusi, ramai acea iubire pe care am trait-o intens timp de un an. Un an de zile care acum a fost sters cu buretele si a lasat in urma rani adanci.

A trecut o luna A., si eu nu stiu ce faci, nu stiu daca ti-e bine si nu stiu daca ai pe altcineva.

Mi-as dori sa ai, sa fi fericit si sa mimezi iubirea pe care ai trait-o cu mine, dar te-as uri din tot sufletul daca as stii ca ii soptesti si ei aceleasi vorbe pe care mi le spuneai mie, ca o tii de mana la fel de strans cum ma tineai si pe mine ca sa nu cad.

Si in final, am cazut in gol si inca continui sa o fac. Nu stiu cand voi inceta. N-am idee nici macar de la ce etaj am facut-o.

Esti fericit? Daca esti, atunci o sa fac tot posibilul sa fiu si eu.

Nu esti? Atunci iti voi imprumuta fericirea mea.

Cu o conditie. Imprumuta-mi pentru o zi inima ta. O singura zi o mai vreau si ti-o dau inapoi.
Am avut-o un an, am plans dupa ea o luna si acum, o mai vreau doar o zi, o singura zi.

Ma uit in jur, merg pe strada si vad oameni fericiti. Eu de ce nu sunt? Tu cum esti? Tu unde esti?
Oh. Am atatea intrebari A. si vreau sa aflu raspunsul lor fara sa ti le pun.

Stii...am incercat sa trec peste, sa te inlocuiesc cum inlocuiesti un frigider si n-a mers. Mi-am facut mai rau. Il comparam pe el cu tine si mereu ieseai tu invingator. Tu...ala care esti mai egoist ca toti, mai orgolios si mai incapatant. Tocmai pentru unul ca tine pastrez inca iubirea pura.

Mi-ai zis ca a fost dragoste de copii, dar in ciuda acestui fapt tu ai tinut la mine. Ce dragoste de copii A. cand eu te iubesc de patru ani de zile?!

A., mi-e dor de tine, dar tu m-ai uitat.

Stii...am incercat sa traiesc fara tine. Si stii cum imi duc viata? Traiesc prin mine. Merg, mananc, vorbesc si ma culc.

Ai plecat si odata cu tine a plecat si cheful meu de a trai, de a rade si de a spune "Il am pe el, voi trece peste tot".


Iti doresc cel mai frumos, mai special, mai superb si mai fericit Craciun alaturi de toti cei la care tii. As vrea sa pot acelasi lucru. Sa ii strang pe toti cei la care tin impreuna, dar stiu ca e imposibil.
Asa ca ma rezum la un sincer te iubesc, sentiment care din partea mea, nu va inceta niciodata.

sâmbătă, decembrie 18

Mult si prost.


A ramas singura sarbatorile astea. A incercat sa iubeasca mult si prost, iar rezultatul sta chiar in fata ei. Un pachet gol de tigari, fumat in mai putin de doua ore si o sticla de vin pe terminate.

Isi aminteste vag de D. Stie doar ca a facut o data dragoste la el, dar era prea beata ca sa-si mai aminteasca altceva.

Prin fata ochilor ii trece repede imaginea lui M. Nici pe el nu l-a iubit. Ii e scarba cand ii spunea ca il iubeste si ii e si mai scarba ca de fiecare data cand o facea sunase fals. M. ii zisese "stii, daca nu ma iubesti nu trebuie sa ma minti". A doua zi il parasise. Stiuse ca avea dreptate.

Apoi un anume A., nu ii mai stia decat numele, un R. mai tanar ca ea, o mica escapada de o saptamana. Pustiul incepuse sa tina la ea, dar ei nu ii pasa.

Singurul lucru pe care il vroia era sa-si astupe ranile provocate de cel mai nenorocit dintre toti, de C. C-ul idiotul, C-ul tampitul. Oh. Ce-l iubea. Inca il vroia in patul ei pe C. Auzise ca are o iubita noua placuta de mai toata lumea. Scuipa. Sa o ia dracu pe masa. Niciodata n-a placut-o. Scuipa din nou. Sa o ia dracu si pe sorsa. Nici aia n-a placut-o. Nici mai nimeni. Tipa la mine in timp ce-mi zicea toate astea. Era scarbita de toti. Ii spusesem "A. Ia-o mai usor cu tigarile si bautura si scoate-l odata pe C. din viata ta". Se enerva si mai rau "Vrei sa te dau dracu si pe tine? Imi esti prietena. Asculta-ma si taci." si daca nu as fi tinut atat la ea, as fi plecat demult si as fi lasat-o acolo singura si inecata in bautura. Dar, stia pana si ea ca nu o voi face. Asa ca o ascultam.

Imi povestea cat l-a iubit pe C., cum s-au intalnit intamplator pe strada intr-o zi de vara, cum facusera prima data dragoste, cum isi sopteau vorbe dulci la ureche [acum i se pareau dezgustatoare, fara el, orice lucru trait devenise alb-negru] si cum el a plecat de langa ea brusc intr-o zi.

Nu mai termina de povestit. De multe ori nici macar nu era clara, ideile i se suprapuneau fara sa-si dea seama. Vorbea de C. de parca ar fi fost un zeu. Un zeu care o ranise prea mult ca sa-si dea seama. Avea o sclipire in ochi de fiecare data cand ii pronunta numele "Si odata m-a dus la un restaurant. Super scump. Nici nu puteam sa mananc. Ma crezi? Ma uitam la el si ma hraneam numaidecat cu privirea lui. Ma sorbea. Prima data cand m-a atins am luat foc. Imi ardea tot corpul. As fi fost a lui acolo. Nu-mi pasa de restul. Il doream E, il doream. Pricepi?" si o aprobam in tacere. Dadeam din cap si ma gandeam "Doamne. Asta chiar il iubeste".

Dar, oricat l-ar fi iubit, el nu s-a intors si ea continua sa il iubeasca. C. ramasese C.

A. il iubise mult si aici se termina tot. Ea inca spera ca el se va intoarce si nu dorea sa admita ca a fost doar una dintre multele lui amante.

Asadar, la fel cum facuse si ea cu restul, asa facuse si C. Iubise mult si prost si lasase inimi frante, zdrobite si inconjurate de iubirea ce nu le-a purtat-o niciodata.


"Sa fi fost iubire adevarata? Sa fi fost dragoste nemeritata, uitata, stearsa?"
Doar el stia.

joi, decembrie 16

A innebunit?


Foarte putin si va simti cu adevarat ca este anul ei.
Inca putin si o sa isi ia telecomanda imaginara si va pune pauza pe momentul ala care va fi cu siguranta momentul ei.
Nu stie cum, dar are acel suras mereu in coltul gurii.
Nu stie cum, dar inima ii bate de trei ori mai repede ca deobicei.
Nu stie cum, dar ar lua pana si ghiveciul cu flori de pe birou in brate.
A impodobit bradul de ceva timp si totusi in fiecare zi mai muta cate un glob si zice ca locul lui nu e acolo.
Mananca mai putin, zambeste mai mult.
Doarme putin si nu vrea sa o arate.
Isi pune colinde ziua si incepe sa cante prin casa fara sa-i pese.
Isi consuma toata mesajele inainte de termen doar cu el. Pentru restul, ea nu are mesaje.
Cand il vede nu vrea decat sa fie cu el. Nu-i pasa de ceilalti si nici macar nu o intereseaza ce zic si nici ce gandesc.
Iar isi musca buzele. [gest pe care il face din ce in ce mai des]
Bea mult ceai. Cu fructe din alea care amintesc de Craciun.
Are unghiile rosii.
Asteapta vacanta.
Canta oricand, oriunde.
Rade mereu.


A innebunit?
Nu. Doar iubeste.

luni, decembrie 13

E acolo.


Afara...frig si ceata. Se apropie de geam. Si-ar dori sa ninga si sa vada cum totul se transforma in alb. Ar fi o schimbare.

Inauntru...cald. Inima bate incontinuu fara ca macar sa ii pese ce se intampla. Si-ar dori sa nu se mai opreasca niciodata. Deja s-a produs o schimbare pe care pana si ea o simte.

