expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

luni, noiembrie 29

Liniste. Coboara cortina.


In sala. Liniste tremuratoare. Coboara cortina. Actul al treilea s-a terminat. Ea zambeste. Se gandeste la actele anterioare si isi da seama ca fiecare a fost intens si emotionant in felul lui. Pana la urma, i-au placut toate. E sigura. Ii va placea si actul al patrulea, si cate vor mai fi. Stie. Le va tine minte pe fiecare dintre ele. Le va pastra intr-un colt de suflet pentru ca si ea a facut parte din ele. Priveste in continuare cum coboara cortina. Peste tot e liniste. Spectatorii au amutit. Spectatorii ei. Oare de ce au venit sa asiste la povestea ei? Ei cate acte au avut? Liniste. Nu ii raspunde nimeni. Cortina coboara in continuare. Cu fiecare centimentru inima o strapunge. Lacrimi ii tafnesc din ochi. Probabil actul al treilea a fost punctul culminant fara sa-si dea seama. Cauta cu mana prin aer. Ar vrea o telecomanda si si-ar dori sa deruleze totul ca sa mai revada macar odata momentele in care credea ca lumea intreaga ii apartine. In zadar. Nu gaseste nici macar un buton pe care sa puna o mica pauza ca sa-si revina. Urmeaza actul patru si ea tremura. Are o speranta ca actul al patrulea va fi ultimul si se va termina ca in povesti cu "si au trait fericit pana la adanci batraneti". Si isi da incet o palma. E fraiera. Stie ca vor mai fi acte. Dumnezeu stie cate. Dumnezeu stie cate "intrigi si puncte culminante" o sa aibe, dar ea stie un singur lucru: va fi un singur deznodamant. Si totusi. Isi musca buzele. Vrea sa simte putin caldura sangelui. Chiar si-ar dori ca actul patru sa fie ultimul si ea sa se duca fericita la culcare. Degeaba. Sangele din buze nu apare, iar ea nu se poate incalzi singura oricat si-ar freca mainile intre ele. Nici nu stie de ce isi freaca mainile. Nu se incalzesc. Mereu are mainile reci. I s-a zis ca e sincera. A aprobat, dar a uitat sa adauge. Doar cu ea. Cu restul nu e decat o masca. Priveste. Nu vrea sa se opreasca. Nu vrea sa se plictiseasca. Viata ei e jucata pe o scena a mortii. Personajele sunt amintirile ei amestecate cu sentimente si drama. Toti si-au invatat rolurile de acasa. Nu au nevoie de cineva care sa le sufle. Numai ea si l-a uitat pe al ei si nu e nimeni care sa o ajute. Restul isi joaca perfect rolurile dintr-un singur motiv: chiar e in joc viata. Viata ei.
Ea zambeste si tace. Cortina incepe sa se ridice. Urmeaza nu cel din urma, dar ca toate celelalte, un act important: actul patru. E atenta la tot.

Vrea sa continue si o va face pana cand cortina va inceta sa se tot ridice si sa tot cada.

marți, noiembrie 23

Amintire. Fum. Ceata?


Iau primul pix pe care il gasesc. Smulg o foaie din caiet. Vreau sa scriu. Sa-mi scriu amintirile, fara ca cineva sa mi le vada. Renunt. Oricum as risca sa fie citite de altii. Nu pot avea intimitate in infernul in care m-am afundat de ceva vreme, in abisul ale carui margini nu contenesc nici macar sa le caut. Si, acum, ma gandesc ca, defapt, nici macar nu vreau sa le gasesc. Nu vreau sa ies de aici. Mi s-a pus conditia "ramai aici, dar sa nu te mai intorci niciodata" si am acceptat. Daca plec de undeva, plec ca nu mi-e bine, daca ma despart de cineva, o fac ca nu mai tin la el, daca tip la cineva, tip ca am nervi. Fals. Tot ce fac are un motiv. Motiv pe care de multe ori nu reusesc nici macar eu sa il cred.

Nu ma astept sa ma inteleaga nimeni. Nu ma chinui sa va inteleg nici eu pe voi.

