expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

joi, decembrie 6

Sărutare.




N-am ştiut până în aceea noapte. Dacă aş fi pariat pe mine, aş fi pierdut, ca întotdeauna. Poate mi-aş fi încălcat promisiunile făcute, doar de aş fi avut habar că aveam să ţin la tine. N-am ştiut că acea sărutare avea să schimbe totul, deşi subconştientul admitea că, dacă vreodată se va întâmpla ceva, exact asta avea să se şi întâmple. Nu i-am dat dreptate, pentru că nu îmi dau dreptate decât mie, chiar şi când ştiu că nu am.

N-am să îţi spun că mă intrigi, pentru că asta m-ar face să recunosc că eşti una dintre puţinele persoane care mă poate face vulnerabilă. Nici că atingerea ta îmi trezeşte furnicături sau că ochii tăi îmi pot sfida cuvântul. Nu-ţi pot spune toate astea. Nu pentru că nu sunt suficient de puternică, ci pentru că am destulă minte încât să ştiu că nu va ajuta la nimic. Tu o ai pe ea, eu îl am pe el. Nu îmi spune nimic niciodată, dar ştiu că simte şi el că tot ce îi mai pot oferi acum mi-e trupul. Serile nu mai avem ce să ne spunem, de parcă tăcerea ar fi cel mai bun cuvânt pe care îl putem folosi, nopţile în pat sunt reci şi triste, chiar de suntem unul lângă celelălalt, zilele cutreierăm fiecare pe unde ne bate capul, pretinzând amândoi că ne-am afundat până peste cap în muncă.

Minciuni, căci la un moment dat ştim amândoi că va trebui să ne spunem adio şi să plecăm unul din viaţa celuilalt. Ştii tu..e greu. Te obişnuieşti uneori cu omul de lângă tine, cu privirea lui, cu vocea lui, cu sărutarea lui. Una nouă, aşa cum a fost a noastră, nu aduce decât confuzie şi frica de a recunoaşte că poate el sau ea nu e persoana potrivită.

Aşa suntem noi oamenii, în căutare de suflete noi, în încercarea de a-l găsi pe cel pereche. Unii reuşesc, alţii eşuează căutând toată viaţa. Poate că această fugă ne omoară pe interior încet, fără ca măcar să ne dăm seama.

Sărutarea, a fost o explozie de sentimente adunate cu timpul. Amintiri de-ale noastre, cuvinte nespuse, gesturi lăsate să atârne în voia sorţii.

Ce va fi, nu se ştie, căci "adio" e un cuvânt prea dureros pentru amândoi, iar zidurile pe care am încercat să le ridicăm, au căzut la prima întâlnire a cuvintelor sau a privirilor noastre.

A.