I se plimba prin cap o mie de idei si nu apuca sa prinda niciuna. Parca nici nu ar exista. Parca i-ar trai doar inima. Mai pune odata mana. Vrea sa fie sigura ca e la locul ei. Rasufla linistita. Inima lui chiar e la ea. Repeta din nou gestul. Daca nu ar fi asa de frig pe balcon chiar si-ar tine mana neincetat langa inima sa fie sigura ca nu o sa mai fuga niciodata.

Isi lipeste nasul de geam. Trage cat de mult aer poate si se gandeste intruna "hai odata zapada afurisita".

Mai sta 5 minute si degeaba. Nu o sa ninga. E putin dezamagita, dar isi pune iar mana in dreptul inimii. E inca acolo. Asta e tot ce conteaza.




joi, decembrie 9

El...a ramas singur. Ea...iubeste.


Mihai, tipul care acum ceva timp o parasise pe Ania, tipa care vroia sa se omoare, s-a trezit. O doreste mai mult decat pe Paris Hilton, febletea lui din tinerete, amanta lui careia ii zicea orice, fantasma lui pe care o vedea doar in ziare. Acum, Ania a devenit Paris Hilton a lui. O vrea cu tot ce are el mai bun pe lumea asta, defapt nu prea are nimic. E prost si o stie. Si-ar baga picioarele in tot ce a facut. Atunci, a aflat si el ziua urmatoare de la Andrei ca a fost atat de beat incat nu a recunoscut-o. Si s-a facut singur idiot stiind ca va regreta. Acum chiar ar avea nevoie de doua perechi de pumni sa se bata singur. Poate ii da Andrei. Nici macar nu-l condamna pe Andrei. Se vede ca o iubeste pe Ania, se vede ca O MERITA. Si stie sigur: el nu a facut-o. Isi blesteama zilele in care o insela, statea beat sau o facea in toate felurile doar ca asa ii venea. Nu mai suporta nici masinile care se aud afara. Ce au toti de sunt impotriva lui? De ce a facut ce a facut? De ce a fost mai mult beat decat treaz anul asta? De ce nu a vazut ce fata e Ania? De prost. Are nervi. Da cu pumnul in birou. I-ar omori pe amandoi ca sunt fericiti. Defapt, e idiot. El ii blesteama acum pe toti care sunt pe fericiti. De ce? Pentru ca el nu e si nici nu va fi. Isi ia haina pe el si iese afara. Trebuie sa fumeze.

Ania, tipa care acum ceva timp fusese parasita de Mihai, tipul beat, iubea. Iubea din nou. Sau poate pana acum nici macar nu o facuse. Nu stia cum Andrei o facuse sa-l iubeasca. Se iubeau mult, si erau fericiti. Stia ca Mihai era gelos, dar nu ii pasa. Nici macar nu-i mai placea sa-i auda numele. O dezgusta amintirea lui si lunile in care o facea in toate felurile pentru ca era prea beat. Respira. Chiar nu mai vrea sa-si aminteasca de el. Se ridica dupa scaun si se duce la usa. I se pare ca a batut cineva...

luni, decembrie 6

Fa-ti curaj. Eu nu pot.

Vino inapoi in patul meu. Vino sa ne iubim in cearsafurile albe in care ma rasfatai odata. Intoarce-te la mine. Nu ma lasa singura. Odata si odata voi pica si nu vei mai fi niciodata langa mine sa ma prinzi.

Cat o sa mai rezist asa? Cat o sa mai adorm gandindu-ma ca era mai bine daca erai langa mine?

Fa-ti curaj si intoarce-te. Eu nu pot sa te aduc inapoi. Nu am taria necesara.

Nu ma respinge. Nu ma indeparta. Nu o sa pot sa stau departe de tine. Sunt ca o mare care spumega neincetat si care isi loveste necontenit valurile sperand ca se va calma.

Iubirea mea, te iubesc. Si esti departe.

Intoarce-te la mine si da-mi adierea de care am nevoie. Impinge-ma la suprafata si scoate-ma din furtuna asta care nu se mai termina.

Fa-ti curaj. Fa-o. Tot ce pot sa fac eu e sa te iubesc.



Scoate-ma de aici. Destul am zacut. Destul am stagnat. Destul am asteptat.




luni, noiembrie 29

Liniste. Coboara cortina.


In sala. Liniste tremuratoare. Coboara cortina. Actul al treilea s-a terminat. Ea zambeste. Se gandeste la actele anterioare si isi da seama ca fiecare a fost intens si emotionant in felul lui. Pana la urma, i-au placut toate. E sigura. Ii va placea si actul al patrulea, si cate vor mai fi. Stie. Le va tine minte pe fiecare dintre ele. Le va pastra intr-un colt de suflet pentru ca si ea a facut parte din ele. Priveste in continuare cum coboara cortina. Peste tot e liniste. Spectatorii au amutit. Spectatorii ei. Oare de ce au venit sa asiste la povestea ei? Ei cate acte au avut? Liniste. Nu ii raspunde nimeni. Cortina coboara in continuare. Cu fiecare centimentru inima o strapunge. Lacrimi ii tafnesc din ochi. Probabil actul al treilea a fost punctul culminant fara sa-si dea seama. Cauta cu mana prin aer. Ar vrea o telecomanda si si-ar dori sa deruleze totul ca sa mai revada macar odata momentele in care credea ca lumea intreaga ii apartine. In zadar. Nu gaseste nici macar un buton pe care sa puna o mica pauza ca sa-si revina. Urmeaza actul patru si ea tremura. Are o speranta ca actul al patrulea va fi ultimul si se va termina ca in povesti cu "si au trait fericit pana la adanci batraneti". Si isi da incet o palma. E fraiera. Stie ca vor mai fi acte. Dumnezeu stie cate. Dumnezeu stie cate "intrigi si puncte culminante" o sa aibe, dar ea stie un singur lucru: va fi un singur deznodamant. Si totusi. Isi musca buzele. Vrea sa simte putin caldura sangelui. Chiar si-ar dori ca actul patru sa fie ultimul si ea sa se duca fericita la culcare. Degeaba. Sangele din buze nu apare, iar ea nu se poate incalzi singura oricat si-ar freca mainile intre ele. Nici nu stie de ce isi freaca mainile. Nu se incalzesc. Mereu are mainile reci. I s-a zis ca e sincera. A aprobat, dar a uitat sa adauge. Doar cu ea. Cu restul nu e decat o masca. Priveste. Nu vrea sa se opreasca. Nu vrea sa se plictiseasca. Viata ei e jucata pe o scena a mortii. Personajele sunt amintirile ei amestecate cu sentimente si drama. Toti si-au invatat rolurile de acasa. Nu au nevoie de cineva care sa le sufle. Numai ea si l-a uitat pe al ei si nu e nimeni care sa o ajute. Restul isi joaca perfect rolurile dintr-un singur motiv: chiar e in joc viata. Viata ei.
Ea zambeste si tace. Cortina incepe sa se ridice. Urmeaza nu cel din urma, dar ca toate celelalte, un act important: actul patru. E atenta la tot.

Vrea sa continue si o va face pana cand cortina va inceta sa se tot ridice si sa tot cada.

marți, noiembrie 23

Amintire. Fum. Ceata?


Iau primul pix pe care il gasesc. Smulg o foaie din caiet. Vreau sa scriu. Sa-mi scriu amintirile, fara ca cineva sa mi le vada. Renunt. Oricum as risca sa fie citite de altii. Nu pot avea intimitate in infernul in care m-am afundat de ceva vreme, in abisul ale carui margini nu contenesc nici macar sa le caut. Si, acum, ma gandesc ca, defapt, nici macar nu vreau sa le gasesc. Nu vreau sa ies de aici. Mi s-a pus conditia "ramai aici, dar sa nu te mai intorci niciodata" si am acceptat. Daca plec de undeva, plec ca nu mi-e bine, daca ma despart de cineva, o fac ca nu mai tin la el, daca tip la cineva, tip ca am nervi. Fals. Tot ce fac are un motiv. Motiv pe care de multe ori nu reusesc nici macar eu sa il cred.

Nu ma astept sa ma inteleaga nimeni. Nu ma chinui sa va inteleg nici eu pe voi.

