Miracole?

http://weheartit.com

"23 decembrie, Paris.

Să-ţi spun sincer, am ştiut-o de când m-am trezit. De ce să mint? Când m-am uitat pe geam şi am văzut aleea albă şi oamenii degeraţi am ştiut-o din nou, dar nu am vrut să o spun.

Mi-am început dimineaţa ca oricare alta, cu o ţigară şi un ceai. După duş, m-am machiat (o fac destul de rar în zilele libere) şi m-am îmbrăcat puţin mai neobişnuit. De ce? Nu ştiu. Nu mă întreba, sau întreabă-mă şi îţi voi răspunde că nu am nici cea mai mică idee. După am ciugulit câte ceva din resturile rămase în frigider, am sunat-o pe mama să îi spun că sunt bine şi că mi-am luat pastilele ca în cele din urmă să îi telefonez lui E. aşa cum fac în fiecare zi. Mi-a răspuns somnoroasă, nici nu mă mir că dormea. Are fata asta un somn în ea de parcă hibernează în fiecare seară. "Iar dormi?" i-am spus sorbind ultima picătură din ceaiul meu răcit. A mormăit ceva, m-a înjurat puţin şi mi-a spus că mă sună când se trezeşte, închizându-mi.

M-am mai învârtit puţin prin casă, ca un titirez blond, am făcut puţină ordine, deşi erau toate lucrurile la locul lor. Într-un final mi-am zis "De ce amâni să pleci? Până la urmă nu se poate întâmpla nimic." Am ieşit o jumătate de oră mai târziu şi m-am îndreptat spre Centrul Comercial "La Samaritaine". Îmi place mie cel mai mult acolo, mai ales de sărbători. Au ei o atmosferă care parcă te face să cumperi.

Ajunsă, am parcat şi am intrat să îmi încep cursa pentru cumpărăturile de Crăciun. După vreo oră, deşi obosită, nu vroiam să plec. Îmi doream să mai stau şi poate că acum ştiu de ce. Eram într-un magazin de haine şi mă uitam la te miri ce.

- Cumpărături de Crăciun? M-ai întrebat cu puţină reţinere.

M-am întors. O ştiusem de când mă trezisem că aveam să te văd. Toată fiinţa mea fusese conştientă de acest lucru. Te-am privit scurt, am încercat să îmi forţez inima să nu o mai ia aşa la goană şi mi-am întors privirea la haine.

- Aşa se pare, ţi-am răspuns sec, încercând să îmi ascund din răsputeri emoţiile.

Simţeam că mă fixai cu privirea, dar îmi spuneam întruna că poate am trecut peste, poate te-am uitat, poate cine ştie... Ţi-ai dres glasul. Te-am privit încă o dată doar pentru câteva secunde ca să înţelegi că te ascult dacă ai de gând să îmi spui ceva şi mi-am continuat activitatea.

- Deci..eşti ok în rest? m-ai întrebat legănându-te de pe un picior pe altul. Am început să râd. Ce altceva puteam face ca să nu încep să urlu la tine?

- Destul de ok, nu se vede?

- Aşa se pare, mi-ai răspuns cu o privire tristă.

- Dar tu? Tu cum eşti? Te-am întrebat cu privirea aţintită spre o bluză oribilă, deloc pe placul meul, care îmi distrăgea atenţia în acel moment tensionant.

- Ăăăă..eu sunt bine. Binişor aş putea spune..

- Mă bucur atunci.

M-am uitat la tine, păreai obosit şi nedormit, am dat din cap în semn că plec şi m-ai prins de mână. În acel moment mi-a luat foc tot corpul. Un foc din acela pe care nu îl poate stinge nici măcar un gheţar. Mi-am smuls mâna din a ta, am luat bluza oribilă şi m-am îndreptat înspre casa de marcat. Ştiam că nu ai să vii după mine, te cunoşteam prea bine, însă m-ai şocat urlând din locul în care te lăsasem:

- Oriunde şi oricât ai fugi, inima mea te va căuta şi te va găsi. Şi bluza aia nu e deloc genul tău!

Nu m-am întors să te privesc. Tremuram toată şi privirea începea să mi se înceţoşeze din cauza lacrimilor. Am aruncat bluza unde am văzut cu ochii şi am ieşit din magazin. Fix atunci m-a sunat E., dar i-am închis pentru că nu eram în stare de nimic.

Am ajuns acasă şi am găsit un plic aruncat în cutia poştală. Ştiam dinainte să îl deschid de la cine era, la fel cum ştiusem şi de dimineaţă. Am rupt plicul şi am citit:

"Îmi lipseşti.

C."

Miracole? Poate.

A."

"Sunt două feluri de a-ţi trăi viaţa...Unul - de a crede că nu există miracole. Altul - de a crede că totul este un miracol."

Tu crezi în miracole?

Crăciun fericit!

http://weheartit.com

Vă urez un Crăciun fericit alături de cei dragi. Sper ca tututor să vi se îndeplinească dorinţele! E cea mai frumoasă sărbătoare din an, e singura zi când ştim că trebuie să fim fericiţi. Mâine să fiţi toti mai buni, mai buni decât ieri, mai buni decât aţi fost în tot anul. Aveţi grijă de voi şi aştept să îmi spuneţi ce v-a adus moşuuuul!

Ps: După Crăciun vă povestesc cum a apărut iar el, cel care mă face cea mai fericită!

Cătă, A. şi toate personajele!

Aştept să fie bine.

Hainele de casă prăfuite parcă s-au subţiat deodată. Tot corpul tremură. Umerii laţi s-au pleoştit, ochii s-au înroşit, iar buzele între-deschise s-au înmuiat în fântâna de lacrimi sărate. Încununată cu păr blond şi învelită în parfum de liliac, oftez. Am început iar să îţi scriu şi nu am nicio idee de când o fac. Eram frumoasă înainte să îmi aşez stiloul în mână şi să îmi revărs sentimentele pe această foaie. Iar acum, până şi Savista e deasupra mea.

Sunt încojurată de "murături" aşa cum obişnuieşte tata să le spună. De oameni cărora le vezi acritura doar după ceva vreme. Mi-ai fost iubit şi amant, dar am realizat astăzi că mi-ai fost cel mai bun prieten pe care îl poate avea cineva. Ţie puteam să îţi spun tot, ţie puteam să îţi povestesc orice îmi trecea prin cap. Tu erai sprijinul, mentorul, sfătuitorul meu.

Lacrimile nu se opresc. Foaia e inundată de rouă suferindă. Gândurile sunt infinite. Se suprapun atât de mult încât incoerenţa este pretutindeni.

În ochii tăi căprui îmi văd cerul. În braţele tale protectoare îmi simt fiinţa. În chipul tău angelic îmi văd iubirea.

Aştept să fie bine. Aştept să treacă toate şi să vină vremea când gustul fericirii îmi va invada corpul. Aştept.

A.

