Îmi amintesc rar de tine, dar doare atunci când se întâmplă.

L-am zărit acum câteva zile pe C. Era singur şi se plimba cu privirea în gol de parcă ar fi căutat ceva. Se uita prin toată lumea, dar părea că vrea să găsească un singur chip. Cotea pe fiecare stradă, cu mersul puţin grăbit şi paltonul cel negru într-o mână. "Mereu elegant. Veşnicul C. stilat." mi-am zis.

M-am întors la A. Dormea. Părul blond, picioarele puţin dezvelite şi chipul îi trădau inocenţa. Era tot A. Şi, deşi, sticla era chiar la capul ei, părea ca în somn a uitat de el.

C. se plimba. Era agitat. Lumea îl ignora şi nu părea să observe. Era abătut şi în fiecare fată cu părul blond o căuta pe ea. Pe A.

Sufletul lui o striga după atâta timp, iar ea nu auzea. Ea era furată de somn.

C. se oprise. Privea în faţa lui. Un păr blond, prins şi ţigara în mâna stângă. Să fie..

- Hei, tu!

Fata se întoarse. Mhm. Nu era nici pe departe A.

- Ahh. Regret. Te-am confundat..

Plecă mai departe. Aşadar, C. o căuta după atât de mult timp. Se uita peste tot pe unde bănuia că ar fi umblat ea. Şi adevărul era că o cunoştea. Pe acolo obişnuia să iasă A., dar în zilele când uita să se trezească rămânea în casă.

C. continuă să meargă până la parc, se aşeză pe prima bancă. Scoase o agendă. Şi începu:

"E primăvară şi eu nu înfloresc. Nu înfloreşti nici tu lângă mine, nu înflorim niciunul. Observ, acum, că îmi e imposibil să te uit. Caut în fiecare fată privirea ta şi când îmi dau seama că nu aduce nici măcar puţin cu tine, blestem zilele în care m-am îndrăgostit. De aceea încerc să te uit, să îmi ocup timpul ca să nu mai apari tu, o fantasmă, în mintea mea.

Adevărul e că îmi amintesc rar de tine, dar doare atunci când se întâmplă.

C."

Rupse nervos foaia, o făcu ghemotoc şi o aruncă la gunoi.

De ar fi ştiut A., că el, C. nu o uitase...

Azi m-am gândit din nou la tine.

M-am trezit buimăcită la ora 7:oo AM. Am închis ceasul cu o mişcare rapidă şi m-am întors pe partea cealaltă. Am întins mâna. Te căutam din nou să văd dacă eşti lângă mine. Şi ca de fiecare dată, locul era gol. M-am uitat iar la ceas. 7:15 şi eu nu puteam să mă ridic. Ştiam că dacă voi mai sta mult o să alerg spre birou, dar amintirea ta mă ţinea legată de pat. La 7:30 m-am ridicat, am întins uşor cearceaful pentru că arăta ca după război. Războiul meu cu tine.

Am plecat legănându-mă spre baie. Pe drum, am dat cu piciorul sticla de vin. Sărbătorisem de una singură o nouă duminică fără tine.

Am pornit robinetul. Apa fierbinte îmi pişca corpul, aşa că am dat-o rece ca să ştiu că mă trezesc.

Am ieşit tremurând şi mi-am înfăşurat corpul într-un prosop. M-am dus spre oglindă şi mi-am privit ochii obosiţi. Nu mai dormeam demult bine. Nu mai puteam să închid pleoapele pentru că mă urmăreai. Preferam să beau. Să uit de tot, să nu mai ştiu de mine. Aşa fugeai şi tu, şi amintirea ta.

Mi-am aruncat pe mine o cămaşă gri, o pereche de blugi negrii şi o eşarfă viu colorată. Mi-am aplicat rimelul pe gene, mi-am pieptănat părul şi m-am dus în bucătărie. Mi-am aprins o tigară (o să mă las cândva), apoi încă una şi încă una aşteptând să dea în clocot apa. Mi-am pus un pliculeţ de ceai şi am mai fumat înainte să ies din casă o ţigară. Poate aşa te voi uita C.