Tu. Tu. Esti o amintire. Un fum dens care nu reuseste sa iasa din camera. E plin de tine in sufletul meu. Imi distrugi plamanii pe zi ce trece fara sa te gandesti la consecinte. Ai vrut inima mea. Ti-am dat-o si mi-ai pasat-o inapoi intr-un mod care m-a facut sa realizez ca nu ti-o voi mai incredinta de acum incolo. Ti-am oferit increderea mea, ai preferat sa te lipsesti de ea. Ti-am oferit sprijinul meu, l-ai refuzat. Tu, fumul care niciodata nu va iesi din mine, DISPARI! Dar. Oh. Oricate geamuri as deschide, nu te pot scoate din camera si nici macar nu pot inhala un alt fum mai intepator ca tine.

Ceata? Nu. E doar fumul amintirilor idioate cum ca te vei intoarce la mine. E doar speranta desarta ca intr-o zi o vei face. E doar visul ca nu voi trai in infern singura ci altaturi de tine.
Fum? Nu. E doar iubirea pe care mi-ai injectat-o in vene.
Amintire? Nu. E doar trecut.

luni, noiembrie 22

Hai sa fugim.


Ia-ma de mana si hai sa plecam din lumea asta care odata a fost roz pentru amandoi. Tine-ma strans si nu ne vom departa niciodata unul de altul.
Pastreza-ti urechile pentru mine, pentru soaptele pe care ti le voi spune in fiecare seara si nu pentru ceea ce vei auzi de la altii.
CREDE...in mine! Nu asculta de ceilalti, altfel vei distruge tot.
Iubeste-ma mai presus de restul, eu asta fac!
Plangi...pe umarul meu si nu din cauza altora.
Razi...cu mine, nu de altii.
Traieste...alaturi de mine si iti garantez ca viata noastra va fi speciala.
Mananca-mi inima, sfasie-o, tranteste-o la pamant ca in final sa ajunga tot in mainile tale.
Zbiara, arunca si distuge tot ce e in jurul meu, dar nu pe mine.
Injura fiecare celula si blesteama ziua in care m-ai zarit pe strada, iar apoi iti vei blestema si zilele frumoase pe care le-ai petrecut cu mine.
Zgarieti obrajii si roadeti unghiile din cauza mea.
Turbeaza.
Innebuneste.
Omoara-te din cauza mea!
Vom fugi amandoi acolo unde nici macar nu stim daca e bine sau rau, vom pleca amandoi fara sa afle nimeni. Vom distruge tot ce inseamna vietate si vom trai in eternitate. Eternitatea noastra de unde nimeni nu ne poate scoate, unde nimeni altcineva in afara de noi nu exista.
Iubeste-ma si hai sa plecam de aici.

vineri, noiembrie 19

T.


Draga T., iti scriu si nu vreau sa-mi raspunzi pentru ca practic nu traiesti. Sunt numai a ta. Cum pot fi a ta daca nu traiesti? Mint. Existi. In mine. Te simt acolo si nu stiu ce esti. Nu stiu cum arati si nu stiu nici macar cum te cheama. De aceea ti-am zis T., pentru ca imi place mie. Sunt indragostita irevocabil de cineva pe care nu-l pot vedea. Orbii cum se iubesc? Ei se vad? Nu, nu. Ei se cunosc.
Asa ca, T. si eu te iubesc pe tine nestiind ce esti si neavand garantia ca si tu ma iubesti. Te simt in mine si candva stiu ca vei iesi de acolo si ne vom cunoaste. Mai am de asteptat. Sunt prea credula sa te cunosc acum.
T. de te-as avea langa mine, T. de te-as simti langa mine si de as paria ca nu ma vei rani. Dar o vei fac. Cum au facut-o toti. T, tu cel care nu existi, vino si da-mi fericirea de care am nevoie. T. , cel pe care practic nu-l cunosc vino si iubeste-ma cum nu a facut-o nimeni. Oh. Te vreau T...te vreau fara sa stiu cum arati. Corpul meu si intreaga mea fiinta te cheama. Vino pentru numele lui Dumnezeu. Cunoaste-ma pentru ceea ce sunt. Iti vreau infatisarea, iti vreau respiratia, iti vreau ATINGEREA!


Draga A., iti raspund stiind ca nu vei afla ca am facut-o. Sunt inauntrul tau si exist. Chiar exist. Doar pentru mine. Te iubesc. Nu te vad, dar te simt. Traiesc in tine si asta e tot ce conteaza. Iti vad miile de celule rosii si albe alunecand pe langa mine si iti aud bataile inimii pe minut. Te vreau. Stiu ca esti frumoasa, dar pur si simplu nu te pot vedea. Defapt, nici nu trebuie. Sunt fericit sa traiesc odata cu tine, sa respir odata cu tine fara sa te vad. Te cunosc. Pe dinauntru. Si daca fac asta, de ce ar mai fi nevoie sa te cunosc si pe dinafara? Nu te voi rani. Asa mi-am pus in cap. Nu te voi iubi. Pentru ca o fac deja. Sunt un animal prins in cusca inimii tale. In gratiile care pulseaza mereu si mereu si pe care le aud neincetat. Daca ies de aici, voi fi mancat de ale tale vene. Ma vor strange neincetat si ma vor intreba de ce te-am facut sa suferi. Nici macar nu stiu cum am ajuns in tine. Nu stiu decat ca mi-e bine si ca n-am de gand sa plec. Nu vreau sa ne vedem acum, ar disparea orice iubire pe care am cladit-o. Eu te vad blonda, si daca esti bruneta voi fi putin dezamagit. De ce sa stricam iubirea cladita cu atata munca? De ce A.? Nici macar nu garantez ca te cheama A, dar tu mi-ai zis T, asa ca pot sa iti spun cum vreau. Voi fi eroul tau pana cand voi inceta sa respir? Voi fi umarul pe care vei plange de cate ori vei avea nevoie? Voi fi cel care te va ghida spre bine fara ca macar sa stii ca am facut-o? Voi fi. Voi fi tot ce-ti doresti tu si voi ramane asa pana corpul tau imi va spune ca nu mai am ce sa caut in el.

[Enrique - Hero (luv.you zano ♥)]

luni, noiembrie 15

Sperante desarte.


Sunt nebun. Arunc foaie dupa foaie si injur fiecare cuvant pe care incerc sa il scriu. Sunt idiot. Vreau sa scriu si nu pot. Iti vad chipul pe care odata il tineam la piept, clar si lucid in fata mea. Imi zambesti. Intind mainile sa iti ating obrajii de piersica, dar dispari. Fugi de mine. Iti e frica de mine? Ai fost iubita mea si te-am pierdut dintr-un orgoliu nebun pe care nu l-am parasit nici acum. Eh. Am ramas cu orgoliul nebunesc de a te avea mereu. Mi-a ramas orgoliul cum ca as putea sa inteleg tot ce faci si sentimentul ca oricat ai fi vrut sa ma intelegi nu te-am lasat. Nu te-am lasat sa ma cunosti si sa intrii in viata mea asa cum ti-ai fi dorit. Acum realizez ca mai rau ma doare pe mine.

Si uite cum si un baiat poate plange ca un prost in camera lui. Nu stie nimeni ce simt eu acum. Nu vreau sa vada nimeni ca o fata mi-a facut asa ceva. Vreau doar sa ma descarc. Singur. Am o gramada de intrebari incerte al caror raspuns nici nu ma chinui sa-l mai gasesc. Nu vreau sa cred ca si tu plangi. Sunt multumit sa stiu ca sufar doar eu. Ca un idiot ce sunt, altfel nu ma pot numi, ti-am zis sa ne despartim. Si asta numesc eu mai bine? Sa plang ca un las in camera cu lumina stinsa? Zic lumina stinsa pentru ca nu pot sa iti scriu nimic, nu pot sa iti dau mesaj [tastele imi fug sub maini] si nu pot deschide calculatorul pentru ca am senzatia ca imi mananca sufletul. Practic, tu imi mananci sufletul. Esti ca o termita care nu se mai satura, sau asta sunt eu? Nu iubita mea. Cum pot fi atat de crud sa te fac termita? Tu esti doar o persoana, o fiinta, o fata care a iubit un idiot. Care s-a indragostit de un idiot ca mine.

Imi canta in cap o singura melodie. Tu esti iubita mea de luni pana luni. Sau ai fost. Si eu nu ma intorc la tine oricat as vrea pentru ca stiu ca o sa te ranesc din nou. Sunt un animal si pentru asta ma urasc. Din sufletul tau as lua o gura, sa imi umplu inima.