Tu. Tu. Esti o amintire. Un fum dens care nu reuseste sa iasa din camera. E plin de tine in sufletul meu. Imi distrugi plamanii pe zi ce trece fara sa te gandesti la consecinte. Ai vrut inima mea. Ti-am dat-o si mi-ai pasat-o inapoi intr-un mod care m-a facut sa realizez ca nu ti-o voi mai incredinta de acum incolo. Ti-am oferit increderea mea, ai preferat sa te lipsesti de ea. Ti-am oferit sprijinul meu, l-ai refuzat. Tu, fumul care niciodata nu va iesi din mine, DISPARI! Dar. Oh. Oricate geamuri as deschide, nu te pot scoate din camera si nici macar nu pot inhala un alt fum mai intepator ca tine.

Ceata? Nu. E doar fumul amintirilor idioate cum ca te vei intoarce la mine. E doar speranta desarta ca intr-o zi o vei face. E doar visul ca nu voi trai in infern singura ci altaturi de tine.
Fum? Nu. E doar iubirea pe care mi-ai injectat-o in vene.
Amintire? Nu. E doar trecut.

luni, noiembrie 22

Hai sa fugim.


Ia-ma de mana si hai sa plecam din lumea asta care odata a fost roz pentru amandoi. Tine-ma strans si nu ne vom departa niciodata unul de altul.
Pastreza-ti urechile pentru mine, pentru soaptele pe care ti le voi spune in fiecare seara si nu pentru ceea ce vei auzi de la altii.
CREDE...in mine! Nu asculta de ceilalti, altfel vei distruge tot.
Iubeste-ma mai presus de restul, eu asta fac!
Plangi...pe umarul meu si nu din cauza altora.
Razi...cu mine, nu de altii.
Traieste...alaturi de mine si iti garantez ca viata noastra va fi speciala.
Mananca-mi inima, sfasie-o, tranteste-o la pamant ca in final sa ajunga tot in mainile tale.
Zbiara, arunca si distuge tot ce e in jurul meu, dar nu pe mine.
Injura fiecare celula si blesteama ziua in care m-ai zarit pe strada, iar apoi iti vei blestema si zilele frumoase pe care le-ai petrecut cu mine.
Zgarieti obrajii si roadeti unghiile din cauza mea.
Turbeaza.
Innebuneste.
Omoara-te din cauza mea!
Vom fugi amandoi acolo unde nici macar nu stim daca e bine sau rau, vom pleca amandoi fara sa afle nimeni. Vom distruge tot ce inseamna vietate si vom trai in eternitate. Eternitatea noastra de unde nimeni nu ne poate scoate, unde nimeni altcineva in afara de noi nu exista.
Iubeste-ma si hai sa plecam de aici.

vineri, noiembrie 19

T.


Draga T., iti scriu si nu vreau sa-mi raspunzi pentru ca practic nu traiesti. Sunt numai a ta. Cum pot fi a ta daca nu traiesti? Mint. Existi. In mine. Te simt acolo si nu stiu ce esti. Nu stiu cum arati si nu stiu nici macar cum te cheama. De aceea ti-am zis T., pentru ca imi place mie. Sunt indragostita irevocabil de cineva pe care nu-l pot vedea. Orbii cum se iubesc? Ei se vad? Nu, nu. Ei se cunosc.
Asa ca, T. si eu te iubesc pe tine nestiind ce esti si neavand garantia ca si tu ma iubesti. Te simt in mine si candva stiu ca vei iesi de acolo si ne vom cunoaste. Mai am de asteptat. Sunt prea credula sa te cunosc acum.
T. de te-as avea langa mine, T. de te-as simti langa mine si de as paria ca nu ma vei rani. Dar o vei fac. Cum au facut-o toti. T, tu cel care nu existi, vino si da-mi fericirea de care am nevoie. T. , cel pe care practic nu-l cunosc vino si iubeste-ma cum nu a facut-o nimeni. Oh. Te vreau T...te vreau fara sa stiu cum arati. Corpul meu si intreaga mea fiinta te cheama. Vino pentru numele lui Dumnezeu. Cunoaste-ma pentru ceea ce sunt. Iti vreau infatisarea, iti vreau respiratia, iti vreau ATINGEREA!


