expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

duminică, mai 27

Cenuşă.



*

Îmi amintesc de tine, dramă a adolescenţei mele. Îmi amintesc de tine ca şi cum ai fi fost ieri. Dar ieri a fost acum mulţi ani, iar tot ce a rămas astăzi sunt doar amintirile pe care inima s-a încăpăţânat atât de mult să le păstreze.

Eram tânără şi naivă când am crezut că m-am îndrăgostit pentru prima dată. Mi-a luat timp să realizez că s-au întâmplat prea multe lucruri prematur şi că tot ceea ce trebuie să fac e să mă bucur de tinereţe. Până să ajung la acel timp, am suferit, am plâns, am stat nopţile trează implorând fericirea. Nu ştiam pe atunci că cineva plângea într-un colţ de lume pentru că moare de foame sau că altcineva suferă din cauza bolii înaintate pe care nu şi-o poate trata. Trăiam cu impresia că problemele mele erau probleme existenţiale şi foarte grave. Am aflat târziu că nu merită să plângi pentru cineva care nu te merită şi că timpul le poate rezolva pe toate.

Revenind, eram tânără şi îndrăgostită. G. era un tip din liceu de la mine. Nu avusesem nicio treabă cu el până în ziua în care m-a abordat pe hol. Aşa a început povestea mea şi a lui. Poveste piperată bine, unsă cu unt şi dată cu miere. Au fost de toate. În fine, G. m-a părăsit la un moment cu un motiv al dracului de dureros pe care nu pot să îl spun.

Am mers mai departe cu speranţa că G. nu se va întoarce pentru a mă trage înapoi. Din păcate, s-a întors, dar nu a mai găsit nimic din fata pe care o cunoscuse. A dat peste o străină care devenise aşa din vina lui, peste un gheţar imposibil de topit.

În perioada aceea m-a găsit C. În perioada în care mă chinuiam cu tot dinadinsul să scap de G. şi să fiu fericită. Nu putea să vină într-un moment mai potrivit. A apărut ca o scânteie în viaţa mea şi mi-a reaprins sufletul de gheaţă. În perioada în care eu nu mai ştiam cine sunt, ce vreau şi ce îmi place, C. m-a ajutat să conştientizez şi să înţeleg că pot fi fericită.

Am să te iubesc mereu G. şi ştii foarte bine asta, dar iubirea se va micşora cu timpul. Tot ce ne-a rămas acum e cenuşa focului care a ars destul.


*(Amintiri)

Ange.

Nu îţi doresc decât să fii la fel de fericit pe cât de mult m-ai rănit.




joi, mai 17

Naiva.


*
Nu pot să te iert. Pentru asta trebuie să am conştiinţa curată, iar a mea e departe de orice. Nu pot să mă iert pe mine pentru că am fost naivă şi am crezut în tine. Nu pot.

Afară e urât. Deşi e aproape vară, ultimele două zile mi s-au părut de primavară tristă. Mi s-a părut că încet încet anotimpul meu de suflet îşi ia rămas bun. 

Astăzi m-am trezit cu greu din pat şi m-am deplasat până în uşă, ca apoi să mă întind acolo pe jos şi să fumez în voie, uitându-mă spre tavan. Am rămas aşa o bună bucată de vreme şi nu m-am gândit decât la mine şi la ceea ce merit eu.

Mi-am dat seama că merit să fiu fericită, că merit să înţeleg că timpul le poate rezolva pe toate şi că la un moment dat, va fi bine. 

Până atunci, voi arunca naiva într-un colţ şi îi voi pune lacăt, ca să ştiu sigur că nu va mai ieşi de acolo prea curând. Nu de alta, dar nu a făcut decât să mă înveţe lecţii grele care s-au lăsat pricepute doar prin durere.

M-am ridicat şi m-am dus la duş. Mă voi întâlni cu E., care mă va binedispune din prima clipă în care o voi zări. Deja mi-e dor de ea.

*


Ange.

"Sper că există un iad şi pentru cei buni."





joi, mai 10

Adio.


*

Se duse la el, cu braţele încrucişate la piept şi cu buzele întredeschise, pregătită pentru a spune ceva. El era chiar acolo, în camera aceea atât de neprimitoare. Ştia că ea nu suporta să se afle într-un loc ca acela, dar nu ar fi putut face nimic ca să o împiedice să nu vină. O privea cu o tristeţe adâncă şi deşi eram şi eu lângă ei, nu avea ochi decât pentru ea. Părea că dintre toţi oamenii din lume au rămas doar ei şi că nu mai e loc de nimeni altcineva. Ei, doi muritori, aflaţi în punctul de a-şi lua rămas bun pentru totdeauna.

Înţelegeam în acele clipe cât poate iubi un om şi până unde poate ajunge acea iubire. Pricepeam de ce avea un loc special pentru el în suflet şi de îi era atât de dragă persoana lui.

Asta simţea ea în momentul acela, ca e ultima oară când îl vede, ultima oară când ochii ei se întâlnesc cu ai lui şi aerul şi-l împarte cu el.

El era mut şi prea slăbit pentru a mai spune ceva. Totuşi, făcu un efort de nedescris pentru a îi lua mâna în a lui, a i-o săruta drăgăstos, aşa cum făcea mereu şi a îi şopti "Va fi bine." O rugă din priviri să nu mai plângă, chiar dacă şi el se abţinea cu greu. O strânse mai tare de mână, o mai privi o dată de parcă ar fi vrut să rămână în minte cu acea imagine a ei de atunci, pentru că ştia că nu va mai fi niciodată acolo să o vadă crescând.

Ea începu să plângă. O durea sufletul îngrozitor şi simţea că nu mai putea sta acolo. Îl mai privi o singură dată şi printre lacrimi, părăsi camera în care se afla el.

După câteva zile, deşi încă spera la o minune, află că el murise.

*




*(Amintiri)

E.

sâmbătă, mai 5

Pentru mine.







Pentru mine, a rămas gol cerul, iar pământul a uitat să mai rodească. Soarele s-a pitit dupa un cer de umbră, iar ploaia s-a oprit înainte să cadă. Lumea mea a amuţit, iar zâmbetul mi-a împietrit pe buze. Pentru mine, va fi bine, dar mai târziu.


Mi-au  rămas ca alinare prietenii de suflet şi muzica. Ţie ce ţi-a rămas?

A.