Sper si persist in greseala ca poate vom fi iar impreuna, si stiu ca doar sper.

Te iubesc prea mult si tocmai acum realizez ca nu pot trai fara tine. Nu pot respira aerul fara tine inclestata de bratul meu, nu pot bea stiind ca nu iti voi simti niciodata gustul sarat al buzelor tale si cel mai rau: nu pot trai fara inima pe care mi-ai smuls-o fara ca macar sa-mi fi cerut voie. Fara ca macar sa-ti fi dat voie.

Sunt trist si asa voi fi pana vei inceta sa admiti ca te iubesc.
R.



duminică, noiembrie 14

Fragment din "Jurnalul unei mioape".


Soarele cald al primaverii incearca sa ma trezeasca. Nu poate si nici n-o s-o faca. Ma intorc pe cealalta parte. Pur si simplu nu vreau sa ma trezesc. Sunt prea scarbita de lume. De lumea vazut prin ochii mei...de mioapa. De conturul lucrurilor care la mine a incetat demult sa existe. Mimez fericirea si imi imaginez lucrurile asa cum vreau eu pentru ca de un timp nu le vad decat culoarea. Dar si culoarea ochilor mei a fost umbrita. Umbrita de ramele de ochelari si de lentilele care nu inceteaza sa se mareasca. Ma hotarasc intr-un final sa ma scol. Am zacut prea mult. Ma duc la baie si imi dau un jet de apa pe fata sa fiu sigura ca m-am trezit. Ma apropii si mai mult de oglinda ca sa incerc sa-mi vad chipul clar. Radiaza. Cu exceptia ochilor care par sa priveasca in gol. Ma uit si mai atent. Urma dupa nasul meu nu inceteaza nici macar dimineata sa se vada. Pun mana pe ea. Ma doare. E rosie si ma doare si stiu ca va fi mereu acolo. Ma duc in camera. Imi caut cu mainile ochelarii. Aici sunt. E mai bine acum. Vad tot. Ma duc iar la oglinda. Par schimbata...nu mai sunt eu. Chipul care era in oglinda acum cateva minute dupa jetul de apa a fugit mancand pamantul atunci cand mi-am pus ochelarii. Sau poate totul e in capul meu. Poate doar exagerez. Ma gandesc. Eu nu sunt oarba, practic, vad, dar nu e acelasi lucru. Oricat as vrea eu sa ma fac ca vad totul perfect nu reusesc si imi vine greu sa cred ca nu voi reusi nici de acum incolo. Ma duc, ma imbrac si imi incep obisnuita zi in care imi e teama ca daca voi privi fara ochelari nu voi recunoaste nici macar persoana la doi metri in fata mea... si asta ma doare cel mai tare.

vineri, noiembrie 12

Iubita mea.


Postarea asta e pentru tine iubita mea. As fi zis ca iti scriu altceva, ca iti dau o scrisoare si iti zic "te iubesc. multumesc ca existi." dar e prea putin. Sunt persoana din ziua de azi, sunt ceea ce am vrut sa fiu, sunt ceea ce am devenit si datorita tie. Si ti-am zis si o recunosc ca m-ai schimbat, in BINE. Imi storc creierii si ma gandesc cine si ce eram inainte sa te cunosc. Zic sa te cunosc, pentru ca ai stat 7 ani! 7 ani langa mine si nu te-am observat, nu te-am apreciat, nu te-am cunoscut. Si acum regret enorm. Ma gandesc cum ar fi fost viata mea cu tine alaturi de mine, cu tine sprijinindu-ma. Ma gandesc cat de proasta am fost sa imi pierd timpul cu altii, mai putin cu tine. Sunt recunoascatoare ca macar in ultimul an te-am cunoscut asa cum a trebuit si tu ai facut-o la fel. Daca ne gandim ce gandeam una despre cealalta acum cativa ani am zice ca nu eram aceleasi persoane. Stiu cum ne-am apropiat, stiu cum sinceritatea mea a vrut atunci sa-ti arate cine sunt defapt si a facut-o. Nu regret nicio clipa de atunci. Mi-ai facut zilele mai bune cand simteam ca mor de nervi, m-ai sunat mereu si m-ai ascultat tracanind despre cine stie ce bluza noua. Ma ascultai fara sa imi zici "da mai taci odata frate ca le am si eu pe ale mele". Cel mai important lucru pe care l-am invatat de la tine iubita mea a fost: sa pretuiesc tot, dar absolut tot ce am. Sa traiesc fiecare clipa, sa zambesc intruna si sa nu imi pese, sa iubesc cu adevarat, sa visez orice as vrea sa mi se intample. Si acum iubita mea. Acum am ajuns sa iti dau aceleasi sfaturi pentru ca stiu cat de greu iti e in momentul asta, cum iti vine sa arunci si sa distrugi tot, dar nu o faci. Ai ales sa lupti si SPER ca asa o sa o faci si in continuare. Ti-am zis atunci, ti-o zic si acum: LUPTA pentru mai bine, pentru ca o sa apara si strada ta foarte luminoasa pe care vei radia [cu mine langa tine evident]. Te rog si pe tine sa nu plangi si sper sa nu o faci [ma indoiesc]. Nu mi-ai cerut sa-ti scriu, mi-ai dictat tot ceea ce simt prin simpla ta existenta. Sunt constienta ca n-as fi eu fara tine, fara sprijinul tau, fara suportul si intelegerea de care dai mereu dovada. N-am un cuvant mai bun decat: Multumesc.

Pentru ca te iubesc cu adevarat iubita mea si stii asta. Si stii ca voi fi cu tine indiferent ce vei face si ca voi fi acolo sa-ti dau 78910 palme sa te trezesti, cum am facut-o nu acum mult timp.
In incheiere, sper sa-ti placa, sper sa realizezi ca iti voi fi mereu alaturi si ca iubita ta te iubeste de un incoace din ce in ce mai MULT.

joi, noiembrie 11

Inca te iubesc.

Dupa atata timp. Nici macar nu e asa mult, dar mi se pare ca a trecut o vesnicie de cand te stiu, de cand vorbeam cu tine, de cand am ajuns sa te cunosc.
Am capul gol si mintea seaca si totusi, ti-am zis ca ma inspiri. Nu stiu cum, unde, in ce mod, dar sunt cateva persoane care ma inspira sa scriu, sa citez si sa traiesc prin scris. Scriu de placere, scriu sa ma descarc, dar cel mai important, scriu pentru placerea de a-i vedea pe altii captivati si introdusi in tot ceea ce fac. Daca ei sunt multumiti, atunci sunt si eu. DEFAPT. Tu sa fi multumit si deja radiez. Tu sa fi fericit si traiesc fericirea alaturi de tine. Tu sa ma iubesti, sau poti sa nu o faci, o voi face eu si pentru tine. Voi face sacrificii [nu stiu cate am facut deja, dar sacrificiul e o parte din mine nu?], voi ierta [spun mereu ca e ultima ora si nu stiu cine pe cine minte], dar vreau sa fi constient ca orice vei face ma va afecta. In doua feluri. Ori ma vei apropia de tine si te voi iubi mai mult cu aceeasi incredere, ori se va intampla contrariul. Am invatat de la tine ca cu cat iti ascund mai multe chestii cu atat importanta lor se agraveaza si la final eu sunt cea care are de pierdut. Asa ca, dragul meu, de acum incolo o sa ma cunosti asa cum sunt. Fara timiditate [sper], fara chestii pe care sa nu le stii, fara minciuni. Ma vei cunoaste pe MINE asa cum doar 2-3 o fac. Si iti va placea. Vreau sa cred ca iti va placea. Vreau sa traiesc cu speranta ca m-ai inteles. Am fost facuta proasta de multe ori de altii, mi-au zis ca de ce imi bat capul cu tine si n-am stiut sa le raspund. Acum stiu. Pentru ca te iubesc. Si ma bucur ca ai realizat asta sau ai inceput sa constientizezi lucrul asta. Sunt suparata, trista, dezamagita [daca m-ai fi intrebat acum cateva zile de cine sunt dezamagita ti-as fi zis ca mai mult de mine] dar stiu ca o sa imi treaca.




Am stiu ca o sa te iubesc indiferent in ce mod, am stiut-o de la inceput si recunosc, tocmai ACUM.

miercuri, noiembrie 10

Pentru tine.