Draga A., iti raspund stiind ca nu vei afla ca am facut-o. Sunt inauntrul tau si exist. Chiar exist. Doar pentru mine. Te iubesc. Nu te vad, dar te simt. Traiesc in tine si asta e tot ce conteaza. Iti vad miile de celule rosii si albe alunecand pe langa mine si iti aud bataile inimii pe minut. Te vreau. Stiu ca esti frumoasa, dar pur si simplu nu te pot vedea. Defapt, nici nu trebuie. Sunt fericit sa traiesc odata cu tine, sa respir odata cu tine fara sa te vad. Te cunosc. Pe dinauntru. Si daca fac asta, de ce ar mai fi nevoie sa te cunosc si pe dinafara? Nu te voi rani. Asa mi-am pus in cap. Nu te voi iubi. Pentru ca o fac deja. Sunt un animal prins in cusca inimii tale. In gratiile care pulseaza mereu si mereu si pe care le aud neincetat. Daca ies de aici, voi fi mancat de ale tale vene. Ma vor strange neincetat si ma vor intreba de ce te-am facut sa suferi. Nici macar nu stiu cum am ajuns in tine. Nu stiu decat ca mi-e bine si ca n-am de gand sa plec. Nu vreau sa ne vedem acum, ar disparea orice iubire pe care am cladit-o. Eu te vad blonda, si daca esti bruneta voi fi putin dezamagit. De ce sa stricam iubirea cladita cu atata munca? De ce A.? Nici macar nu garantez ca te cheama A, dar tu mi-ai zis T, asa ca pot sa iti spun cum vreau. Voi fi eroul tau pana cand voi inceta sa respir? Voi fi umarul pe care vei plange de cate ori vei avea nevoie? Voi fi cel care te va ghida spre bine fara ca macar sa stii ca am facut-o? Voi fi. Voi fi tot ce-ti doresti tu si voi ramane asa pana corpul tau imi va spune ca nu mai am ce sa caut in el.

[Enrique - Hero (luv.you zano ♥)]

luni, noiembrie 15

Sperante desarte.


Sunt nebun. Arunc foaie dupa foaie si injur fiecare cuvant pe care incerc sa il scriu. Sunt idiot. Vreau sa scriu si nu pot. Iti vad chipul pe care odata il tineam la piept, clar si lucid in fata mea. Imi zambesti. Intind mainile sa iti ating obrajii de piersica, dar dispari. Fugi de mine. Iti e frica de mine? Ai fost iubita mea si te-am pierdut dintr-un orgoliu nebun pe care nu l-am parasit nici acum. Eh. Am ramas cu orgoliul nebunesc de a te avea mereu. Mi-a ramas orgoliul cum ca as putea sa inteleg tot ce faci si sentimentul ca oricat ai fi vrut sa ma intelegi nu te-am lasat. Nu te-am lasat sa ma cunosti si sa intrii in viata mea asa cum ti-ai fi dorit. Acum realizez ca mai rau ma doare pe mine.

Si uite cum si un baiat poate plange ca un prost in camera lui. Nu stie nimeni ce simt eu acum. Nu vreau sa vada nimeni ca o fata mi-a facut asa ceva. Vreau doar sa ma descarc. Singur. Am o gramada de intrebari incerte al caror raspuns nici nu ma chinui sa-l mai gasesc. Nu vreau sa cred ca si tu plangi. Sunt multumit sa stiu ca sufar doar eu. Ca un idiot ce sunt, altfel nu ma pot numi, ti-am zis sa ne despartim. Si asta numesc eu mai bine? Sa plang ca un las in camera cu lumina stinsa? Zic lumina stinsa pentru ca nu pot sa iti scriu nimic, nu pot sa iti dau mesaj [tastele imi fug sub maini] si nu pot deschide calculatorul pentru ca am senzatia ca imi mananca sufletul. Practic, tu imi mananci sufletul. Esti ca o termita care nu se mai satura, sau asta sunt eu? Nu iubita mea. Cum pot fi atat de crud sa te fac termita? Tu esti doar o persoana, o fiinta, o fata care a iubit un idiot. Care s-a indragostit de un idiot ca mine.

