expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

miercuri, octombrie 27

De tine, de tine, de tine.


Sunt in mine, sunt in tine, sunt in noi. Sunt in RESTUL. Exista restul? Sau exista doar un tot absolut? Existam noi, existati voi si exista si ceilalti. Lumea mea si a lui e lumea noastra, lumea voastra nu ne intereseaza. Noua nu ne pasaaaaaa. Noi doar ne vrem si atat. Vreau sa fi langa mine. VREAU! Ti-am zis si ieri ca nu mai pot, ti-o zic si azi si o sa o fac si maine si poimaine si mereu. Te vreau doar pe tine si atat. Nu-mi trebuie restul. Am nevoie. Am nevoie. Am nevoie de tine si ATAT. De tine, de tine, de tine [sunt nebuna si turbata si enervanta, stiu]. Dar nu prea poti sa-mi mai faci nimic acum :).
Imi rod unghiile cu speranta ca imi vor disparea nervii, imi smulg parul cu speranta ca vei fi langa mine si nu esti. Momentan. De aceea vreau sa traiesc fiecare clipa cu tine ca si cum ar fi ultima, ca si cum maine am ramane amandoi orbi, ca si cum maine ar veni sfarsitul lumii, ca si cum ziua de maine nu ar mai exista.

sâmbătă, octombrie 23

Ma bucur.

Zambesc, tremur si simt. Simt si vad. Si ma bucur. Nici nu stiu cati au sentimentul pe care il am eu [probabil multi]. Sentimentul acela ca te-ai schimbat si continui sa te schimbi. Si cel mai mult, ma bucura faptul ca nu credeati vreodata ca voi ajunge sa fiu si sa arat mai bine ca voi. Ca m-ati crezut proasta si m-ati luat de proasta si intr-un final eu am fost singura care a avut de castigat. Am castigat incredere [in putini, mai ales in mine] si am pierdut incredere[in multi]. Si poftim. Am facut cam tot ce nu credeati ca voi face si am ajuns unde nici nu va asteptati ca voi ajunge. Si cel mai important, am devenit ceva ce ati vrea sa fiti si voi si ma bucur. Ma bucur sa va vad cum va holbati si ma examinati si iar va holbati de parca as fi altcineva. Si totusi, nu regret pentru ca a meritat. Ma bucur. Ma bucur ca sunt fericita [ma bucur pentru persoanele dragi care sunt fericite si imi doresc ca si celelalte la care tin sa fie] si ma bucur ca m-ati schimbat [multumesc]. Ma bucur pentru voi, dar cel mai tare ma bucur ca am ajuns la punctul in care am incetat sa mai incerc sa fiu ca altii, iar acei altii nu inceteaza sa incerce sa fie ca mine.

Te iubesc [din nou si din nou si din nou]

Te iubesc. Pentru simplul fapt ca m-ai facut sa te iubesc. ♥

joi, octombrie 21

Am furat.


O sa scriu o nota pe care am facut-o pe telefon la ora 2 noaptea cand eram pe drum si nu vroiam sa adorm. Starea mea momentan e foarte buna si postarea asta e putin trista dar tot o sa scriu. Deci:

Nu ma cunosc. Nici macar nu stiu ce sunt. Ce pot sa fiu? Sau cine pot fi? Ce am? Sunt un om rau. Am furat de atatea ori. Am crezut ca nu se va vedea... dar m-am inselat. Recunosc. Am furat. Am furat de multe ori, dar doar de la o singura persoana: de la mine. M-am furat mereu. M-am mintit. M-am culcat eu si m-am trezit altcineva. Furam amintiri si vise. Traiam in ele. Vroiam sa zbor. Vroiam sa fiu altcineva si totusi nu mai eram eu. Eram o hoata. Imi inchideam visele in cutie zicandu-mi "esti naiva. Te hranesti cu vise si imaginatie. Nu tine de foame." si ma gandeam ca in mine erau doua persoane: eu, visatoarea [cea care ar fi facut tot ce i-ar fi trecut prin cap sa se simta bine] si eu, realista [cea care pune niste limite peste visele ei]. Incercam sa zic ca maine ma voi schimba...minteam. Imi furam capul, imbolnavindu-l cu visele mele. Si imi parea rau: nici macar capul nu avea vise. Intr-un colt al lui se afla cea mai de pret comoara. Am intrebat-o intr-o zi cum o cheama si mi-a raspuns ferm: imaginatia. Pe ea o vroiam si spre ea ma duceau visele mele. Stiam ca trebuia cumva sa o scot din coltul macabru incare o gasisem. Dar de ce o vroiam? Asta n-ar fii insemnat sa ma hranesc iar cu vise?
Mai tarziu am inteles. E bine sa visezi pentru ca
"Fericirea e un ideal, e opera imaginatiei".

miercuri, octombrie 20

Scuze.


