Sperând că ai să
citeşti, îţi mărturisesc că nu cred în sărbătoarea care îmi poartă numele,
tolerându-i mai degrabă superficialitatea. Îmi place atât de mult să mă mint că
oamenii au învăţat să (se) iubească, încât ajung uneori să mă cred. Când
constat adevărul, care, apropo, vine în porţii reduse şi în intervale diferite
de timp, îmi repet întrebarea obsedantă „Atunci pe mine de ce mă mai
sărbătoresc?”.
Şi-mi răspund
mereu
„Degeaba”.