"à bout de mots, de ríves je vais crier: Je t'aime"

Nuntă în cer.

http://weheartit.com

În aşternuturile îmbâcsite mă zvârcolesc parcă şi mai rău pe zi ce trece. Draperiile gălbejite mă izolează de lumea de afară. Pereţii par să se strângă în jurul meu parcă parcă cu speranţa că mă vor sufoca. Nu am mai primit nicio veste de la tine. Nu ştiu pe unde cutreieri de nebun. Mă doare cel mai rău să nu am nicio idee dacă eşti bine sau nu, dacă o iubeşti pe alta şi o ţii la piept, dacă adormi cu ea în braţe pe fiece seară.

Mă ridic uşor din pat, deloc mahmură, spre surpinderea mea. Dacă am zis că nu mai beau, nu mai beau. Îmi caut ţigările şi tremur de nerăbdare să simt gustul de tutun în gură. Odată aprins drogul, mă îndrept spre bucătărie. Îmi fuge privirea pe geam şi văd peisajul alb. Alb. Alb. Alb. Fug ca o descreierată înapoi în pat, sting ţigara şi îmi trag plapuma peste cap. Poate să fie primăvară, vară, toamnă dar nu iarnă. Nu nenorocitul ăsta de anotimp care îmi aminteşte oricând de tine. Nu albul care îmi înjunghie inima de zece ori mai rău decât ar face-o orice cuţit. Nu nunta de vis pe care o plănuisem împreună într-un trecut îndepărtat.

Mă ridic iar, deşi acum îmi zvâcneşte capul de mor. Mă bălăngăn de pe un picior pe altul şi ajung într-un final la dulap. Îl deschid cu teamă şi o scot dintr-o cutie. E albă, cu spatele gol, până în pământ. E superbă şi nepurtată. Mă dezbrac ca o sălbatică şi o îmbrac. Mă duc în oglindă şi mă privesc mireasă. Şi mă gândesc că am refuzat atunci să o port şi am preferat să fug. Mă blestem că nu te-am lăsat atunci să îţi aparţin. Îmi amintesc cum arătai în acea zi de iarnă geroasă şi cum fulgii se amestecau cu părul tău rebel. Îmi trec prin minte toate figurile întoarse batjocoritor când au văzut că fac cale întoarsă la altar. Retrăiesc acum momentele de spaimă pe care le aveam atunci în suflet. Momentul în care am alergat pe străzi şi am ţipat că sunt o fiică a diavolului. Lacrimile sincere care îmi stricau atunci machiajul făcut la un coafor de lux şi tot acum realizez cum te-am făcut să te simţi atunci. Cum te-am umilit cu atât de mare naivitate în faţa tuturor. Încep şi acum să plâng şi mă blestem iar. Ce dracu să mai fac când ştiu că am pierdut tot? Cum să cer eu să mi se dea timpul înapoi să îmi repar greşelile când ştiu că este imposibil?

Mă întorc pe toate părţile, îmbrăcată în rochia care trebuia să mă facă a ta. Mai stau puţin aşa cu privirea aruncată spre geam, spre oglindă, spre mine şi mă duc să mă aşez în pat îmbrăcată.

Oare când voi mai fi iar mireasă? În cer voi avea nunta, căci acolo ştiu că nimeni şi nimic nu mă mai poate face să mă răzgândesc să fiu a ta.

A.

"Căsătoria se încheie în ceruri şi se trăieşte pe pământ."

Să nu te întorci din milă.




Azi, e una din puţinele zile când e soare. E soare din acela orbitor şi cu dinţi, când crezi că e cald, dar îngheţi stând degeaba. E o zi de toamnă, rece. Rece, aşa ca mine.

Stau pe divanul făcut cândva cu tine, inaugurat de noi în aceeaşi seară. Pe divanul după care am privit mereu pe fereastră şi te-am aştepat când erai plecat până la magazin, la serviciu sau când plecasei de lângă mine. Stau pe divanul trandafiriu şi lacrimile sunt undeva ascunse bine, în suflet. Mă arde amarnic vina că nu pot să îţi spun ce simt. Aerul pe care îl inspir e îmbâcsit de aroma ta înţepătoare. E parfum de iubire amestecat cu masculinitate. E aceeaşi mireasmă pe care o are perna când ma pun noaptea în pat. E esenţa ta care nu dispare nici dacă mi-aş opri simţurile.

Soarele îmi răzbeşte părul rebel, prins la nimereală într-un coc neglijent. Ochii, sunt ca smaraldele în atenţia ultimelor raze. Cămaşa de noapte, e lipită de corp. E albă şi imaculată, cum eu nu sunt. Mâinile mele par bătrâne, mai rău ca ale unei femeie trecute de jumătatea vieţii. Sunt tânără, ştiu asta, dar mă simt bolnavă aşa cum se simte un bătrân pe patul de moarte.

Chipul tău, îmi apare oriunde şi oricând. Eşti visul şi coşmarul care îmi invadează noaptea şi somnul. Îţi aud mereu glasul, râsul sacadat şi puţin temător, îţi văd mâna ondulându-se pe corpul meu, îţi văd buzele şi când îţi văd buzele, îţi simt sărutul. Îţi doresc sărutul şi când îl cer, realizez că defapt e doar un vis şi că în realitate, eşti plecat demult.

Nu mai beau, m-am potolit. Nu mă ajută oricum să te uit. Mă mai văd cu ei, iubitorii de sex frumos pe care îi amăgesc cu câte o noapte. Vor mai mult, dar nu vreau eu. Nu sunt curvă. Sunt doar o inimă rănită care te vrea cum nu a vrut pe nimeni.

Ţigara din mână are gust amar, de pierdere după război. Deschid geamul să o arunc şi mă răzbeşte frigul. Părea cald, aşa cum par şi eu când mă vad ceilalţi oameni. Mă întreb, însă, câţi dintre ei ştiu ce se află înăuntru?

Şi iar mă gândesc la tine, deşi m-am gândit abia acum cinci minute. Îmi e greu să îmi forţez inima să poruncească, îmi e greu chiar să mă trezesc dimineaţa şi să dau de vreun obiect care ţi-a aparţinut. Nu eşti mort, ştiu asta, dar vorbesc de tine în trecut pentru că în prezent nu te am.

Mi-aş dori să te întorci şi să consumăm iubirea care a mai rămas. Mi-aş dori să se termine totul atunci când nu o mai existe sentimente. Mi-aş dori să nu te întorci din milă, ci din pur şi necontrolabil dor.

Şi dacă nu o să se întâmple, am să te uit. Aşa cum pretinzi că m-ai uitat tu pe mine.

"Îmi este de ajuns să ştiu că pot!"

A.

Pentru prieteni.

http://weheartit.com

"Ai plecat demult. Să fi fost acum un an sau doi? Să fie oare mai mult de atât pentru inima mea? Eu ştiu că sunt doar câteva săptămâni sau zile. La mine timpul trece repede. Oamenii vin şi pleacă, nopţile pleacă şi vin. Sunt obişnuită. Ceea ce e cel mai straniu e că nu mi-e dor. Ciudat să nu-mi fie dor, nu?"