Imi cer scuze ca uneori sunt ipocrita si indiferenta. Imi cer scuze ca uneori nu arat ceea ce simt in momentul respectiv si par de piatra. Imi cer scuze. Nu sunt deloc din piatra. Si simt absolut tot, doar ca nu o arat. E un defect al meu. As vrea sa scap de el, dar stiu ca nu se poate. Cum nu ma pot lipsi de egoism.
Imi cer scuze ca postarea asta nu e asa de inspirata, dar n-am prea avut chef :d. Imi lipseste dispozitia grav. Ieri eram fericita. Dadada. Fericita doar pentru ca... nu iti zic :)). Eram doar fericita. Azi n-am chef de nimic. Azi am chef doar de Bruno Mars. Defapt am chef de... nu iti zic nici asta ca altfel nu se mai indeplineste. E 10 fix si nu cred in ccturile alea cu ma iubeste :)). Ma enervez ca scrisesem ceva tare adineauri si am sters :|. Mda. Ti se intampla sa ai vise? Sa ai vise cu vrajitoare si tu sa salvezi copii? Am avut eu acum 2 zile. Sau ti se intampla sa visezi ceva ce ai trait deja? Si sa te intorci in vis si sa schimbi finalul pentru simplul fapt ca e mai frumos asa? Am facut si asta.
Etc etc etc [nu mai am chef sa scriu :)]

marți, octombrie 19

Trecut.

Nu poate. O mananca ochii de parca cineva i-ar fi aruncat piper in ei. Nu poate. Se aseaza pe patul care pare din fier. O doare. O doare corpul, dar cel mai rau o doare inima. Stie ca trebuie sa o faca azi sau niciodata. O stie. Si totusi, nu poate. Amana. Se uita pe fereastra. Cerul a capatat o culoare gri inchis. Pare ca o sa ninga. Respira. Stie ca nu poate sa se ridice sa vada si ea zapada. Ii e teama sa o faca. Se gandeste ca poate el si-a facut o familie si e fericit. Dar, nu poate. Stie ca nu va mai avea ocazia asta. Amana din nou. Priveste prin camera. Flori, portocale si perfuzii. Asistenta a mai incetat sa vina de acum o ora. Ii e mai bine fara pitigaiata aia. Dar, nu poate sa se gandesca decat la ce trebuie sa faca. Se gandeste la copii. N-a avut unul al ei, dar i-a crescut pe ai celorlalti cum a putut. Se gandeste la parintii ei care s-au coborat de cativa ani in pamant. Se gandeste la accidentul lor si nu poate nici macar acum sa-si dea seama cum a scapat.
Se hotaraste. Vrea sa o faca. Vrea sa-i zica si sa-i povesteasca. Deschide laptopul pe care il are de o ora pe picioare. Greu. E un efort mare pentru ea.
Si incepe...

" Iubitul meu , ba nu, am pierdut demult acest drept. Dragul meu, iti scriu. A trecut atata timp de cand nu ti-am mai trimis un mail. A trecut atata timp de cand nu ti-am mai citit numele. Iti scriu cu speranta ca mailul asta va ajunge la timp la tine. Mi-am facut curaj sa o fac, sa iti zic de ce nu am mai dat niciun semn de viata. Mi-am facut curaj. Asadar, o sa iti zic acum. Am amanat destul si deja nu mai pot. Am cancer. Faza terminala. Poate ti se pare imposibil, dar da, eu il am. Ma doare fiecare parte din corp, dar nu din cauza bolii, ma doare de dorul tau. Ma macina gandul ca nu te voi mai vedea niciodata. Daca te-as vedea un minut, mi-ar fi deajuns sa plec fericita. Dar, stiu, o stiu, nu se poate. Tu ai altele. Tu ai viata ta. Ai familia ta. Imi pare rau pentru tot ceea ce a fost in trecut. Regret deciziile noastre de a ne separa. Cand ai plecat, am stiut ca te iubesc mai mult decat orice. Dar, mi-a fost teama sa ti-o zic.
Tu esti bine? O intrebare absurda din partea mea pentru ca oricum nu o sa mai iti citesc mesajul, daca imi vei trimite. Te las, dragul meu. Acum ma simt mai linistita.
La revedere. Si te iubesc."

Crina [nu stiu de ce i-am dat numele asta, nici macar mie nu imi place], apasa pe send si apoi isi inchide laptopul. A facut-o. I l-a trimis. Nu stie ce se va intampla de acum incolo. Stie doar ca el va primi candva mailul. Se aseaza mai bine pe pat si inchide ochii. Acum poate dormi...