Imi canta in cap o singura melodie. Tu esti iubita mea de luni pana luni. Sau ai fost. Si eu nu ma intorc la tine oricat as vrea pentru ca stiu ca o sa te ranesc din nou. Sunt un animal si pentru asta ma urasc. Din sufletul tau as lua o gura, sa imi umplu inima.

Sper si persist in greseala ca poate vom fi iar impreuna, si stiu ca doar sper.

Te iubesc prea mult si tocmai acum realizez ca nu pot trai fara tine. Nu pot respira aerul fara tine inclestata de bratul meu, nu pot bea stiind ca nu iti voi simti niciodata gustul sarat al buzelor tale si cel mai rau: nu pot trai fara inima pe care mi-ai smuls-o fara ca macar sa-mi fi cerut voie. Fara ca macar sa-ti fi dat voie.

Sunt trist si asa voi fi pana vei inceta sa admiti ca te iubesc.
R.



duminică, noiembrie 14

Fragment din "Jurnalul unei mioape".


Soarele cald al primaverii incearca sa ma trezeasca. Nu poate si nici n-o s-o faca. Ma intorc pe cealalta parte. Pur si simplu nu vreau sa ma trezesc. Sunt prea scarbita de lume. De lumea vazut prin ochii mei...de mioapa. De conturul lucrurilor care la mine a incetat demult sa existe. Mimez fericirea si imi imaginez lucrurile asa cum vreau eu pentru ca de un timp nu le vad decat culoarea. Dar si culoarea ochilor mei a fost umbrita. Umbrita de ramele de ochelari si de lentilele care nu inceteaza sa se mareasca. Ma hotarasc intr-un final sa ma scol. Am zacut prea mult. Ma duc la baie si imi dau un jet de apa pe fata sa fiu sigura ca m-am trezit. Ma apropii si mai mult de oglinda ca sa incerc sa-mi vad chipul clar. Radiaza. Cu exceptia ochilor care par sa priveasca in gol. Ma uit si mai atent. Urma dupa nasul meu nu inceteaza nici macar dimineata sa se vada. Pun mana pe ea. Ma doare. E rosie si ma doare si stiu ca va fi mereu acolo. Ma duc in camera. Imi caut cu mainile ochelarii. Aici sunt. E mai bine acum. Vad tot. Ma duc iar la oglinda. Par schimbata...nu mai sunt eu. Chipul care era in oglinda acum cateva minute dupa jetul de apa a fugit mancand pamantul atunci cand mi-am pus ochelarii. Sau poate totul e in capul meu. Poate doar exagerez. Ma gandesc. Eu nu sunt oarba, practic, vad, dar nu e acelasi lucru. Oricat as vrea eu sa ma fac ca vad totul perfect nu reusesc si imi vine greu sa cred ca nu voi reusi nici de acum incolo. Ma duc, ma imbrac si imi incep obisnuita zi in care imi e teama ca daca voi privi fara ochelari nu voi recunoaste nici macar persoana la doi metri in fata mea... si asta ma doare cel mai tare.

vineri, noiembrie 12

Iubita mea.