E. rămase cu ochii în foaie. Eu nu aveam chef de nimic. Eram pe balcon, uitându-mă la stele. Ţigara din mână era pe terminate. Luna era mare şi plină ca o femeie gravidă în 7 luni. Numai eu puteam să îmi imaginez luna astfel. Aerul de noiembrie te făcea să îţi doreşti să fi fost o sobă. Eram îmbrăcată subţire. Dacă nu aveam chef, însemna că nu-mi păsa nici de sănătate. Încă o răceală în plus nu reprezenta mare chestie. Mi-am mai aprins una pentru că eram fraieră şi credeam că mă încălzesc. Nu ştiam dacă E. s-a ridicat sau nu pentru că era linişte.

Am auzit paşi. În timp ce îmi punea pătura pe umeri îmi zise:

- Mereu trebuie să am grijă de tine şi eşti cea mai mare inconştientă.

- De ce?

- De ce?! 1.Pentru că te-a scos ghionionul în faţa mea când eram mică şi 2.asa eşti tu, inconştientă. Nu ai voie să răceşti. Ai uitat că ai fost la un pas de moarte?

- Cam da. De ce nu am murit? Nu era oare mai bine?

- Angelle, tu te auzi?

- Da..cred.

- De ce nu poţi să fii fericită? Ai primit o a doua şansă la viaţă. Câţi mai au parte de aşa ceva?

- Mulţi.

- Eşti o copilă. Mereu ai fost. Nu ştiu când o să te maturizezi.

- Ai citit?

- Da.

- Şi?

- Nu am nicio idee. Pare o poveste din filme. Chiar aşa e iubirea?

- Cică da. Tu de ce nu iubeşti E.?

- Pentru că o să sufăr.

- Atunci o să mori singură.

- Tot ce-i posibil.

- Dar eu nu vreau asta, aşa că sunt aici. Nu-ţi fie teamă de iubire. E superbă.

- Uită-te la tine. Uite în ce stadiu te-a adus.

- Şi? Sunt fericită E. Chiar sunt.

- Ba nu e adevărat. Nu poţi..

- Cum să nu?

- Îl iubeşti..

- Şi? Cu fiecare iubire nouă, descoperi altfel dragostea.

- Ange?

- Da?

- Să nu mă părăseşti niciodată.

Mă ia în braţe, mă strânge cu o putere de care nu o credeam în stare şi începe să suspine.

Uneori, e bine să ştii că cei care rămân lângă tine sunt cei care au fost de la început acolo.

Pentru prieteni.

A.

"Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin."

Câte cărţi crezi că mai sunt în joc?

http://weheartit.com

Dintr-un pachet de cărţi, a rămas ceea ce avem acum. Câteva dame, câţiva popi, juveţi..aşi nu cred că mai sunt. Dacă ar fi să plec, aş pleca? Dacă ar fi să renunţ pentru totdeauna la tine aş renunţa? Poate. Poate nu. Eu ştiu?

N-am 10 vieţi ca pisica din poveşti şi cred că nici iubirea noastră nu are. Dacă eşti precum mine, un visător, de ce alungi iubirea?

Îmi dai cu piciorul iar, dar te-ai gândit că următoarea dată o să fie rândul meu? Te-ai gândit că toate au un început şi un sfârşit şi că finalul depinde doar de noi? La asta te-ai gândit C. când ai ales să ieşi pe uşă şi să laşi în urmă un simplu bileţel şi o inimă rănită?

Nu ţi se pare totul prea trist şi negru? Nu crezi că nu dragostea e cea complicată, ci oamenii? Îţi scriu mii de scrisori şi tu ce îmi răspunzi? Că pleci? Că stai departe în continuare?

Câte cărţi crezi tu că mai sunt în joc? Nu multe. Te asigur.

A.

"O femeie poate ierta cateodată un bărbat care incearcă să o seducă, dar niciodată pe bărbatul care ratează o ocazie atunci cand i se oferă.” (Talleyrand)"

Dacă nu tu, atunci cine?

Sub hainele frumoase şi scumpe sunt doar eu, A. A., femeia uşoară şi neprietenoasă. Femeia care dacă nu fumează un pachet de ţigări pe zi nu se simte ea, femeia oricui de acum încolo.

Angelle nu mai există demult. Era o copilă prea imatură şi prea naivă. A crezut multe şi a avut de pierdut. Şi-a pierdut printre aşternuturi propria existenţă. Când altcineva o săruta simţea dezgust pentru ceea ce devenise, însă corpul implora plăcere. Dorea tot ce o atingea şi tot ce o minţea că la un moment dat, va fi bine.

Sunt eu A. şi crede-mă că nu te mai aştept. Mi-a luat 3 zile să-mi dau seama că probabil nu o să te mai întorci niciodată şi încă alte 3 zile să mă încred în vorbele mele. Să mă mint singură? Nu mă mai mint demult singură pentru că mă mint alţii mult mai bine.

Scrisorile mele? Erau parte din suflet, partea care a suferit şi a tânjit neîncetat pentru tine, partea care şi acum te vrea. De ce să pleci Chris aşa repede? De ce să-mi spui că nu ştii când te întorci când eu credeam că locul tău e lângă mine?

Sting ţigara mai nervoasă decât am început-o. Mă uit în scrumieră şi nu văd nimic altceva decât scrum. Scrumul care va rămâne mereu după o amintire.

De mâine le las' dracu şi mă apuc de altele mai bune. Pun pixul jos şi împăturesc a nu ştiu câta scrisoare pentru că nu le ştiu numărul. O să le numerotez cândva, promit. O pun şi pe ea în caiet şi îmi zic că la un moment dat o să le transcriu pe toate. Asta atunci când mă voi simţi pregătită să le citesc. Pun caietul sus, undeva unde să nu mai fie găsit de nimeni altcineva, mă duc frumos la baie şi mă mai aranjez un minut. Îmi iau geanta, mă încalţ şi plec.

Dacă nu tu, atunci cine?

Un anume D., nu-l cunosc prea bine. Doar o alinare de o seară. Mâine? Mâine altul.

A.

"Încă mai învăţ!"

C. mi-a găsit scrisorile.





Reduceri de toamnă şi afară e cald de mori. Îmi simt picioarele extenuate dupa 5 ore de cumpărături cu E. Mai am puţin şi ajung acasă. C. e răcit. Şi-a luat o grămadă de pastile si degeaba că tot în pat stă. Soarele arde, iar eu am pe mine doar o rochiţă de vară. Părul e prins la repezeală într-un coc. Doamna Foirt mă salută prietenoasă la colţul blocului.

- Ohh, draga mea. Cred că ai cumpărat tot Parisul!

- Aş vrea eu doamnă. Ce mai faceţi?

- Bine, tocmai m-am întâlnit acum 10 minute cu Christopher. Se grăbea şi am crezut că vine să te ia pe tine.

Christopher să plece în starea în care era?

- A..nunu. M-am făcut că ştiu. Am rămas fără ceai şi l-aţi văzut în ce stare e..

Să-ți amintești de mine.

L-ai văzut, l-ai plăcut, l-ai iubit. Şi acum? Acum rămâne doar amintirea a ceva ce a fost odată.

Când inima e rănită, doar sufletul vorbeşte.

Postarea anterioară e doar un amalgâm de sentimente răbufnite toate o dată. Un cutremur potolit cu timpul. Când inima e rănită, doar sufletul vorbeşte.