Mi-am luat geanta, ceaiul, ţigările, telefonul şi am ieşit pe uşă. Începeam o nouă zi fără tine alături şi, totuşi, cu tine în gând.

Speram din tot sufletul să fi scăpat de amintirea ta, dar, ca în fiecare zi, azi m-am gândit la tine.

A.

Dintre toţi, te-a cules pe tine.

Dragă tu, sunt eu, eu cea despre care auzi de când te ştii, dar nu mă cunoşti decât atunci când e timpul. Cea despre care aud toţi, dar mor încercând să mă găsească.

Sunt eu, cea care în fiecare zi se trezeşte cu noaptea în cap să supravieţuiască.

Sunt atât de bătrână şi totuşi mai pot locui aici. Sunt atât de urâtă de mulţi şi atât de admirată de restul. Sunt peste tot. Mă arăt cum pot mai bine ca să vezi tu, un altul, că eu nu plec, că eu nu mă las bătută, că eu lupt cu toţi.

Şi ea, o oarecare EA, o ea care a crezut că nu e în stare să iubească, te-a cules pe tine dintre toţi.

Iar el, un oarecare EL, a ales să fie cules de ea şi să o iubească.

Dar, eu, am rănit mulţi oameni. Am furat multe suflete, am fost atât de egoistă încât nu le-am dat tuturor darul meu. Poate ca nu îl meritau. Nu încă.

Şi stau acum , primăvara şi mă uit la ei. La EA, la EL, la ceilalţi.

Off. Sunt atât de bătrână şi înapoiată, dar ştiu că dacă ei mă vor lăsa, nu voi pleca nicăieri şi ştiu că dacă voi dispărea cândva nu va fi numai din cauza EI, nici din cauza LUI, nici din cauza ta, va fi din cauza tuturor.

Deci nu mă lăsaţi să plec. Aveţi nevoie de mine ca să fiţi fericiţi!

Şi tu, dragă tu, profită de el cât e al tău. Fii fericită şi zâmbeşte, tu l-ai cules pe el, el te-a ales pe tine.

Cu drag, IUBIREA.

PS: Vă rog aveţi grijă de mine. Nu vreau să plec.

Oare mai merit?

Mă întreb, oare te mai merit? Oare mai pot să stau lângă tine şi să văd ce am ajuns? Oare mai pot să te ţin lângă mine aşa? Oare mai vrei? Oare te voi pierde pentru ce am devenit? Oare cât timp mai am să repar totul? Oare pot?

Iubeşte-mă atunci când merit cel mai puţin! Oare mai merit?

Fericirea.

Fericirea mea ai rămas tu.

"Fericirea e ceva care nu se atinge niciodată.. Dar în căutarea ei merită să alergi toată viaţa."

Suntem doar noi doi. A, şi marea.

Obişnuiam cândva să fiu specială şi să nu-mi pese. Obişnuiam să ies in evidenţă nu prin lucruri comune, ci prin lucruri care nu aveau nicio legătura cu realitatea.

Iar acum, de ce m-am schimbat? De ce, tu, timp care le strici pe toate, m-ai stricat şi pe mine?

Sunt într-o pană de imaginaţie şi nu e bine. Am nevoie de vise, de poveşti nemuritoare şi de lucruri roz ca să pot să înfrunt realitatea, pentru că e cea mai dură dintre toate.

Am uitat să mai scriu, am uitat de mine, de tine, de noi. M-am axat doar pe restul şi acum plătesc.

Şi poate aveam nevoie să mi se aducă aminte cine eram şi ce făceam ca să mă trezesc cu adevărat.

Obişnuiam cândva să am tărâmul meu, marea mea, insula mea. Obişnuiam să le am pe toate, doar că acum le-am pierdut din ambiţii prosteşti cum că pot face tot ce fac restul, cum că pot trăi ca ei toţi, şi am devenit în acest fel, banală.