Te vreau langa mine. ACUM!
Asta e pentru tine.
Pentru tine cea care mi-ai fost alaturi 15 ani si sunt sigura ca o sa-mi mai fi pana mor. Pe noi ne leaga sangele iubita mea, ne leaga venele prin care trece acelasi sange. Noi suntem legate una de cealalta. Si ce conteaza ca stam departe? Atata timp cat sangele ala n-o sa inceteze sa curga, o sa fim una alaturi de cealalta.
Asta e pentru tine.
Sa nu plangi. Te rog eu. Am simtit doar nevoia pura sa-ti multumesc pentru ceea ce insemni pentru mine si cate ai facut ca sa fiu ceea ce sunt azi. In mare parte ti se datoreaza tie tot ce sunt azi si recunosc asta si iti multumesc mult. Inseamna enorm pentru mine fiecare mesaj pe care il vad de la tine si fiecare sfat pe care mi-l dai.
Asta e pentru tine.
Esti suparata stiu. Esti mai mult ranita decat suparata. Aseara, habar n-ai cat imi venea sa intru in telefonul ala si sa fiu langa tine. Sa stiu ca macar plangi pe umarul meu, nu pe pat. Sa te ascult pana la epuizare si apoi sa ma intorc inapoi. Dar nu pot iubita mea si asta ma face sa imi rod unghiile din nou [lucru pe care il fac doar la nervi mai nou :)) o sa vezi].
Asta e pentru tine.
Si am simtit nevoia sa-ti dedic o postare. Nu vreau sa plangi. Vreau doar sa fi tare, sa lupti, sa nu incetezi sa crezi ca exista altii mai buni decat el, ca e un IDIOT. Nu te-a meritat ti-o zic eu. Cand o sa te merite cineva cu adevarat o sa vin si o sa-ti zic. Si daca il vad iubita mea, jur, dar jur [nu-mi pasa daca incerci sa ma opresti] ca o sa ma duc eu la el si o sa vorbesc si o sa-l intreb ce a fost cu el, ce a fost pana la urma in capul lui si o sa-i explic eu cam tot asa sa inteleaga prostul ce a pierdut. Nu mi-e rusine de mai nimeni, mai ales de cineva care stiu ca te-a ranit. Ti-am zis de multe ori, pentru tine, as fi in stare sa lovesc si sa bat pe aproape toata lumea. Sa le rup capul la toti daca iti fac ceva. Si sorta ar face la fel doar ca intr-un mod mai diplomat. Eu nu prea pot fi diplomata la varsta mea. Si o sa ai 16 ani in curand si nu vreau sa plangi, sa suferi etc. Vreau sa radiezi. Pentru ca daca ai 16 ani e ceva si daca ai 16 ani si eu o sa am 16 ani si asta inseamna ca am mai trecut un an IMPREUNA. Pentru mine asta conteaza cel mai mult.
Asta e pentru tine.
O sa incerc sa-ti fiu alaturi de cate ori o sa-mi dai voi, sa-ti sprijin capul pe umarul meu de fiecare data cand o sa ti-l simti greu, sa te ajut, asa cum pot pentru ca distanta asta intre noi doua ma distruge psihic si fizic. Daca te-as avea langa mine as fi probabil cea mai fericita. Sa stiu ca pot sa te vad, sa-ti povestesc, sa ma asculti. Putine persoane ma asculta si ma inteleg ca tine si sunt sigura ca le pot numara pe o singura mana. Revenind, nu vreau sa plangi cand o sa-mi citesti postarile alea triste.
Asta e pentru tine.
Ieri, pur si simplu am simtit ca trebuie sa-ti citesc pentru ca aveam capul gol. Si banuiesc ca te-am ajutat :) sau asa sper. O sa incerc pe zi ce trece sa te fac sa te simti mai bine, spun ca o sa incerc pentru ca oricine as fi si orice as face, gaura pe care ti-a lasat-o doar el o poate repara.
Te iubesc mult, enorm. N-ai idee cat. N-am niciun cuvant sa-ti zic mai bun de atat. Multumesc ca existi si mai ales iti multumesc ca ma suporti asa cum sunt si ca imi dai palme cand vezi ca sunt la pamant.
Acelasi lucru il fac si eu.♥

sâmbătă, noiembrie 6

N-ar fi fost adevarat.

N-ar fi fost adevarat daca el n-ar fi avut dreptate. Nu putea sa fie adevarat. Faptul ca o parasise si nu tinea la ea. Ea nu putea accepta asa ceva. Sau asa credea ea. Oricat ar fi putut sa o faca, nu-l putea crede. Isi ridica brusc privirea cand auzi pasi. Doi tipi se apropiau de ea. Era seara si ii era teribil de frica. "Ce faci papusa? Nu te-a mai vrut iubitul si hoinaresti pe strazi?". Ce ar fi putut sa le zica idiotilor astora doi care pretindeau ca o cunosc? Un oftat ii scapa fara sa vrea din suflet. Frica o facea sa tremure si mai mult decat pana atunci. "N-aveti altceva mai bun de facut?" De unde atat curaj sa mai spuna si asta? Glasul ei, caci sigur era glasui ei, sunase de parca ar fi iesit dintr-o cripta. "I-auzi ba. Papusa asta mai are si tupeu". Tipul celalalt, un fel de stalp negru; pentru ca asa parea din unghiul de unde il privea ea, nu spusese nimic, pana acum. "Mihai, termina. Nu fi idiot. Las-o in pace. Hai sa mergem. Nici macar n-o cunoastem." "Auzi bai Andrei, ce-ai ajuns? Sa-i iei apararea unei necunoscute? Da-o naibii nu vezi in ce hal e. Incercam si eu sa ii ridic moralul." "Cum? Sa o sperii si mai tare decat e?" Ar fi vrut sa fuga. Nu stia unde. Pentru ca nu stia nici macar unde era. Stia doar de ce ajunsese aici. Vroia sa sara de pe blocul opus liceului. Pentru ca fara el, ea nu mai avea de ce sa traiasca. Asa se gandea ea; ca viata e facuta doar din el. Incepu sa planga fara ca macar sa mai realizeze ca ciudatii aia doi mai erau acolo. "Bai Mihai, plange. Ce i-ai facut?". "Nimic frate. Eu cred ca e nebuna". "Las-o ma. Hai sa mergem naibii acasa odata ca te-ai imbatat ca un idiot". "Bai, sunt eu beat, dar asta ori e nebuna ori a fost parasita. Naiba stie."
Andrei, pentru ca asa il chema pe "stalpul negru" se apropie usor de mine:
- Te putem ajuta cu ceva?
- Nu.
- Ne zici si noua ce ai patit?
- Credeti ca imi zic viata unor straini? Beti manga pe deasupra.
- Ia hai Andrei sa mergem. Ca beat manga nu sunt si n-am ajuns sa ma faca idioata asta in ce hal vrea ea. Ca ii dau si doua palme.
- Doar un minut Mihai.
- Bine. Eu o iau inainte.
Andrei se apleca langa mine, in locul in care eram intepenita de cateva ore buna:
- Tu. Daca ti-a murit cineva, imi pare rau. Daca ai fost parasita, inseamna ca tipul e un idiot si nu te merita. Daca ai venit aici pentru ca ai auzit ca de aici mereu se omoara adolescentii cu probleme sa stii ca moartea nu e o rezolvare. Exista oameni care stiu cum sa isi traiasca viata si oameni care o arunca cu piciorul. Nu fi fraiera. Traieste-o! Daca ai nevoie de ceva stii unde ma gasesti.
- Unde te gasesc?
- Ania, sa fim seriosi acum. O fi Mihai beat manga sa nu stie ce a facut, dar e un idiot. Nici nute merita. Nici nu te-a recunoscut. De parca nu stiam de ce am luat-o pe aici. Maine ne vedem la scoala si vorbim mai multe.
Ofta. Da, ii cunostea pe ambii tipi. Mihai, idiotul dupa care plansese acum cateva minute si pe care s-a facut ca nu-l cunoaste pentru ca o durea prea tare sa vada ca el nici macar n-a recunoscut-o si Andrei, colegul lui de camera, un tip pe care nu prea l-a bagat in seama. Pana acum.

Cu el...sau poate fara.