Şi când sufletul vorbeşte, răneşte. Aşa că nu eşti fraier şi în niciun caz prost. Eşti doar instabil, influenţabil şi răutăcios. În rest, eşti, sau ai fost (doar tu ştii) o persoană bună.

Cea a fost între noi, a fost. Şi oricât mi-aş fi dorit zilele trecute, n-am putut să te fac să dispari. Exişti şi la un moment dat, existenţa ta a fost tot ce am avut nevoie. Am făcut gesturi prosteşti, care nu trebuiau făcute, dar le-am făcut doar din răutate, pentru că oamenii sunt răi.

O singură dorinţă? Spune-mi în faţă. Spune-mi în faţă că nu mă mai iubeşti şi atunci o să ştiu că "Te-am iubit."

(Amintiri)

A.

"Nu mărimea sentimentelor contează ci, mai ales, esenţa lor."

Te-am iubit fraiere.

E atât de mult timp şi totuşi atât de puţin. Atât de multe lucruri în cap şi atât de puţine de spus. Ai plecat şi mi-ai zis că nu te mai întorci. Ai plecat, deşi aveai aproape tot ce îţi trebuia. De ce? Pentru că omul de când s-a născut, vrea mai mult. Doreşte mai mult şi nu e mulţumit niciodată. Te iubeam fraiere. Te iubeam cum n-am mai iubit pe nimeni. Te iubeam doar pe tine prostule. Nu îţi era de ajuns? De ce ai plecat? Pentru ce? Ca să ce?

Eu am cedat din prima, el nu.

http://weheartit.com

Când am coborât din maşină în faţa mea se afla un restaurant grandios. Făcea partea dintr-un hotel înconjurat de lumini care mai de care mai orbitoare. Maşini de lux erau predate valeţilor, iar femei îmbrăcate în rochii extravagante ieşeau din ele. Aveau o privire pătrunzătoare, de parizience autentice, sigure şi pline de ele. Zâmbeau, dădeau mâna oricărui domn şi îşi scoteau din geantă slimurile.

Înainte de prima întâlnire.

E ora saşe şi eu sunt încă în lenjerie intimă. Pe pat, întinse haine peste haine de orice fel. Cu ce se poate îmbrăca o femeie la o primă şi oficială întâlnire? Mă gândesc că ar fi fost bine dacă aş mai fi fost vreodată la vreo întâlnire oficială şi nu la întâlniri prin fast-fooduri şi cafenele.

Amintiri.

http://weheartit.com

Era primăvară şi începusem să ne vedem de câteva săptămâni. Îmi plăceai, deşi uneori îmi păreai cel mai plictisitor om din lume. În cele mai multe cazuri asta se întâmpla când îmi vorbeai despre iubire, căci, să-ţi spun sincer, n-am ştiu ce e iubirea până la tine. N-am ştiut ce vroiam, n-am ştiut cine eram cu adevărat, n-am ştiut nimic.

Vremuri de glorie.

*

Accident feroviar în apropiere de Paris. 2 morţi şi 3 răniţi. Se pare că.." Stinge nervoasă ţigara, trânteşte ziarul şi urlă:

- La dracu Christopher!! Ţi-am spus să îţi iei chei când pleci!

Drumul meu e pierdut.

C. s-a întors atunci. Era fericit şi nu dădea semne cum că ar avea ceva. A stat lângă mine şi a avut răbdare să mă refac.

Teama.

Am o teamă în mine, un sentiment dureros care îmi spune că vei pleca din nou. Oare aşa va fi? Oare te-ai întors doar ca să pleci din nou?

M-ai trezit.

Mă dor ochii şi corpul îmi e amorţit. Vreau să mă mişc, dar încercările îmi sunt în zadar. Aud sunete, multe voci care se suprapun şi cel mai clar dintre ele o aud pe a mamei.

Telefonul.

Îmi aprind ţigara de cum mă ridic din pat. O altă zi în care plouă. La dracu! Mă duc şi îmi fac un duş repede pentru că simt că sunt murdară, deşi cu o zi înainte n-am stat decât în pat. Să fie oare praful lăsat de tine pe inima mea?

Zeii nu distrug.

Eşti mereu aici, aproape, chiar lângă mine. Dar când dau să te caut, te ascunzi. Probabil că jucăm leapşa, aruncându-ne sentimentele dintr-o parte în alta şi atunci când jocul se termină, nu câştigăm niciunul.

Te-am văzut zilele trecute şi în clipa în care te-am simţit aproape, m-am speriat îngrozitor. Tu, fantoma inimii mele să apari aşa brusc şi fără să anunţi?! Am rămas pe loc pentru că îmi fugea Pământul sub picioare şi îmi doream să alerg odată cu el, dar îmi era frică că mă vei găsi oriunde aş merge. Aşa că am rămas pe loc fixându-te cu privirea. Erai real şi erai aproape de mine. Parfumul tău sufoca aerul din jur. Oamenii păreau orbiţi de strălucirea ta. "Oare zeii pot arătat mai bine?" mi-am zis şi apoi am alungat repede gândul acesta din cap. "Zeii nu distrug" am adăugat pentru propriul meu orgoliu.

Ai venit la noi, căci eram cu E. şi ne-ai salutat. Obrazul tău a atins faţa mea. Nu cred să fi fost mai mult de o fracţiune de secundă, dar te-am simţit aproape. Ai început să trăncăni, despre ce..n-am idee. Eu te studiam ca pe o păpuşă nou primită. Deşi chipul îţi radia, îţi simţeam tristeţea în ochi şi în glas (singurele lucruri care te trădau). Mă întrebai ce fac, iar eu tăceam. Poate îmi era frică să-ţi vorbesc, să ştiu că mă priveşti. Apoi o întrebai pe E., ştiai că ea era singura care putea sparge tăcerea tensionantă.

Treceai iar la mine şi eu iar nu-ţi vorbeam. Dacă ai fi ştiut tu C. cât îmi doream să te iau în braţe şi să-ţi spun că îmi e dor de tine. Dacă ţi-ai fi dat seama la timp că eu nu tăceam din cauza indiferenţei, ci din cauza durerii. Durea aşa tare să văd că nu eşti o fantasmă şi că încă trăieşti.

Am realizat că oricât m-aş fi minţit, nu puteam nici să te omor, nici să te rănesc şi nici măcar să te uit. "Zeii nu distrug" mi-am zis din nou. Când m-am întors din furtuna de gânduri în care intrasem, tu vorbeai tot cu E. Abia puteam să desluşesc ce spuneai pentru că îmi simţeam stomacul revoltându-se. "Poate de la îngheţată..sau de la oboseală..pe dracu!"

Te-ai apropiat de mine şi m-ai implorat să-ţi vorbesc. Aveai un glas cald şi cerşetor. Îl foloseai mereu atunci când vroiai să mă îndupleci pentru că ştiai că nu-ţi pot rezista.

Însă, deşi mi-aş fi dorit să zic ceva, în încercările mele de a scoate vreun cuvânt, am eşuat. Iar tu, ai plecat trist, mai trist decât venisei. Mi-ai atins braţul şi ai oftat.."Oare mă mai iubeşti C., oare m-ai iubit vreodată aşa cum te-am iubit eu pe tine????" vroiam să strig, dar, din nou, am tăcut.