Am devenit o tipă obişnuită care şi-a pierdut talentul pentru că aşa a vrut, frumuseţea pentru că şi-a dorit, încrederea pentru că n-a crezut în ea şi în calităţile ei.

Dar, sper că m-am trezit. Sper că nu voi mai dezamăgi persoanele dragi, care, am rămas surprinsă să văd cât de puţine sunt.

"If you're lucky enough to be different, don't ever change."

Acum, suntem doar noi doi. A, şi marea.

Treziţi-mă.

Treziţi-mă cu două palme vă rog, pentru că am nevoie.

A fost ziua mea. Şi ai uitat.

Ieri a fost ziua mea. Ieri când a fost ziua tuturor femeilor, eu am ales să mă nasc.

Am aşteptat să vii şi să-mi zici "La mulţi ani!" sau măcar să suni, dar eşti atât de neştiutor! Şi dintre multele persoane care m-au sunat mi-a rămas în cap doar E.

- A. la mulţi ani! La multe zile fără durere, la multe iubiri adevărate şi la mai multe bătălii câştigate.

- Mulţumesc E.

Iar tu n-ai sunat ieri. Şi mi-aş fi dorit din tot sufletul să ştiu că undeva mai ştii că exist. Am plâns. Mult, mult. Deşi ziua aia ar fi trebui să fie cea mai frumoasă din viaţa mea.

Mi-am dat seama că am ajuns la o vârstă, fără prieteni, E. se exclude, E. e E, fără cineva alături de care pot trăi o viaţă întreagă. Tu devii încet un vis, care cândva va rămâne o mică şi neînsemnată amintire.

Momentan e greu. Mi se pare încă, imposibil să te scot din viaţa mea. Mi se pare că, din moment ce te-am lăsat să intrii, nu mai ai voie să ieşi.

Deci, la mulţi ani mie C. La mulţi amanţi care să mă facă să te uit. La multe amintiri care ar trebui şterse, multe pachete de ţigări şi multă băutură. În sănătatea mea!

Aş fi vrut să fi fost.

Mi-aş fi dorit să fi fost mai bună, mai înţelegătoare, mai răbdătoare, mai drăguţă, mai iubitoare cu tine pentru că mi-ai arătat că meritai aşa ceva. Şi cu părere de rău, nu am fost.

Pentru că, în delirul meu, am vrut să îţi arăt că sunt perfectă şi că nu poţi fi ca mine. Şi mă ofticam atunci când reuşeai.

Te-am făcut de multe ori să crezi că sunt mai deşteaptă ca tine, mai frumoasă, mai plină de calităţi. Şi nu sunt. Doar te-am făcut pe tine să crezi asta, să sporească egoismul meu, să fie şi mai mare, să ies mai bună în faţa alor noştri. DAR, suntem egale surioară. Eşti la fel de deşteaptă, la fel de frumoasă, poate şi mai plină de calităţi ca mine. Eşti mai talentată, mai răbdătoare, mai iubitoare şi dacă eu am făcut-o, te rog, nu arunca pe fereastră calităţile astea. Ele te fac ceea ce eşti. Ele te fac surioara mea mai mică care mă acoperă mereu şi mă ascultă.

Mi-aş fi dorit din toată inima să fiu mai afectivă, să ştiu să îţi adresez mereu câte o vorbă bună şi un sfat, însă mi-am demonstrat mie că sunt vulnerabilă în faţa ta.

Regret. Multe. Şi totuşi ştii că dacă ţip şi nu o arăt mereu, te iubesc mult. Îmi pare rău. Că nu am fost lângă tine destui ani, că nu am ştiut să sufăr şi eu cu tine, să îţi adun suferinţa. Şi acum. Ai aflat într-un an câte nu ştiai o viaţă şi m-ai văzut schimbându-mă.

Viaţa mea, nu ar fi fost aceeaşi fără tine. Sau dacă mă gândesc bine nu ar fi fost deloc.

Sunt multe şi poate scriu şi mâine.

Te iubesc.

La mulţi ani şi la mai mulţi ani alături de mine! Nu aş putea să fiu nimic fără tine.