Postarea asta e pentru tine iubita mea. As fi zis ca iti scriu altceva, ca iti dau o scrisoare si iti zic "te iubesc. multumesc ca existi." dar e prea putin. Sunt persoana din ziua de azi, sunt ceea ce am vrut sa fiu, sunt ceea ce am devenit si datorita tie. Si ti-am zis si o recunosc ca m-ai schimbat, in BINE. Imi storc creierii si ma gandesc cine si ce eram inainte sa te cunosc. Zic sa te cunosc, pentru ca ai stat 7 ani! 7 ani langa mine si nu te-am observat, nu te-am apreciat, nu te-am cunoscut. Si acum regret enorm. Ma gandesc cum ar fi fost viata mea cu tine alaturi de mine, cu tine sprijinindu-ma. Ma gandesc cat de proasta am fost sa imi pierd timpul cu altii, mai putin cu tine. Sunt recunoascatoare ca macar in ultimul an te-am cunoscut asa cum a trebuit si tu ai facut-o la fel. Daca ne gandim ce gandeam una despre cealalta acum cativa ani am zice ca nu eram aceleasi persoane. Stiu cum ne-am apropiat, stiu cum sinceritatea mea a vrut atunci sa-ti arate cine sunt defapt si a facut-o. Nu regret nicio clipa de atunci. Mi-ai facut zilele mai bune cand simteam ca mor de nervi, m-ai sunat mereu si m-ai ascultat tracanind despre cine stie ce bluza noua. Ma ascultai fara sa imi zici "da mai taci odata frate ca le am si eu pe ale mele". Cel mai important lucru pe care l-am invatat de la tine iubita mea a fost: sa pretuiesc tot, dar absolut tot ce am. Sa traiesc fiecare clipa, sa zambesc intruna si sa nu imi pese, sa iubesc cu adevarat, sa visez orice as vrea sa mi se intample. Si acum iubita mea. Acum am ajuns sa iti dau aceleasi sfaturi pentru ca stiu cat de greu iti e in momentul asta, cum iti vine sa arunci si sa distrugi tot, dar nu o faci. Ai ales sa lupti si SPER ca asa o sa o faci si in continuare. Ti-am zis atunci, ti-o zic si acum: LUPTA pentru mai bine, pentru ca o sa apara si strada ta foarte luminoasa pe care vei radia [cu mine langa tine evident]. Te rog si pe tine sa nu plangi si sper sa nu o faci [ma indoiesc]. Nu mi-ai cerut sa-ti scriu, mi-ai dictat tot ceea ce simt prin simpla ta existenta. Sunt constienta ca n-as fi eu fara tine, fara sprijinul tau, fara suportul si intelegerea de care dai mereu dovada. N-am un cuvant mai bun decat: Multumesc.

Pentru ca te iubesc cu adevarat iubita mea si stii asta. Si stii ca voi fi cu tine indiferent ce vei face si ca voi fi acolo sa-ti dau 78910 palme sa te trezesti, cum am facut-o nu acum mult timp.
In incheiere, sper sa-ti placa, sper sa realizezi ca iti voi fi mereu alaturi si ca iubita ta te iubeste de un incoace din ce in ce mai MULT.

joi, noiembrie 11

Inca te iubesc.

Dupa atata timp. Nici macar nu e asa mult, dar mi se pare ca a trecut o vesnicie de cand te stiu, de cand vorbeam cu tine, de cand am ajuns sa te cunosc.
Am capul gol si mintea seaca si totusi, ti-am zis ca ma inspiri. Nu stiu cum, unde, in ce mod, dar sunt cateva persoane care ma inspira sa scriu, sa citez si sa traiesc prin scris. Scriu de placere, scriu sa ma descarc, dar cel mai important, scriu pentru placerea de a-i vedea pe altii captivati si introdusi in tot ceea ce fac. Daca ei sunt multumiti, atunci sunt si eu. DEFAPT. Tu sa fi multumit si deja radiez. Tu sa fi fericit si traiesc fericirea alaturi de tine. Tu sa ma iubesti, sau poti sa nu o faci, o voi face eu si pentru tine. Voi face sacrificii [nu stiu cate am facut deja, dar sacrificiul e o parte din mine nu?], voi ierta [spun mereu ca e ultima ora si nu stiu cine pe cine minte], dar vreau sa fi constient ca orice vei face ma va afecta. In doua feluri. Ori ma vei apropia de tine si te voi iubi mai mult cu aceeasi incredere, ori se va intampla contrariul. Am invatat de la tine ca cu cat iti ascund mai multe chestii cu atat importanta lor se agraveaza si la final eu sunt cea care are de pierdut. Asa ca, dragul meu, de acum incolo o sa ma cunosti asa cum sunt. Fara timiditate [sper], fara chestii pe care sa nu le stii, fara minciuni. Ma vei cunoaste pe MINE asa cum doar 2-3 o fac. Si iti va placea. Vreau sa cred ca iti va placea. Vreau sa traiesc cu speranta ca m-ai inteles. Am fost facuta proasta de multe ori de altii, mi-au zis ca de ce imi bat capul cu tine si n-am stiut sa le raspund. Acum stiu. Pentru ca te iubesc. Si ma bucur ca ai realizat asta sau ai inceput sa constientizezi lucrul asta. Sunt suparata, trista, dezamagita [daca m-ai fi intrebat acum cateva zile de cine sunt dezamagita ti-as fi zis ca mai mult de mine] dar stiu ca o sa imi treaca.




