expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

miercuri, aprilie 25

Scaunul amintirilor.




Aseară mi-a fost dor. Nu a durat mai mult de 15 minute, dar a durut cât pentru o eternitate.

Stăteam pe un scaun  de pe vremea când eram mică, ros în părţi şi tocit acum, scaunul acela nu mai valora decât o altă vechitură care trebuia aruncată cât de curând pentru a o înlocui cu ceva mult mai modern. Asta valora pentru toţi musafirii mei şi deseori eu eram cea care stătea pe el. Oamenii îl ocoleau pentru simplul fapt că era vechi şi uzat. Şi stând aşa şi gândindu-mă la scaunul meu, mi-am amintit de copilăria mea, de visele spre care tindeam atunci şi de prietenii pe care credeam că îi voi avea pentru totdeauna. 

Mi s-a făcut un dor crunt. Un dor de libertatea lipsită de griji, de timpul prea scurt şi de zilele de vară prea lungi după care picam frântă seara. Nu ştiam ce înseamnă iubirea şi cu toate astea, eram fericită, liberă şi cu gândurile încărcate de vise. De asta mi-e dor. Nu de iubiri adevărate, telefoane performante şi tablete. Mi-e dor să nu am grija zilei de mâine, a machiajului zilnic şi a asortării hainelor. 

Mi-am văzut păpuşa de porţelan cu care mă asemănam uneori, mi-am amintit de zâmbetele alor mei când mă întorceam de afară cu un "cadou" pentru ei, de colierele făcute pentru mama de 8 martie, de eşecurile primelor mâncăruri gătite, de desenele ale căror personaje credeam că sunt şi de jocurile care îmi mâncau orele de somn.

Cineva să îmi aducă înapoi copilăria şi să mă scoată din lumea asta de plastic clădită pe bani, înşelăciune, minciuni, prefăcătorie, ipocrizie, egoism, ţigări şi alcool. Precum scaunul meu, voi ajunge cândva veche, tocită şi uzată, iar lumea în loc să vină să îmi asculte poveştile, mă va ocoli şi va râde de mine.

E trist. Trist că nu îşi dau seama că vor ajunge şi ei aşa, trist că au uitat toţi că mai important decât toate e timpul şi modul în care îl preţuim. 

A.

"Nimic nu este mai de preţuit decât valoarea zilei."

luni, aprilie 9

Întrebare.


Astăzi singurul lucru pe care îl fac este să pun o întrebare.
O întrebare simplă care mai mult ca sigur va stârni şi în alte suflete ceea ce îmi stârneşte mie. 

A.


sâmbătă, aprilie 7

Draga mea.




O văd că e schimbată. Deşi mă întâlnesc cu ea în fiecare miercuri şi sâmbătă şi ne servim băutura scumpă în acelaşi loc, o văd că nu ea. Îmi amintesc de copila care m-a făcut din prima clipă să o îndrăgesc, de copila care nu avea idee cât de importantă avea să devină pentru mine.

O ascult mereu. Aceleaşi drame, aceleaşi poveşti, aceleaşi vise neîmplinite. Îşi aşteaptă în continuare prinţul  care va veni pe un cal alb cu stea în frunte, luând-o din această lume de mizerie.

Nu mai plânge. Ştie şi ea că nu va rezolva nimic şi că tot ce i s-a întâmplat până acum, a fost cu un motiv.

Deşi părul i-a rămas bălai, ochii par şterşi şi aruncaţi într-un loc prăfuit, uitat parcă de lume.

Azi e marţi. Mi-a cerut să ne vedem cu o zi mai devreme pentru că, spune ea, nu mai poate continua aşa. O aştept de 5 minute şi ştiu sigur că va mai întârzia pe puţin încă 5. După 10 minute vine. E nemachiată, şi îmbrăcată în fugă, aşa cum obişnuieşte în ultima vreme să arate. Nu mai are grijă de ea. "Nu se merită.". Îşi aruncă grăbită poşeta de culoare bej. Scoate pachetul de ţigări, aprinde una, trage fumul în piept şi apoi începe agitată să caute în geantă. Scoate o hârtie mototolită, mi-o întinde şi fumează tăcută, aşteptând să o citesc.

"Draga mea,

Îmi scriu. Îmi scriu mie, ştiind că nu am mai făcut-o de mult timp. 

Mă simt uneori atât de străină de mine, încât nici nu mai îmi vine să scriu. Mă gândesc uneori cum ar fi fost să nu mă fi schimbat, să fi rămas mereu copilă. Copilă naivă, îmbătată doar în alcoolul bucuriei.

Am uitat că mai importantă decât toţi, sunt eu şi propriul sufletul. Am uitat că deşi aveam un cer deasupra capului, îmi limitasem orizonturile. 

De acum încolo va fi altfel. Voi scrie. Voi scrie mereu. Voi scrie orice. Asta vreau şi asta mă va face fericită. Pentru moment.

Mi-e dor de fericire. Mi-e dor de vise. Mi-e dor de prieteni. Mi-e dor de mine.

Ange."


E.

"Nimic nu este permanent înafară de schimbare"