Asteapta. Se uita in gol cu speranta ca il va vedea. Si nu e. Se intinde dupa poza la care se uita de cateva ore bune. O priveste din nou si din nou. I se pare de fiecare data diferita. Parca nu mai e el. Sau doar asa crede ea? Ofteaza si intoarce poza pe toate partile. E veche. Sau cel mai probabil vechimea amintirilor o face sa fie asa. Ii aude glasul in ecou, ii simte rasuflarea langa obraz. Buzele ii sunt crapate din cauza lacrimilor sarate care nu inceteaza sa acopere fata. Ii suna telefonul. Nu-i pasa. Nu vrea sa vada pe nimeni. Vrea sa fie doar cu el. Cu amintirea lui defapt...Isi inclina putin capul. Stie ca oricine ar vedea-o acum ar paria ca a vazut o fantoma. Incepe sa ii zvancneasca capul. Nu-i pasa nici macar de asta. Poate sa se duca dracu tot si sa explodeze. Oh. Ofteaza din nou.
Se gandeste din nou la el... si stie ca daca ar fi fost in viata si el s-ar fi gandit la ea.

joi, noiembrie 4

Cap XIV: Intoarcerea.


Doar un fragment:

" Drumul spre casă părea lung. Şi nu se schimbase doar drumul, se schimbaseră şi casele, şi grădinile şi cam tot. Venise primăvara era clar. Căldura aceea care face totul să izbucnească. Verdele acela crud şi mirosul lui specific. Păsările care îmi spuneau că e o nouă viaţă. Totul înviase. Auzeam glasurile cristaline ale copiilor din vecinătate. Probabil alergau vreun fluture cu speranţa că îl vor ţine în palmă. Totuşi, ştiam că ei erau fericiţi. Ştiam că şi păsările care se întorseseră acasă erau fericite, ştiam că până şi copacii erau fericiţi…dar EU? Eu cum eram? Cum aş fi putut să mă simt? Trupul îmi spunea că ar trebui să mă duc şi să alerg într-o livadă abia înmugurită şi să simt cum fiecare rază de soare mă mângâie, dar sufletul îmi zicea că îl doare şi îl ustură toată această caldură. Că e prea mult pentru el. Prea multă suferinţă care îl apăsa, prea multe traume prin care trecuse. Nu ştiam ce să fac. Nu ştiam cum ar fi trebuit să mă simt. Nici măcar nu ştiam cine sunt. De fapt ştiam, practic, eram: Hella Collin, fiica domnului Hill Collin şi a fostei doamne Stella Collin, sora mai mică a domnişoarei Elisse Collin, nepoata mătuşii Annie, mătuşa care niciodată nu a fost măritată, prietena lui Edi Stuck, prietena cea mai bună a lui Tem, fata care nu a avut niciodată trăsături spectaculoase, dar a fost frumoasă, cu tenul meu masliniu, cu părul şaten închis şi cu ochii mari şi verzi."

miercuri, octombrie 27

De tine, de tine, de tine.


Sunt in mine, sunt in tine, sunt in noi. Sunt in RESTUL. Exista restul? Sau exista doar un tot absolut? Existam noi, existati voi si exista si ceilalti. Lumea mea si a lui e lumea noastra, lumea voastra nu ne intereseaza. Noua nu ne pasaaaaaa. Noi doar ne vrem si atat. Vreau sa fi langa mine. VREAU! Ti-am zis si ieri ca nu mai pot, ti-o zic si azi si o sa o fac si maine si poimaine si mereu. Te vreau doar pe tine si atat. Nu-mi trebuie restul. Am nevoie. Am nevoie. Am nevoie de tine si ATAT. De tine, de tine, de tine [sunt nebuna si turbata si enervanta, stiu]. Dar nu prea poti sa-mi mai faci nimic acum :).
Imi rod unghiile cu speranta ca imi vor disparea nervii, imi smulg parul cu speranta ca vei fi langa mine si nu esti. Momentan. De aceea vreau sa traiesc fiecare clipa cu tine ca si cum ar fi ultima, ca si cum maine am ramane amandoi orbi, ca si cum maine ar veni sfarsitul lumii, ca si cum ziua de maine nu ar mai exista.

sâmbătă, octombrie 23

Ma bucur.

Zambesc, tremur si simt. Simt si vad. Si ma bucur. Nici nu stiu cati au sentimentul pe care il am eu [probabil multi]. Sentimentul acela ca te-ai schimbat si continui sa te schimbi. Si cel mai mult, ma bucura faptul ca nu credeati vreodata ca voi ajunge sa fiu si sa arat mai bine ca voi. Ca m-ati crezut proasta si m-ati luat de proasta si intr-un final eu am fost singura care a avut de castigat. Am castigat incredere [in putini, mai ales in mine] si am pierdut incredere[in multi]. Si poftim. Am facut cam tot ce nu credeati ca voi face si am ajuns unde nici nu va asteptati ca voi ajunge. Si cel mai important, am devenit ceva ce ati vrea sa fiti si voi si ma bucur. Ma bucur sa va vad cum va holbati si ma examinati si iar va holbati de parca as fi altcineva. Si totusi, nu regret pentru ca a meritat. Ma bucur. Ma bucur ca sunt fericita [ma bucur pentru persoanele dragi care sunt fericite si imi doresc ca si celelalte la care tin sa fie] si ma bucur ca m-ati schimbat [multumesc]. Ma bucur pentru voi, dar cel mai tare ma bucur ca am ajuns la punctul in care am incetat sa mai incerc sa fiu ca altii, iar acei altii nu inceteaza sa incerce sa fie ca mine.

Te iubesc [din nou si din nou si din nou]

Te iubesc. Pentru simplul fapt ca m-ai facut sa te iubesc. ♥

joi, octombrie 21

Am furat.


O sa scriu o nota pe care am facut-o pe telefon la ora 2 noaptea cand eram pe drum si nu vroiam sa adorm. Starea mea momentan e foarte buna si postarea asta e putin trista dar tot o sa scriu. Deci:

Nu ma cunosc. Nici macar nu stiu ce sunt. Ce pot sa fiu? Sau cine pot fi? Ce am? Sunt un om rau. Am furat de atatea ori. Am crezut ca nu se va vedea... dar m-am inselat. Recunosc. Am furat. Am furat de multe ori, dar doar de la o singura persoana: de la mine. M-am furat mereu. M-am mintit. M-am culcat eu si m-am trezit altcineva. Furam amintiri si vise. Traiam in ele. Vroiam sa zbor. Vroiam sa fiu altcineva si totusi nu mai eram eu. Eram o hoata. Imi inchideam visele in cutie zicandu-mi "esti naiva. Te hranesti cu vise si imaginatie. Nu tine de foame." si ma gandeam ca in mine erau doua persoane: eu, visatoarea [cea care ar fi facut tot ce i-ar fi trecut prin cap sa se simta bine] si eu, realista [cea care pune niste limite peste visele ei]. Incercam sa zic ca maine ma voi schimba...minteam. Imi furam capul, imbolnavindu-l cu visele mele. Si imi parea rau: nici macar capul nu avea vise. Intr-un colt al lui se afla cea mai de pret comoara. Am intrebat-o intr-o zi cum o cheama si mi-a raspuns ferm: imaginatia. Pe ea o vroiam si spre ea ma duceau visele mele. Stiam ca trebuia cumva sa o scot din coltul macabru incare o gasisem. Dar de ce o vroiam? Asta n-ar fii insemnat sa ma hranesc iar cu vise?
Mai tarziu am inteles. E bine sa visezi pentru ca
"Fericirea e un ideal, e opera imaginatiei".

miercuri, octombrie 20

Scuze.


Imi cer scuze ca uneori sunt ipocrita si indiferenta. Imi cer scuze ca uneori nu arat ceea ce simt in momentul respectiv si par de piatra. Imi cer scuze. Nu sunt deloc din piatra. Si simt absolut tot, doar ca nu o arat. E un defect al meu. As vrea sa scap de el, dar stiu ca nu se poate. Cum nu ma pot lipsi de egoism.
Imi cer scuze ca postarea asta nu e asa de inspirata, dar n-am prea avut chef :d. Imi lipseste dispozitia grav. Ieri eram fericita. Dadada. Fericita doar pentru ca... nu iti zic :)). Eram doar fericita. Azi n-am chef de nimic. Azi am chef doar de Bruno Mars. Defapt am chef de... nu iti zic nici asta ca altfel nu se mai indeplineste. E 10 fix si nu cred in ccturile alea cu ma iubeste :)). Ma enervez ca scrisesem ceva tare adineauri si am sters :|. Mda. Ti se intampla sa ai vise? Sa ai vise cu vrajitoare si tu sa salvezi copii? Am avut eu acum 2 zile. Sau ti se intampla sa visezi ceva ce ai trait deja? Si sa te intorci in vis si sa schimbi finalul pentru simplul fapt ca e mai frumos asa? Am facut si asta.
Etc etc etc [nu mai am chef sa scriu :)]

marți, octombrie 19

Trecut.