E. a venit lângă mine, m-a făcut sălbatică şi atunci am simţit că pot să mă descarc. Şi am plâns..

"Zeii nu distrug." mi-am zis, plângând, pentru a treia oară.

Întâlnire cu C.

Pe aleea pavată cu pietre mari și vechi se mai zăresc din când în când oameni obosiți, transpirați, grăbiți. În sus, cerul limpede și gol. Oare anunță furtună?

Din spate, copiii străzii strigă întruna ”Hai te rog eu domnișoară! Doar un leu, să-mi iau și eu o pâine!”. Lângă mine, A. savurând o înghețată cu vanilie și caramel. Pare veselă și totuși, tristă. Cândva obișnuia să se exteriorizeze pe stradă, dar acum preferă doar să-și savureze înghețata. De aproape un minut, tace, mergând ușor în dreapta mea. Probabil ascultă traficul și agitația din jurul ei.

Continuăm să mergem tăcute, eu făcându-mă că mă holbez în stânga și în dreapta pe la vitrine, ea uitându-se drept înainte și mâncând înghețata rămasă.

- Stai!

Întinde o mână către mine ca o barieră. Ne oprim amândouă. Înghețata îi cade din mână și se întinde pe jos. Ea rămâne pe loc. Se uită fix și nu clipește. Mă uit și eu în aceeași direcție. E chiar el. Sacou negru, cămașă lila, deschisă la primii nasturi, hârtii la brațul drept, părul vâlvoi și șaten, dar totuși elegant. Merge cu privirea în jos și pare trist și gol, cum e cerul. Ridică ochii în următoarea clipă și se oprește pe loc holbându-se la noi.

Noi stăm, el se apropie. Își bagă o mână prin păr, așa face când e nervos, știu de la A., și ajunge în fața noastră.

- Hei!

Ne pupă pe fiecare, la A. stă puțin mai mult lipit de obrazul ei, după care se dă înapoi. Arată ca și cum s-ar fi alimentat cu viață.

- Ce mai faceți?

Bate pasul pe loc, nerăbdător să-i răspundem. Eu, zic dintr-o suflare ”Bine..”. A., tace și-l privește. El o măsoară fascinat din cap până în picioare.

- A.! Arăți grozav!

Ea încearcă să spună ceva, se bâlbăie, deschide din nou gura cu speranța că va ieși măcar un sunet de acolo, dar nu se aude decât un oftat lung.

El, vâzând-o așa, își mută privirea spre mine.

- Tu ce mai faci E.? Și tu arăți fantastic!

- Mulțumesc. Eu sunt bine, mă știi doar. Tocmai ieșisem la o bârfă cu A. Așa-i A.?

- Ăăăă...dada.

C. se întristează brusc și oftează și el la rândul lui. Se mai dă un pas către A. și îi spune cu o blândețe și o tristețe sfâșietoare în glas:

- A., nu vrei să vorbești cu mine? Vorbește cu mine..

Ea nu zice nimic. El oftează din nou. Se uită iar la mine, și își schimbă brusc atitudinea:

- Ăăă, sunt grăbit E. și trebuie să ajung la muncă...vă las! Pa, A.!

- Spor la muncă C.!

A. tace în continuare. C. trece ușor pe lângă ea, atingându-i brațul. Mai oftează o dată și grăbește pasul spre centru.

Eu mă întorc înspre A.

- Ce naiba? Așa sălbatică ai devenit? Nu mai știi să vorbești?

Mă uit la ea, e veștejită ca o floare iarna. Își pune capul pe umărul meu și începe să plângă. Săraca..

S. m-a iubit, dar m-a iubit în felul lui.

S. m-a iubit. S. m-a iubit de când m-a văzut şi m-a dorit când am crescut. S. a crezut cu încăpăţânare că voi fi a lui într-o zi. S., o amintire înşirată pe un fir lung, m-a plăcut şi apoi m-a iubit.

Şi eu l-am plăcut pe el. Acum multa vreme, când nu aveam mai mult de zece ani. Îl iubeam pentru că îmi aducea mereu bomboane care abia apăruseră la noi. Îmi cumpăra acadele şi mergea cu mine acasă. Însă mie mi-a trecut dupa o scurtă perioadă, când am realizat că iubirea nu-i făcută din bomboane şi acadele. El m-a plăcut în continuare..

Am rămas prietenă bună mulţi ani cu S. Ne sunam mereu, râdeam şi petreceam mult timp împreună. Devenisem un lucru continuu în viaţa lui. Îi ascultam mereu toate porcăriile lui S. şi nu mă plictiseam niciodată de ele. Am crescut şi n-am văzut nici atunci că S. mă iubea, mă dorea, mă cerşea. Se uita la mine cum te uiţi la un obiect în vitrină pe care îl doreşti din tot sufletul, dar ştii că nu va fi niciodată al tău. Aşa eram eu pentru S. (şi mi-am dat foarte târziu seama de asta). El era pentru mine un amic, un lucru de care mă ataşasem şi pe care îl foloseam când şi cum vroiam. În comparaţie cu mine, care eram pentru el o nevoie, o legătură cu viaţa.

S., era ciudat, ascuns, misterios. Nu ştiam mare lucru din amintirile lui, nu ştiam nici măcar cum e la el în familie pentru că S. nu îmi povestea decât lucruri banale, comune, bârfe, ce vedea pe la televizor şi cam atât. De aceea cred că nu l-am văzut niciodată mai mult decât un amic. Pentru că S., oricât se străduia, nu era tipul de băiat pe care l-aş fi iubi. Eu aşteptam altceva, sau pe altcineva.

Când mă duceam la S. acasă era drăguţ. Îmi dădea mereu de mâncare şi ne distram, până începea să pună din greşeală ba o mână pe abdomen ba să-mi atingă părul. S. era ciudat.

A fost îndrăgostit la un moment dat de o fată şi devenise obsesia lui. Îmi povestea întruna de ea, îi făcuse si un CV în care scrisese tot ce aflase. După, a apărut un alt EL şi fata a avut de ales între ei doi. Şi nu l-a ales pe niciunul.

A urmat după o perioadă în care mă suna, vorbeam, ieşeam şi părea bine, dar îmi povestea uneori cum îl uraşte pe cel care se îndrăgostise de ea şi cum plănuieşte să-l omoare. Atunci m-a speriat. Îmi explica cum distrugea lucruri prin casă, cum dădea foc la ce găsea, cum arunca cu banii, cum spărgea la nervi etc. Îmi dădusem seama că S. avea puţin o doagă sărită, dar într-un fel sau altul mă obişnuisem cu el aşa.

Treptat, am devenit iar, fără să-mi dau seama, obsesia lui.

Şi apoi m-am îndrăgostit. M-am îndrăgostit de C. şi când a aflat S. , a dispărut din viaţa mea. A plecat şi a lăsat în urmă amintiri de tot felul.