Am stiu ca o sa te iubesc indiferent in ce mod, am stiut-o de la inceput si recunosc, tocmai ACUM.

miercuri, noiembrie 10

Pentru tine.

Te vreau langa mine. ACUM!
Asta e pentru tine.
Pentru tine cea care mi-ai fost alaturi 15 ani si sunt sigura ca o sa-mi mai fi pana mor. Pe noi ne leaga sangele iubita mea, ne leaga venele prin care trece acelasi sange. Noi suntem legate una de cealalta. Si ce conteaza ca stam departe? Atata timp cat sangele ala n-o sa inceteze sa curga, o sa fim una alaturi de cealalta.
Asta e pentru tine.
Sa nu plangi. Te rog eu. Am simtit doar nevoia pura sa-ti multumesc pentru ceea ce insemni pentru mine si cate ai facut ca sa fiu ceea ce sunt azi. In mare parte ti se datoreaza tie tot ce sunt azi si recunosc asta si iti multumesc mult. Inseamna enorm pentru mine fiecare mesaj pe care il vad de la tine si fiecare sfat pe care mi-l dai.
Asta e pentru tine.
Esti suparata stiu. Esti mai mult ranita decat suparata. Aseara, habar n-ai cat imi venea sa intru in telefonul ala si sa fiu langa tine. Sa stiu ca macar plangi pe umarul meu, nu pe pat. Sa te ascult pana la epuizare si apoi sa ma intorc inapoi. Dar nu pot iubita mea si asta ma face sa imi rod unghiile din nou [lucru pe care il fac doar la nervi mai nou :)) o sa vezi].
Asta e pentru tine.
Si am simtit nevoia sa-ti dedic o postare. Nu vreau sa plangi. Vreau doar sa fi tare, sa lupti, sa nu incetezi sa crezi ca exista altii mai buni decat el, ca e un IDIOT. Nu te-a meritat ti-o zic eu. Cand o sa te merite cineva cu adevarat o sa vin si o sa-ti zic. Si daca il vad iubita mea, jur, dar jur [nu-mi pasa daca incerci sa ma opresti] ca o sa ma duc eu la el si o sa vorbesc si o sa-l intreb ce a fost cu el, ce a fost pana la urma in capul lui si o sa-i explic eu cam tot asa sa inteleaga prostul ce a pierdut. Nu mi-e rusine de mai nimeni, mai ales de cineva care stiu ca te-a ranit. Ti-am zis de multe ori, pentru tine, as fi in stare sa lovesc si sa bat pe aproape toata lumea. Sa le rup capul la toti daca iti fac ceva. Si sorta ar face la fel doar ca intr-un mod mai diplomat. Eu nu prea pot fi diplomata la varsta mea. Si o sa ai 16 ani in curand si nu vreau sa plangi, sa suferi etc. Vreau sa radiezi. Pentru ca daca ai 16 ani e ceva si daca ai 16 ani si eu o sa am 16 ani si asta inseamna ca am mai trecut un an IMPREUNA. Pentru mine asta conteaza cel mai mult.
Asta e pentru tine.
O sa incerc sa-ti fiu alaturi de cate ori o sa-mi dai voi, sa-ti sprijin capul pe umarul meu de fiecare data cand o sa ti-l simti greu, sa te ajut, asa cum pot pentru ca distanta asta intre noi doua ma distruge psihic si fizic. Daca te-as avea langa mine as fi probabil cea mai fericita. Sa stiu ca pot sa te vad, sa-ti povestesc, sa ma asculti. Putine persoane ma asculta si ma inteleg ca tine si sunt sigura ca le pot numara pe o singura mana. Revenind, nu vreau sa plangi cand o sa-mi citesti postarile alea triste.
Asta e pentru tine.
Ieri, pur si simplu am simtit ca trebuie sa-ti citesc pentru ca aveam capul gol. Si banuiesc ca te-am ajutat :) sau asa sper. O sa incerc pe zi ce trece sa te fac sa te simti mai bine, spun ca o sa incerc pentru ca oricine as fi si orice as face, gaura pe care ti-a lasat-o doar el o poate repara.
Te iubesc mult, enorm. N-ai idee cat. N-am niciun cuvant sa-ti zic mai bun de atat. Multumesc ca existi si mai ales iti multumesc ca ma suporti asa cum sunt si ca imi dai palme cand vezi ca sunt la pamant.
Acelasi lucru il fac si eu.♥

