*
Avea insomnii. Ca în fiecare seară, ea nu putea dormi. Nici nu îşi mai aducea aminte când avusese ultima oară un somn profund, nelipsit de coşmaruri, regrete şi dezamăgiri. Ştia că ar fi trebuit să doarmă pentru că se simţea obosită, dar pleoapele se încăpăţânau să rămână deschise. Îngheţase acolo, stând într-o pereche de pantaloni scurţi de mătase uşoară, în tricoul lui care era prea comod ca să il mai înapoieze vreodată şi în hanoracul luat la repezeală atunci când ieşise pe balcon. Privea înspre munţi, iar ţigara rezista greu tremuratului neîncetat. Să fi fost ora 6 dimineaţa, căci soarele nu se grăbise să apară. Îi era frig, dar aşa frig! Şi totuşi, nu voia să intre. Se simţea bine aşa, stând acolo, contemplând, doar ea şi gândurile ei.
El era în cameră. Adormise zâmbind copilăreşte, cu ea în braţele lui. Uneori tresărea, dar ei îi plăcea asta. O făcea să îţi reamintească că el e acolo în seara aia, doar lângă ea. A. se uită prin geamul uşii de termopan. Şterse, cu mâneca hanoracului sticla, pentru a îl privi mai atent. Se rezemă uşor de balustradă, aruncă ţigara şi aproape îngheţată, rămase aşa, cu privirea fixată asupra lui. Era un bărbat frumos sau aşa i se părea ei. Trăsăturile de copil îi rămăseseră adânc întipărite în zâmbetul până la urechi şi în ochii de un albastru precum marea, dar când vorbea, ştiai că a renunţat demult la copilărie. Stând aşa adormit, i se părea a fi cel mai frumos din câţi văzuse. Şi văzuse mulţi. De ar fi ştiut C. al ei unde era ea acum şi la cine se gândea. De ar fi ştiut că acest bărbat luase demult o parte din inima ea fără a îi trece prin cap să i-o mai dea înapoi vreodată.
Ea nu voia să recunoască că îl iubea atât de mult. Îl ştia de când era mic şi crescuse alături de el. El fusese singurul care nu o lăsase la greu, singurul care îi ştia toate secretele şi continuase să îi rămână prieten. Îl iubea înfricoşător de mult şi frica că îl va pierde într-o zi din cauza atracţiei dintre ei o făcea să tremure şi mai tare. Ştia că odată şi odată se va întâmpla ceva. Trecuseră prea mulţi ani, timp în care rezistaseră eroic amândoi, dar atunci şi acolo se simţea neputincioasă. În sinea ei, admisese că la un moment dat va fi ceva, că îi va simţi aroma buzelor nu doar pe obraz şi că îmbrăţişarea lui va deveni diferită.
O iubea la rândul lui şi el, deşi nu îi spusese niciodată asta cu voce tare. O arătase însă de atâtea ori, în atâtea situaţii când ea fusese la un pas să cedeze şi să se dea bătută. Ştiau însă amândoi că nu puteau fi împreună, nici acum, nici niciodată. Ea voia să fie răsfăţată, iubită, alintată. Voia ca cineva să aibe grijă de ea şi de inima ei aşa cum simţea ea că ar fi trebuit. Lui îi plăcea sexul frumos. Azi avea una, mâine alta şi conştientizase în sinea lui că ar fi fost nefericită alături de el. Ştia că merita mai mult de atât. O iubea atât de mult, încât o voia fericită, chiar dacă asta însemna să o vadă cu altul.
Luând aerul rece în piept, A. deschise uşa încet, fără să facă nici cel mai mic zgomot. Singurul lucru din lume pe care nu şi l-ar fi dorit acum era să îl trezească. Îşi dădu hanoracul jos, aruncă pachetul şi bricheta pe masă, se băgă în plapumă şi se cuibări la pieptul lui. Se întoarse cu faţa înspre el, îi dădu un pupic scurt, dar plin de afecţiune, pe obraz, oftă, îi luă mâna în a ei, el o strânse uşor de parcă i-ar fi spus "ţi-am simţit lipsa" şi zâmbi la rândul ei, întorcându-se pe partea sa.
Ştia că aşa cum era el pentru ea, aşa era şi ea pentru el, un fruct interzis.
*(Amintiri)
A.
"Fără dragoste, viaţa noastră este asemeni unei corăbii fără cârmă, la fel ca şi un trup fără suflet."