Mă mai întâlnesc uneori , din greşeală, cu el. Mă evită şi se sperie de mine, dar îmi convine. Pentru că n-am decât un singur regret din toată povestea asta. Acela că am pierdut prea mult timp lângă o persoană pe care nu o cunoşteam nici măcar pe jumătate şi care nu tinea cu adevarat la mine.

S. m-a iubit, dar m-a iubit in felul lui obsedant, ascuns, prostesc. Eu l-am iubit în felul meu. Eu l-am iubit prieteneşte.

A.

Te simt. Şi eşti departe.

Te vreau. Nu te vreau. Te vreau. Nu te vreau. Şi te simt. Eşti departe. La mii şi mii de km de inima mea.

Ai plecat odată cu parfumul tău şi te-ai pierdut prin alte aşternuturi. Ţi-ai găsit altă barcă care rezistă furtunii? Dragul meu C., nu ştiai că odată şi odată barca o să se scufunde? Nu ştiai că, dacă erai aici, îţi era cald şi bine? Nu ştiai că eşti iubit de cineva fără limite? De ce ai ales clipa şi aventura? De ce n-ai vrut liniştea eternităţii alături de mine? Te-aş fi îmbătat în alcoolul iubirii şi ţi-aş fi dat fiorii ei.

Ai ales clipa, ai ales să fugi. Motivul? Nici eu nu-l ştiu. Aşa cum ai plecat brusc, sper să te şi întorci. Şi să o faci azi, căci mâine e târziu.

Dragă tu, te iubesc. Eşti departe. Iar eu mă urăsc că sunt aici şi nu sunt acolo.

A.

Îţi mint oglinda, te mint, te minţi.

Te mint frumos că eşti fericită alături de el. Privirea ta sigură nu mă face să par mai puţin credulă. Părul blond lăsat să cadă, dezordanat şi nepieptănat îţi conturează faţa ridicol de perfectă. Iar eu te mint. Te mint frumos că l-ai uitat pe idiot. Ai ochii obosiţi cu cearcăne mari şi vizibile. Prea multe nopţi de amăgire şi aşteptare? Parcă erai fericită şi radiai alături de un necunoscut apărut brusc în viaţa ta. Nu o să te ţină mult. O să fugi şi de el cum ai fugit şi de restul. Fugi de toţi ca să alergi după unul.

Te mint că se întoarce. La naiba. Ştim amândouă că a plecat demult şi dus a fost. Când treci mai departe? Nu îţi ajunge cât ai plâns? Rămâi cu ăsta cu care eşti. Măcar pari fericită.

Te mint că încă te iubeşte. Drăcii. N-ai fost decât o „ALTA”.

- Oh. Ce dracu? Îmi mint oglinda, te mint, mă mint.

...

- Alo?

- Da păpuşă.

- Dormi?

- Nicidecum. Mă gândeam la tine. De ce eşti trează la o oră ca asta?

- Vreau să nu ne mai vedem pentru o vreme. Ce zici?

- Dar..eu..eu..am început să..să te iu..

- Adio L. Îmi pare rău..

- Păpuşă, dar...

Măcar să nu-l mai mint şi pe el.

A.

Chiar era ea?

ANUNŢ IMPORTANT!

A. a fost zărită zilele trecute cu un tânăr pe cât se poate de prezentabil. Radia.

Chiar era ea? Gata? S-a terminat cu C.?

Să-ţi spun ce e dragostea.

“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.” (Marile speranţe) Charles Dickens

Aş putea avea tot.

Aş putea avea ce mi-aş dori. Aş putea avea ce nu ai tu. Aş putea avea tot.

Dar, ce păcat, căci eu te vreau doar pe tine, iar pe tine nu te am.

A.

Deciziile mele, regretele mele.

De-aş putea, aş da timpul înapoi şi aş trece în tabăra cealaltă unde toţi ascultă de toţi. Aşa, nu păţesc nimic şi nu ajung să se resemneze, doar că eu nu pot, şi, din păcate, eu nu sunt toţi.

Îmi regret părţi ale trecutului, regret faptul că uneori nu pot exprima ceea ce gândesc şi aleg tăcerea, regret că am decis eu pentru mine, şi am decis greşit. Regret pentru că ştiu că ar fi putut fi altfel.

Dar, deşi regret, nu pot schimba nimic, căci trecutul e trecut, tăcerea e tăcere, greşelile sunt greşeli, iar altfel nu înseamnă neeapărat mai bine. Altfel înseamnă altfel.

Sunt bine. Mă resemnez cu ideea că am greşit şi că trebuie să îmi asum toate astea. Greu, dificil şi cel mai rău, e că doare.

De ai fi ştiut şi tu să alegi binele pentru tine, cum ştii să o faci pentru alţii. De ai fi ştiut să te asculţi..

Concluzia?

Deciziile mele, regretele mele.

Atât.

Nici A. Nici C. Eu.

Îmi amintesc rar de tine, dar doare atunci când se întâmplă.

L-am zărit acum câteva zile pe C. Era singur şi se plimba cu privirea în gol de parcă ar fi căutat ceva. Se uita prin toată lumea, dar părea că vrea să găsească un singur chip. Cotea pe fiecare stradă, cu mersul puţin grăbit şi paltonul cel negru într-o mână. "Mereu elegant. Veşnicul C. stilat." mi-am zis.

M-am întors la A. Dormea. Părul blond, picioarele puţin dezvelite şi chipul îi trădau inocenţa. Era tot A. Şi, deşi, sticla era chiar la capul ei, părea ca în somn a uitat de el.

C. se plimba. Era agitat. Lumea îl ignora şi nu părea să observe. Era abătut şi în fiecare fată cu părul blond o căuta pe ea. Pe A.

Sufletul lui o striga după atâta timp, iar ea nu auzea. Ea era furată de somn.

C. se oprise. Privea în faţa lui. Un păr blond, prins şi ţigara în mâna stângă. Să fie..

- Hei, tu!

Fata se întoarse. Mhm. Nu era nici pe departe A.

- Ahh. Regret. Te-am confundat..

Plecă mai departe. Aşadar, C. o căuta după atât de mult timp. Se uita peste tot pe unde bănuia că ar fi umblat ea. Şi adevărul era că o cunoştea. Pe acolo obişnuia să iasă A., dar în zilele când uita să se trezească rămânea în casă.

C. continuă să meargă până la parc, se aşeză pe prima bancă. Scoase o agendă. Şi începu:

"E primăvară şi eu nu înfloresc. Nu înfloreşti nici tu lângă mine, nu înflorim niciunul. Observ, acum, că îmi e imposibil să te uit. Caut în fiecare fată privirea ta şi când îmi dau seama că nu aduce nici măcar puţin cu tine, blestem zilele în care m-am îndrăgostit. De aceea încerc să te uit, să îmi ocup timpul ca să nu mai apari tu, o fantasmă, în mintea mea.

Adevărul e că îmi amintesc rar de tine, dar doare atunci când se întâmplă.

C."

Rupse nervos foaia, o făcu ghemotoc şi o aruncă la gunoi.

De ar fi ştiut A., că el, C. nu o uitase...

Azi m-am gândit din nou la tine.

