expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

marți, decembrie 17

Refuz.



Ce-ţi rămâne de făcut când pentru cineva nu mai "eşti" ci devii "ai fost"? Şi ce-ţi rămâne de zis atunci când te simţi gol, pustiit? E o vorbă pe la noi "Să te ferească Dumnezeu de ura celui care te-a iubit". 
Mă întreb, poate exista un blestem mai crunt de atât? 
Mă bântuie...

A.

duminică, decembrie 15

Trilogia decăderii.




Eu nu pot să te ridic şi nu încerc nici măcar să o fac. La ce bun? Ai căzut demult şi n-ai simţit durere. Ţi-a plăcut în flăcări. Nu te-au ars, din contră, ţi-au încălzit sufletul blestemat. Căci ai demoni în tine care s-au împletit armonios cu îngerii bătrâni şi înţelepţi. Ai crezut că prin cunoaştere te vei regăsi pe tine, dar n-ai înţeles, fiinţă naivă, că doar iubind ai să pricepi. Ţi-a fost greşită percepţia. Asupra ta, a lui şi a întregii lumi. N-ai ştiut să îţi măsori orizonturile şi n-ai putut înţelege niciodată infinitatea lor. Bolnavă ţi-e mintea, nu sufletul. Sufletul e împăcat cu trupul flămând. Să-i mulţumeşti lui Dumnezeu că exişti. E ultima ta salvare. El îţi va dezpleti demonii instalaţi comod în sufletu-ţi pângărit.


Păgâno, ia aminte la vorbele mele şi crede în ele cu îndârjire. 
Altă cale n-ai. Eşti, doar, în cădere.

Post-desprindere




Nu ţi-am cerut stelele
căci cerul e liber
şi aparţine oricui doreşte să-l iubească-
Te-am iubit întreg, orbeşte
şi am crezut în tine
cu o naivitate copilărească-
N-am ieşit sfârşită
un pic şifonată
dar ştii şi tu ca orice cută se poate călca
dacă ai răbdare-
Şi m-am desprins
încet, alene,
atât de delicat
ca tu să nu observi-
Te pierd şi te-am pierdut- mi-am spus,
când am plecat lăsând în spate
o privire buimacă
şi un prag de piatră
pe care paşii nu-mi vor mai călca
Vreodată.

marți, decembrie 3

Străini.




Nu te cunosc, îi spuse. Mi-eşti grozav de străin. Şi străinii mint. N-am mai avut timp de adevăruri care trebuiau dezvăluite. Ştii prea bine că timpul nu e nelimitat. Ai un suflet bun, pe care însă nu-l pot pricepe. Şi n-am să o fac vreodată. Am greşit, căci te-am iubit mai presus de mine. Mi-a plăcut să te iubesc, dar n-am putut niciodată să-mi spun concret de ce am făcut-o. A fost totul un mister. Şi cum ştii prea bine, orice mister dispare la un moment dat. Aşa cum am să o fac şi eu, asemenea lor. Lor despre care nu ţi-am cerut niciodată să îmi povesteşti, dar am sperat că o vei face cândva. N-ai înţeles că-s femeie. Şi femeile-s tare curioase. Oferă libertate, dar vor să ştie tot. Aşa suntem noi, nu mă poţi învinui numai pe mine. Alt material, alt suflet, altă gândire. Profunde. Parcă prea profunde, dacă îmi permiţi să adaug. Am vorbit destul, nu? După ceas, nu mă încadrez nici măcar în sfertul academic. Mă vor certa iar. N-ar fi prima dată. Mai am puţin de îndurat, ţi-o zic sincer şi trebuie să mă crezi. Nu uita însă că nu eşti obligat să o faci. Ţi-am spus şi la început, mi-eşti străin. Te pot minţi uşor. Nu mă cunoşti şi nu ai să o faci vreodată.
O zi bună şi revederea fie cu noi! încheie în grabă luându-şi cafeaua şi grăbind brusc pasul în direcţia opusă.

A.