Nu poate. O mananca ochii de parca cineva i-ar fi aruncat piper in ei. Nu poate. Se aseaza pe patul care pare din fier. O doare. O doare corpul, dar cel mai rau o doare inima. Stie ca trebuie sa o faca azi sau niciodata. O stie. Si totusi, nu poate. Amana. Se uita pe fereastra. Cerul a capatat o culoare gri inchis. Pare ca o sa ninga. Respira. Stie ca nu poate sa se ridice sa vada si ea zapada. Ii e teama sa o faca. Se gandeste ca poate el si-a facut o familie si e fericit. Dar, nu poate. Stie ca nu va mai avea ocazia asta. Amana din nou. Priveste prin camera. Flori, portocale si perfuzii. Asistenta a mai incetat sa vina de acum o ora. Ii e mai bine fara pitigaiata aia. Dar, nu poate sa se gandesca decat la ce trebuie sa faca. Se gandeste la copii. N-a avut unul al ei, dar i-a crescut pe ai celorlalti cum a putut. Se gandeste la parintii ei care s-au coborat de cativa ani in pamant. Se gandeste la accidentul lor si nu poate nici macar acum sa-si dea seama cum a scapat.
Se hotaraste. Vrea sa o faca. Vrea sa-i zica si sa-i povesteasca. Deschide laptopul pe care il are de o ora pe picioare. Greu. E un efort mare pentru ea.
Si incepe...

" Iubitul meu , ba nu, am pierdut demult acest drept. Dragul meu, iti scriu. A trecut atata timp de cand nu ti-am mai trimis un mail. A trecut atata timp de cand nu ti-am mai citit numele. Iti scriu cu speranta ca mailul asta va ajunge la timp la tine. Mi-am facut curaj sa o fac, sa iti zic de ce nu am mai dat niciun semn de viata. Mi-am facut curaj. Asadar, o sa iti zic acum. Am amanat destul si deja nu mai pot. Am cancer. Faza terminala. Poate ti se pare imposibil, dar da, eu il am. Ma doare fiecare parte din corp, dar nu din cauza bolii, ma doare de dorul tau. Ma macina gandul ca nu te voi mai vedea niciodata. Daca te-as vedea un minut, mi-ar fi deajuns sa plec fericita. Dar, stiu, o stiu, nu se poate. Tu ai altele. Tu ai viata ta. Ai familia ta. Imi pare rau pentru tot ceea ce a fost in trecut. Regret deciziile noastre de a ne separa. Cand ai plecat, am stiut ca te iubesc mai mult decat orice. Dar, mi-a fost teama sa ti-o zic.
Tu esti bine? O intrebare absurda din partea mea pentru ca oricum nu o sa mai iti citesc mesajul, daca imi vei trimite. Te las, dragul meu. Acum ma simt mai linistita.
La revedere. Si te iubesc."

Crina [nu stiu de ce i-am dat numele asta, nici macar mie nu imi place], apasa pe send si apoi isi inchide laptopul. A facut-o. I l-a trimis. Nu stie ce se va intampla de acum incolo. Stie doar ca el va primi candva mailul. Se aseaza mai bine pe pat si inchide ochii. Acum poate dormi...



Vlad, e la munca. Sta la biroul lui din NY si isi bea cafeaua de dimineata. Stie ca e aproape 8 dimineata, dar e un workaholic si nu poate sa schimbe nimic. Brusc, ii vine o amintire pe care a crezut ca a uitat-o. Ii vine amintirea Crinei in minte. Dar, e imposibil ca el sa o iubeasca. A trecut atata timp. Acum are o sotie pe care, recunoaste si el, nu o iubeste. A luat-o doar ca avea bani. Are doi copii, lumina ochilor, dar stie ca ar fi fost mai frumosi daca ieseau din burtica Crinei. Si ii e dor de Crina. Si isi aminteste cum au fugit impreuna la mare si s-au urcat in primul tren. Cum au ajuns pe plaja si au privit rasaritul cu nisipul sub ei. Se gandeste ca alea sunt amintirile vietii lui.
8:00 - new message
Tresare. Crede ca nu a vazut bine. Se uita mai atent. Acum e sigur.
From: Crina.
Ii tremura mana. Se gandeste ca e imposibil. Poate ca i-a dat mesaj sa il invite la nunta ei. Oricum n-ar putea veni. Nu ar rezista sa o vada langa alt barbat decat el. Isi face curaj si nervos, citeste mailul.



Ora 21:00.
Vlad intra grabit in spital. Nu ii e somn, nu ii e nici foame, nu ii e nimic. Vrea doar sa o vada. Fuge la asistenta pe care o vede iesind dintr-un salon.
- Buna seara. Imi puteti spune unde e salonul Crinei Iancu? [spera ca nu si-a schimbat numele de familie]
- Sunteti cumva vreo ruda? [asistenta il examineaza pe Vlad din cap pana-n picioare. Ii vine sa ii dea cu ceva in cap, dar nu poate].
- Da, nu. Persoane apropiate. Unde are salonul?
- Ne pare rau. A murit azi dimineata la 8:00. Ne pare extrem de rau.
- Oh... [Vlad tresare. Asadar, a murit fara sa-l vada. Asadar, iubirea vietii lui nu mai e. Se intoarce, se aseaza pe primul scaun si incepe sa planga ca un copil mic. Isi da seama de un singur lucru:
"In graba noastra, am uitat pur si simplu lucrurile in care am crezut vreodata. De obicei, am uitat chiar sa credem in ceva. Si cel mai important, am uitat ca viata-i prea scurta."

luni, octombrie 18

Amintire.

As fi vrut sa fi langa mine. Sa-mi respiri aerul si sa-mi mangai fata. As fi vrut sa simt cum palma ta ia conturul fetei mele, as fi vrut sa-ti simt mangaierea. As fi vrut sa-ti vad ochii, sa ii privesc si sa vad in ei tot ceea ce nu vrei sa-mi spui. As fi vrut sa-ti mangai chipul. Sa-ti asez parul. Sa ma joc in el. As fi vrut sa-ti aud glasul, sa ma hranesc din el si sa nu mai zic nimic. As fi vrut sa ramai cu mine si sa traim amandoi unul alaturi de celalalt. As fi vrut sa ma tii in brate si sa ma nu-mi mai dai drumul, dar, cel mai mult, as fi vrut sa-ti sarut buzele si sa imi sprijin capul de umarul tau. Sa-ti simt mirosul si sa-l inhalez pana la epuizare.

Ai plecat. M-ai lasat singura. Mi-ai lasat doar o amintire peste care, oricat as vrea, nu pot trece. Si oricat mi-as dori, nu o pot uita. As fi vrut sa fie amintirea noastra, dar a ramas doar amintirea mea.

sâmbătă, octombrie 16

Nu ma simt cu nimic mai special ca ieri.