M-am trezit buimăcită la ora 7:oo AM. Am închis ceasul cu o mişcare rapidă şi m-am întors pe partea cealaltă. Am întins mâna. Te căutam din nou să văd dacă eşti lângă mine. Şi ca de fiecare dată, locul era gol. M-am uitat iar la ceas. 7:15 şi eu nu puteam să mă ridic. Ştiam că dacă voi mai sta mult o să alerg spre birou, dar amintirea ta mă ţinea legată de pat. La 7:30 m-am ridicat, am întins uşor cearceaful pentru că arăta ca după război. Războiul meu cu tine.

Am plecat legănându-mă spre baie. Pe drum, am dat cu piciorul sticla de vin. Sărbătorisem de una singură o nouă duminică fără tine.

Am pornit robinetul. Apa fierbinte îmi pişca corpul, aşa că am dat-o rece ca să ştiu că mă trezesc.

Am ieşit tremurând şi mi-am înfăşurat corpul într-un prosop. M-am dus spre oglindă şi mi-am privit ochii obosiţi. Nu mai dormeam demult bine. Nu mai puteam să închid pleoapele pentru că mă urmăreai. Preferam să beau. Să uit de tot, să nu mai ştiu de mine. Aşa fugeai şi tu, şi amintirea ta.

Mi-am aruncat pe mine o cămaşă gri, o pereche de blugi negrii şi o eşarfă viu colorată. Mi-am aplicat rimelul pe gene, mi-am pieptănat părul şi m-am dus în bucătărie. Mi-am aprins o tigară (o să mă las cândva), apoi încă una şi încă una aşteptând să dea în clocot apa. Mi-am pus un pliculeţ de ceai şi am mai fumat înainte să ies din casă o ţigară. Poate aşa te voi uita C.

Mi-am luat geanta, ceaiul, ţigările, telefonul şi am ieşit pe uşă. Începeam o nouă zi fără tine alături şi, totuşi, cu tine în gând.

Speram din tot sufletul să fi scăpat de amintirea ta, dar, ca în fiecare zi, azi m-am gândit la tine.

A.

Dintre toţi, te-a cules pe tine.

Dragă tu, sunt eu, eu cea despre care auzi de când te ştii, dar nu mă cunoşti decât atunci când e timpul. Cea despre care aud toţi, dar mor încercând să mă găsească.

Sunt eu, cea care în fiecare zi se trezeşte cu noaptea în cap să supravieţuiască.

Sunt atât de bătrână şi totuşi mai pot locui aici. Sunt atât de urâtă de mulţi şi atât de admirată de restul. Sunt peste tot. Mă arăt cum pot mai bine ca să vezi tu, un altul, că eu nu plec, că eu nu mă las bătută, că eu lupt cu toţi.

Şi ea, o oarecare EA, o ea care a crezut că nu e în stare să iubească, te-a cules pe tine dintre toţi.

Iar el, un oarecare EL, a ales să fie cules de ea şi să o iubească.

Dar, eu, am rănit mulţi oameni. Am furat multe suflete, am fost atât de egoistă încât nu le-am dat tuturor darul meu. Poate ca nu îl meritau. Nu încă.

Şi stau acum , primăvara şi mă uit la ei. La EA, la EL, la ceilalţi.

Off. Sunt atât de bătrână şi înapoiată, dar ştiu că dacă ei mă vor lăsa, nu voi pleca nicăieri şi ştiu că dacă voi dispărea cândva nu va fi numai din cauza EI, nici din cauza LUI, nici din cauza ta, va fi din cauza tuturor.

Deci nu mă lăsaţi să plec. Aveţi nevoie de mine ca să fiţi fericiţi!

Şi tu, dragă tu, profită de el cât e al tău. Fii fericită şi zâmbeşte, tu l-ai cules pe el, el te-a ales pe tine.

Cu drag, IUBIREA.

PS: Vă rog aveţi grijă de mine. Nu vreau să plec.

Oare mai merit?

Mă întreb, oare te mai merit? Oare mai pot să stau lângă tine şi să văd ce am ajuns? Oare mai pot să te ţin lângă mine aşa? Oare mai vrei? Oare te voi pierde pentru ce am devenit? Oare cât timp mai am să repar totul? Oare pot?

Iubeşte-mă atunci când merit cel mai puţin! Oare mai merit?

Fericirea.

Fericirea mea ai rămas tu.

"Fericirea e ceva care nu se atinge niciodată.. Dar în căutarea ei merită să alergi toată viaţa."

Suntem doar noi doi. A, şi marea.

Obişnuiam cândva să fiu specială şi să nu-mi pese. Obişnuiam să ies in evidenţă nu prin lucruri comune, ci prin lucruri care nu aveau nicio legătura cu realitatea.

Iar acum, de ce m-am schimbat? De ce, tu, timp care le strici pe toate, m-ai stricat şi pe mine?

Sunt într-o pană de imaginaţie şi nu e bine. Am nevoie de vise, de poveşti nemuritoare şi de lucruri roz ca să pot să înfrunt realitatea, pentru că e cea mai dură dintre toate.

Am uitat să mai scriu, am uitat de mine, de tine, de noi. M-am axat doar pe restul şi acum plătesc.

Şi poate aveam nevoie să mi se aducă aminte cine eram şi ce făceam ca să mă trezesc cu adevărat.

Obişnuiam cândva să am tărâmul meu, marea mea, insula mea. Obişnuiam să le am pe toate, doar că acum le-am pierdut din ambiţii prosteşti cum că pot face tot ce fac restul, cum că pot trăi ca ei toţi, şi am devenit în acest fel, banală.

Am devenit o tipă obişnuită care şi-a pierdut talentul pentru că aşa a vrut, frumuseţea pentru că şi-a dorit, încrederea pentru că n-a crezut în ea şi în calităţile ei.

Dar, sper că m-am trezit. Sper că nu voi mai dezamăgi persoanele dragi, care, am rămas surprinsă să văd cât de puţine sunt.

"If you're lucky enough to be different, don't ever change."

Acum, suntem doar noi doi. A, şi marea.

Treziţi-mă.

Treziţi-mă cu două palme vă rog, pentru că am nevoie.

A fost ziua mea. Şi ai uitat.

Ieri a fost ziua mea. Ieri când a fost ziua tuturor femeilor, eu am ales să mă nasc.

Am aşteptat să vii şi să-mi zici "La mulţi ani!" sau măcar să suni, dar eşti atât de neştiutor! Şi dintre multele persoane care m-au sunat mi-a rămas în cap doar E.

- A. la mulţi ani! La multe zile fără durere, la multe iubiri adevărate şi la mai multe bătălii câştigate.

- Mulţumesc E.

Iar tu n-ai sunat ieri. Şi mi-aş fi dorit din tot sufletul să ştiu că undeva mai ştii că exist. Am plâns. Mult, mult. Deşi ziua aia ar fi trebui să fie cea mai frumoasă din viaţa mea.

Mi-am dat seama că am ajuns la o vârstă, fără prieteni, E. se exclude, E. e E, fără cineva alături de care pot trăi o viaţă întreagă. Tu devii încet un vis, care cândva va rămâne o mică şi neînsemnată amintire.