sâmbătă, noiembrie 6

N-ar fi fost adevarat.

N-ar fi fost adevarat daca el n-ar fi avut dreptate. Nu putea sa fie adevarat. Faptul ca o parasise si nu tinea la ea. Ea nu putea accepta asa ceva. Sau asa credea ea. Oricat ar fi putut sa o faca, nu-l putea crede. Isi ridica brusc privirea cand auzi pasi. Doi tipi se apropiau de ea. Era seara si ii era teribil de frica. "Ce faci papusa? Nu te-a mai vrut iubitul si hoinaresti pe strazi?". Ce ar fi putut sa le zica idiotilor astora doi care pretindeau ca o cunosc? Un oftat ii scapa fara sa vrea din suflet. Frica o facea sa tremure si mai mult decat pana atunci. "N-aveti altceva mai bun de facut?" De unde atat curaj sa mai spuna si asta? Glasul ei, caci sigur era glasui ei, sunase de parca ar fi iesit dintr-o cripta. "I-auzi ba. Papusa asta mai are si tupeu". Tipul celalalt, un fel de stalp negru; pentru ca asa parea din unghiul de unde il privea ea, nu spusese nimic, pana acum. "Mihai, termina. Nu fi idiot. Las-o in pace. Hai sa mergem. Nici macar n-o cunoastem." "Auzi bai Andrei, ce-ai ajuns? Sa-i iei apararea unei necunoscute? Da-o naibii nu vezi in ce hal e. Incercam si eu sa ii ridic moralul." "Cum? Sa o sperii si mai tare decat e?" Ar fi vrut sa fuga. Nu stia unde. Pentru ca nu stia nici macar unde era. Stia doar de ce ajunsese aici. Vroia sa sara de pe blocul opus liceului. Pentru ca fara el, ea nu mai avea de ce sa traiasca. Asa se gandea ea; ca viata e facuta doar din el. Incepu sa planga fara ca macar sa mai realizeze ca ciudatii aia doi mai erau acolo. "Bai Mihai, plange. Ce i-ai facut?". "Nimic frate. Eu cred ca e nebuna". "Las-o ma. Hai sa mergem naibii acasa odata ca te-ai imbatat ca un idiot". "Bai, sunt eu beat, dar asta ori e nebuna ori a fost parasita. Naiba stie."
Andrei, pentru ca asa il chema pe "stalpul negru" se apropie usor de mine:
- Te putem ajuta cu ceva?
- Nu.
- Ne zici si noua ce ai patit?
- Credeti ca imi zic viata unor straini? Beti manga pe deasupra.
- Ia hai Andrei sa mergem. Ca beat manga nu sunt si n-am ajuns sa ma faca idioata asta in ce hal vrea ea. Ca ii dau si doua palme.
- Doar un minut Mihai.
- Bine. Eu o iau inainte.
Andrei se apleca langa mine, in locul in care eram intepenita de cateva ore buna:
- Tu. Daca ti-a murit cineva, imi pare rau. Daca ai fost parasita, inseamna ca tipul e un idiot si nu te merita. Daca ai venit aici pentru ca ai auzit ca de aici mereu se omoara adolescentii cu probleme sa stii ca moartea nu e o rezolvare. Exista oameni care stiu cum sa isi traiasca viata si oameni care o arunca cu piciorul. Nu fi fraiera. Traieste-o! Daca ai nevoie de ceva stii unde ma gasesti.
- Unde te gasesc?
- Ania, sa fim seriosi acum. O fi Mihai beat manga sa nu stie ce a facut, dar e un idiot. Nici nute merita. Nici nu te-a recunoscut. De parca nu stiam de ce am luat-o pe aici. Maine ne vedem la scoala si vorbim mai multe.
Ofta. Da, ii cunostea pe ambii tipi. Mihai, idiotul dupa care plansese acum cateva minute si pe care s-a facut ca nu-l cunoaste pentru ca o durea prea tare sa vada ca el nici macar n-a recunoscut-o si Andrei, colegul lui de camera, un tip pe care nu prea l-a bagat in seama. Pana acum.