Nu stiu cine sunt. Si nu stiu cine am vrut sa fiu sau cine am fost.
Nu ma si
mt bine. Ma simt excelent. Si totusi, nu ma simt cu nimic mai special decat ieri, nu ma simt mai vie, ma simt mai rau. Ma simt
mai inumana. Nu mai pot indura. Nici macar nu stiu ce e bine. Nici macar nu stiu ce vreau. Nu stiu nimic. Nu am fost nimic. Nu vreau nimic. Ba da
. Vreau sa ma lasati in pace.Vreau sa fiu asa cum vreau eu. Vreau sa plec. Sa dispar. Sa uit de toti. Sa ma exilati singura undeva si sa ascult doar muzica. Mi-as dori multe si nu mai vreau pentru ca oricum stiu ca nu s-ar intampla. Acum
vreau un singur lucru, un singur lucru dupa care tanjesc, dupa singurate. Dupa muzica si singurate. Dupa liniste. Vreau sa respir aer proaspat, sa cad in iarba si sa ascult muzica. Atat! Vreau sa uit. Vreau sa VA uit. Cica cine m-a suparat asa tare. Nu m-a suparat oameni buni nimeni. Sunt ok. Sunt bine. Sunt mereu bine nu? Asa am fost invatata sa zic. Ca ma simt bine, ca voi trece peste toate si tot felul de prostii din astea. Si asa si fac. Daca m-as milogi tot degeaba ca mi-as face rau. In
concluzie, dar nu, ca inca nu inchei, nu, nu sunt bine. Nu sunt deloc bine. Sunt o stafie din aia care umblaaa prin zi si noapte.
Pe care o v
ezi doar la fenomene stranii. Si ce dac
a?De aia nu mai pot eu. Asadar, daca esti undeva singur si asculti muzica si te uiti la stele sa te gandesti ca as vrea si eu sa fiu acolo, sa te gandesti ca mi-as dori si eu sa am peisajul tau si ca momentan nu-l am.

Te urasc.


Te urasc. Te urasc din toata fiinta mea. Te urasc cum n-am mai urat pe nimeni. Te-am urat de cand te-am vazut, te urasc si acum si o sa o mai fac in continuare. Pentru ca tu, tu [nu iti voi spune numele pentru ca nu meriti], tu l-ai schimbat. Tu, care habar n-ai de tine si de viata ta. Tu, care umbli dintr-un colt in altul. Tu l-ai schimbat intr-un timp scurt. Nu stii cum era inainte sa te intalneasca pe tine si nici nu trebuie sa stii. Dar, stiu ce e acum. Stiu ce e de cand te stie, stiu cum era inainte sa o faca si pentru asta TE URASC! Te urasc pentru ca l-ai schimbat atat de mult. Te urasc pentru simplul fapt ca am ajuns sa te cunosc. Te-am urat mereu. O sa o fac in continuare. Pana vei disparea. Pana nu voi mai auzi de tine. Pana va reveni el la normal. Pentru ca nu mai e normal, si nu stiu cum ai reusit asta. Esti o, esti o. Nu stiu ce esti. Nu meriti nici macar sa vezi cum apune soarele. Nu ai scrupule. Ti-am mai zis ca te urasc? Ti-am mai zis de ce? Eu il vreau pe el asa cum era nu cum l-ai facut tu. Cum ai putut sa intrii asa in el? Cum? Si da, inca te urasc. Si da, o voi mai face. Pana va reveni el ceea ce a fost. Pana il voi vedea cum era. Pana vei disparea. Te urasc.

marți, august 31

Oamenii si increderea.


O maxima spune "In viata trebuie sa avem incredere. Mare incredere in noi, dar si in ceilalti. Fara incredere traim degeaba si mereu vom fi chinuiti de indoieli". Increderea. E un lucru maret, cunoscut. La fel ca: dragostea, fericirea, minciuna, tradarea. Le traim pe fiecare fara sa vrem, fara sa ne gandim ce urmeaza dupa ele. Ti-ai pus vreodata intrebarea: ce urmeaza dupa incredere? Sau: ce urmeaza dupa ce castigi increderea? Sau: ce urmeaza dupa ce pierzi increderea? 3 intrebari si totusi acelasi raspuns: urmeaza indoielile. Indoiala ca poate o vei pierde, ca poate o vei castiga la loc, ca poate o vei avea toata viata. Oamenii. Oamenii nu sunt decat niste stele. Doar ca nu sunt incalzite de soare, ci de inimi, si nu stau pe cer, alearga dupa Pamant. Toti avem un rost. Si, probabil nimeni nu s-a gandit ca si stelele au un rost: care sa straluceasca mai tare. Asa suntem si noi. Orgoliosi, egoisti, incercand sa fim cei mai buni. Si de ce au oamenii nevoie de incredere? Pentru ca si stelele au nevoie de luna, de cer, de vant. Tuturor ne trebuie ceva din care sa ne hranim.
As putea avea incredere in multi, sau as putea avea incredere doar in mine. Totusi, uneori te plictisesti sa ii dezvalui secretele si viata ta unei singure persoane. Dar. Te-ai gandit ca poate merita? Te-ai gandit ca aceea persoana nu te va trada? Si acum ar urma o intrebare in genul: Si daca te tradeaza? Intrebarile au raspunsuri. Chiar daca nu stim, au. Nu te tradeaza, si nici nu te va trada pentru ca aceea persoana esti chiar tu. In tine poti sa ai cea mai mare incredere. Tie iti poti spune tot, dar... vine un moment in viata cand parca te chinui prea rau sa inchizi geamantanul pe care trebuie sa il cari. Si parca nu mai poti sa tii tot ce ai inauntrul lui si trebuie sa bagi si in alte genti. Am facut o comparatie, gandindu-ma ca gentile sunt cei mai de pret oameni: prietenii. Oameni sunt toti, dar prieteni sunt putini. Prieteni in care poti avea incredere. Si, totusi, traiesti cu indoieli. Te gandesti: daca ma va trada intr-o zi? Daca le va spune tuturor ceea ce i-am zis ce ma fac? Daca nu trebuia sa am incredere in el/ea? Daca va spune aia si aia?...si iti faci planuri in cap, si incercari sa o intorci pe toate felurile ca sa pici tu bine. Si ai doar un singur lucru de facut (pe care banuiesc ca il auzi mereu): alege-ti prietenii mai bine data viitoare. Probabil ca multi te vor dezamagi de acum incolo si probabil ca putini nu o vor face. Putinii in care nu credeai niciodata ca poti avea incredere. Pentru ca, parerea mea, increderea nu apare atunci cand ii dezvalui celuilalt cele mai mari secrete ale tale si ii spui tot ce ai facut, apare odata cu sprijinul. Un prieten in care poti avea increderea nu te injura daca il suni la 3 dim sa ii povestesti ce ai patit si de ce nu poti dormi. Un prieten in care ai avut prea mare incredere si nu s-a dovedit ceea ce parea a fii, poate sa te respinga atunci cand ii ceri sprijinul si sa observi ca te-ai inselat. Poti sa te inseli in multe privinte, dar poti ramane sigur de o chestie: persoana ta nu te va trada niciodata.
Sa iti zic parea mea macabra?:)) Cei mai buni prieteni sunt mutii, ei te aud, dar tu le raspunzi raspunsurilor tale. Ei nu pot decat sa te asculte. Tot tu esti cel care ia deciziile.
Oameni prefacuti sunt multi, oameni care vor sa iti ia tot ce ai tu mai frumos, oameni care chiar ar face orice sa te vada la pamant. Evita-i! Sunt o multime mult mai buni ca ei, o multime care sunt gata sa te asculte. Cum zicea cineva odata (o sa zambeasca cand o sa vada ca am zis asta :]) e o chestie legata si de friend match.Trebuie sa aiba si acel ceva ca sa te asculte pana la capat. Ca nu poti avea incredere intr-o persoana care te dezgusta si care nu are macar o perceptie ca a ta. Ma rog. Inchei printr-un citat din "Scrisoare de dragoste" de Drumes:
"Sa-ti spun drept, ma scoate pur si simplu din fire uniformitatea cu cenusiul ei exasperant.Am impresia ca din cauza ei viata curge pe langa mine, fara s-o traiesc. De aceea ma straduiesc din rasputeri sa deosebesc zilele, ca sa nu mai semene una cu alta. Fiindca orice zi este o existenta in mic si, daca ar fi dupa mine, n-as masura viata noastra in ani, ci in zile. Prefer, din cand in cand, cate un necaz sau chiar o micuta nenorocire decat o fericire continua, care devine, pana la urma , plicticoasa. Cred ca e destul de greu sa realizezi un asemenea stil de viata, dar simt ca sunt obligata fata de mine, fiinta mi-o cere imperios, pentru ca se vrea aparata, tine sa calce pe pamant cat mai sanatos... Moartea , cand vine, nu te intreaba daca ti-ai trait bine viata.Indiferent daca ai trait-o bine sau rau, putin sau mult, cu rost sau fara rost, trebuie s-o parasesti. Si acest act ireversibil e cea mai formidabila grozavie a existentei noastre."