Momentan e greu. Mi se pare încă, imposibil să te scot din viaţa mea. Mi se pare că, din moment ce te-am lăsat să intrii, nu mai ai voie să ieşi.

Deci, la mulţi ani mie C. La mulţi amanţi care să mă facă să te uit. La multe amintiri care ar trebui şterse, multe pachete de ţigări şi multă băutură. În sănătatea mea!

Aş fi vrut să fi fost.

Mi-aş fi dorit să fi fost mai bună, mai înţelegătoare, mai răbdătoare, mai drăguţă, mai iubitoare cu tine pentru că mi-ai arătat că meritai aşa ceva. Şi cu părere de rău, nu am fost.

Pentru că, în delirul meu, am vrut să îţi arăt că sunt perfectă şi că nu poţi fi ca mine. Şi mă ofticam atunci când reuşeai.

Te-am făcut de multe ori să crezi că sunt mai deşteaptă ca tine, mai frumoasă, mai plină de calităţi. Şi nu sunt. Doar te-am făcut pe tine să crezi asta, să sporească egoismul meu, să fie şi mai mare, să ies mai bună în faţa alor noştri. DAR, suntem egale surioară. Eşti la fel de deşteaptă, la fel de frumoasă, poate şi mai plină de calităţi ca mine. Eşti mai talentată, mai răbdătoare, mai iubitoare şi dacă eu am făcut-o, te rog, nu arunca pe fereastră calităţile astea. Ele te fac ceea ce eşti. Ele te fac surioara mea mai mică care mă acoperă mereu şi mă ascultă.

Mi-aş fi dorit din toată inima să fiu mai afectivă, să ştiu să îţi adresez mereu câte o vorbă bună şi un sfat, însă mi-am demonstrat mie că sunt vulnerabilă în faţa ta.

Regret. Multe. Şi totuşi ştii că dacă ţip şi nu o arăt mereu, te iubesc mult. Îmi pare rău. Că nu am fost lângă tine destui ani, că nu am ştiut să sufăr şi eu cu tine, să îţi adun suferinţa. Şi acum. Ai aflat într-un an câte nu ştiai o viaţă şi m-ai văzut schimbându-mă.

Viaţa mea, nu ar fi fost aceeaşi fără tine. Sau dacă mă gândesc bine nu ar fi fost deloc.

Sunt multe şi poate scriu şi mâine.

Te iubesc.

La mulţi ani şi la mai mulţi ani alături de mine! Nu aş putea să fiu nimic fără tine.

Mai plătesc?

Mă chinui să-mi dau seama ce vrei de la mine şi de ce mă faci să sufăr. Că până la urmă ştiu şi eu că toate au un preţ. Vina mea că am trăit cu sentimentul cum că l-aş fi achitat pe al meu.

Către tine C.

Mă întreb dacă te vei întoarce vreodată. Dacă te gândeşti măcar o clipă la mine. Dacă îţi e dor de mine. Şi îmi răspund la toate cu NU. Nu, nu se întoarce. Nu, nu se gândeşte la mine. Nu, nu îi e dor.

Asta e către tine C., căci sunt sigură că am înnebunit aşteptând să te întorci.

Cu ce oare ai putut tu să mă infectezi şi nu au putut alţii? Ce ai impregnat în mine de nu poate fi scos? Durere, trădare, dezamăgire.

Sunt egoistă nenorocitule şi încă mai atârn de speranţa că eşti al meu. Da de unde! Când eu mă trezesc mereu singură în pat sau cu un dobitoc pe care l-am folosit doar pentru o seară.

Şi nu, nu sunt obsedată. Faptul că beau şi fumez îmi face de zece ori mai puţin rău decât îmi face amintirea ta.

Mi-am jurat că sunt ultimele gânduri aruncate către tine C. şi, sper din tot sufletul să fie.

Azi iubesc.

Azi, printe multele picături de ploaie care au căzut, am fost şi eu.

Azi am prins tot cerul în palme şi am pretins că a fost făcut doar pentru mine.

Azi zâmbesc şi îmi spun că nu te merit, dar mulţumesc totodată că te-am primit.

Azi, deşi îmi pare rău, sunt recunoscătoare.

Azi, recunosc că mi-a fost atât de teamă să las pe cineva să mă iubească aşa cum sunt, încât m-am speriat.

Azi, am tăiat mulţi. Din 10, am lăsat 5, ca să ajung apoi la 3.

Azi, nu pot scrie mai mult.

Azi, cuvintele chiar nu îşi mai au rostul.

Azi iubesc, şi te iubesc pe tine. Deci nu mai am nevoie de nimic altceva.

Ce am făcut?

Ohh C. aseară te-am ucis. Te-am ucis fără scrupule. Erai chiar acolo, acolo pe marginea patului. Şi mă priveai. Îţi frecai mâinile neîncetat şi doreai cu ardoare să îmi vorbeşti.

Îmi ziceai că îţi pare rău, că nu poţi să mă uiţi, că mereu te gândeşti la mine şi la privirea mea. Mă cerşeai cu atât de multă speranţă înapoi că nu am putut să te refuz. "O seară, doar o seară A. şi apoi îl laşi să plece" şi ne-am reunit. Ne-am regăsit ca două păsări călătoare care se întorc acasă.

Îmi şopteai că mă iubeşti, că nu mai puteai de dorul meu şi plângeam. Atât de mult aşteptasem toate astea încât credeam că visez.

Palma ta îmi mângâia încet fiecare parte a corpului. Tresăream. Aceasta era atingerea după care cerşisem atât de mult timp. Buzele tale, se lipeau de gât, trasand delicat urme ale iubirii cu dinţii, şi atacau in final cu colţii, într-un mod brutal, dar firav. Trupul meu se lipea de al tău, ohh C.

Câtă pasiune în fiecare atingere, câtă emoţie în fiecare răsuflare lăsată pe pielea mea.

Mâinile mele se jucau întruna cu părul tău în timp ce pulsul cobora până în picioare şi urca la loc, în cap.

Iar eu C., printre multele picături care mi se prelingeau încontinuu îţi şopteam că te iubesc. Îmi răspundeai, îmi repetai întruna "Ohh A. ce dor mi-a fost de tine. Ohh, A. cât te iubesc" şi atunci, în următoarea secundă am simţit că tonul tău e fals. Că mă minţi şi că venisei la mine doar pentru că cealaltă te părăsise. M-am ridicat, mi-am aruncat în grabă cămaşa pe mine şi am fugit spre bucătărie. Am luat primul cuţit pe care l-am găsit. Mare, ascuţit îndeajuns încât să te poată ucidă. M-am întors în dormitor şi l-am înfipt în lucrul care mi-a făcut cel mai mult rău, în inima ta. Trebuia să opresc răul de la rădăcină, iar tu te zvârcoleai ca un peşte pe uscat. Ţipai şi îmi ziceai "De ce A., de ce?!" şi eu te priveam. Păreai atât de neajutorat dragul meu, atât de lipsit de orice că nu am putut să vin la tine. Ce făcusem C.?

Am început să râd. Sadic, isteric, dar plângând în acelaşi mod. De ce? Pentru că ştiam că se terminase totul.

Şi atunci m-am trezit.