Cu el...sau poate fara.


Asteapta. Se uita in gol cu speranta ca il va vedea. Si nu e. Se intinde dupa poza la care se uita de cateva ore bune. O priveste din nou si din nou. I se pare de fiecare data diferita. Parca nu mai e el. Sau doar asa crede ea? Ofteaza si intoarce poza pe toate partile. E veche. Sau cel mai probabil vechimea amintirilor o face sa fie asa. Ii aude glasul in ecou, ii simte rasuflarea langa obraz. Buzele ii sunt crapate din cauza lacrimilor sarate care nu inceteaza sa acopere fata. Ii suna telefonul. Nu-i pasa. Nu vrea sa vada pe nimeni. Vrea sa fie doar cu el. Cu amintirea lui defapt...Isi inclina putin capul. Stie ca oricine ar vedea-o acum ar paria ca a vazut o fantoma. Incepe sa ii zvancneasca capul. Nu-i pasa nici macar de asta. Poate sa se duca dracu tot si sa explodeze. Oh. Ofteaza din nou.
Se gandeste din nou la el... si stie ca daca ar fi fost in viata si el s-ar fi gandit la ea.

joi, noiembrie 4

Cap XIV: Intoarcerea.


Doar un fragment:

" Drumul spre casă părea lung. Şi nu se schimbase doar drumul, se schimbaseră şi casele, şi grădinile şi cam tot. Venise primăvara era clar. Căldura aceea care face totul să izbucnească. Verdele acela crud şi mirosul lui specific. Păsările care îmi spuneau că e o nouă viaţă. Totul înviase. Auzeam glasurile cristaline ale copiilor din vecinătate. Probabil alergau vreun fluture cu speranţa că îl vor ţine în palmă. Totuşi, ştiam că ei erau fericiţi. Ştiam că şi păsările care se întorseseră acasă erau fericite, ştiam că până şi copacii erau fericiţi…dar EU? Eu cum eram? Cum aş fi putut să mă simt? Trupul îmi spunea că ar trebui să mă duc şi să alerg într-o livadă abia înmugurită şi să simt cum fiecare rază de soare mă mângâie, dar sufletul îmi zicea că îl doare şi îl ustură toată această caldură. Că e prea mult pentru el. Prea multă suferinţă care îl apăsa, prea multe traume prin care trecuse. Nu ştiam ce să fac. Nu ştiam cum ar fi trebuit să mă simt. Nici măcar nu ştiam cine sunt. De fapt ştiam, practic, eram: Hella Collin, fiica domnului Hill Collin şi a fostei doamne Stella Collin, sora mai mică a domnişoarei Elisse Collin, nepoata mătuşii Annie, mătuşa care niciodată nu a fost măritată, prietena lui Edi Stuck, prietena cea mai bună a lui Tem, fata care nu a avut niciodată trăsături spectaculoase, dar a fost frumoasă, cu tenul meu masliniu, cu părul şaten închis şi cu ochii mari şi verzi."