Vlad, e la munca. Sta la biroul lui din NY si isi bea cafeaua de dimineata. Stie ca e aproape 8 dimineata, dar e un workaholic si nu poate sa schimbe nimic. Brusc, ii vine o amintire pe care a crezut ca a uitat-o. Ii vine amintirea Crinei in minte. Dar, e imposibil ca el sa o iubeasca. A trecut atata timp. Acum are o sotie pe care, recunoaste si el, nu o iubeste. A luat-o doar ca avea bani. Are doi copii, lumina ochilor, dar stie ca ar fi fost mai frumosi daca ieseau din burtica Crinei. Si ii e dor de Crina. Si isi aminteste cum au fugit impreuna la mare si s-au urcat in primul tren. Cum au ajuns pe plaja si au privit rasaritul cu nisipul sub ei. Se gandeste ca alea sunt amintirile vietii lui.
8:00 - new message
Tresare. Crede ca nu a vazut bine. Se uita mai atent. Acum e sigur.
From: Crina.
Ii tremura mana. Se gandeste ca e imposibil. Poate ca i-a dat mesaj sa il invite la nunta ei. Oricum n-ar putea veni. Nu ar rezista sa o vada langa alt barbat decat el. Isi face curaj si nervos, citeste mailul.



Ora 21:00.
Vlad intra grabit in spital. Nu ii e somn, nu ii e nici foame, nu ii e nimic. Vrea doar sa o vada. Fuge la asistenta pe care o vede iesind dintr-un salon.
- Buna seara. Imi puteti spune unde e salonul Crinei Iancu? [spera ca nu si-a schimbat numele de familie]
- Sunteti cumva vreo ruda? [asistenta il examineaza pe Vlad din cap pana-n picioare. Ii vine sa ii dea cu ceva in cap, dar nu poate].
- Da, nu. Persoane apropiate. Unde are salonul?
- Ne pare rau. A murit azi dimineata la 8:00. Ne pare extrem de rau.
- Oh... [Vlad tresare. Asadar, a murit fara sa-l vada. Asadar, iubirea vietii lui nu mai e. Se intoarce, se aseaza pe primul scaun si incepe sa planga ca un copil mic. Isi da seama de un singur lucru:
"In graba noastra, am uitat pur si simplu lucrurile in care am crezut vreodata. De obicei, am uitat chiar sa credem in ceva. Si cel mai important, am uitat ca viata-i prea scurta."

luni, octombrie 18

Amintire.

As fi vrut sa fi langa mine. Sa-mi respiri aerul si sa-mi mangai fata. As fi vrut sa simt cum palma ta ia conturul fetei mele, as fi vrut sa-ti simt mangaierea. As fi vrut sa-ti vad ochii, sa ii privesc si sa vad in ei tot ceea ce nu vrei sa-mi spui. As fi vrut sa-ti mangai chipul. Sa-ti asez parul. Sa ma joc in el. As fi vrut sa-ti aud glasul, sa ma hranesc din el si sa nu mai zic nimic. As fi vrut sa ramai cu mine si sa traim amandoi unul alaturi de celalalt. As fi vrut sa ma tii in brate si sa ma nu-mi mai dai drumul, dar, cel mai mult, as fi vrut sa-ti sarut buzele si sa imi sprijin capul de umarul tau. Sa-ti simt mirosul si sa-l inhalez pana la epuizare.

Ai plecat. M-ai lasat singura. Mi-ai lasat doar o amintire peste care, oricat as vrea, nu pot trece. Si oricat mi-as dori, nu o pot uita. As fi vrut sa fie amintirea noastra, dar a ramas doar amintirea mea.

sâmbătă, octombrie 16

Nu ma simt cu nimic mai special ca ieri.


Nu stiu cine sunt. Si nu stiu cine am vrut sa fiu sau cine am fost.
Nu ma si
mt bine. Ma simt excelent. Si totusi, nu ma simt cu nimic mai special decat ieri, nu ma simt mai vie, ma simt mai rau. Ma simt
mai inumana. Nu mai pot indura. Nici macar nu stiu ce e bine. Nici macar nu stiu ce vreau. Nu stiu nimic. Nu am fost nimic. Nu vreau nimic. Ba da
. Vreau sa ma lasati in pace.Vreau sa fiu asa cum vreau eu. Vreau sa plec. Sa dispar. Sa uit de toti. Sa ma exilati singura undeva si sa ascult doar muzica. Mi-as dori multe si nu mai vreau pentru ca oricum stiu ca nu s-ar intampla. Acum
vreau un singur lucru, un singur lucru dupa care tanjesc, dupa singurate. Dupa muzica si singurate. Dupa liniste. Vreau sa respir aer proaspat, sa cad in iarba si sa ascult muzica. Atat! Vreau sa uit. Vreau sa VA uit. Cica cine m-a suparat asa tare. Nu m-a suparat oameni buni nimeni. Sunt ok. Sunt bine. Sunt mereu bine nu? Asa am fost invatata sa zic. Ca ma simt bine, ca voi trece peste toate si tot felul de prostii din astea. Si asa si fac. Daca m-as milogi tot degeaba ca mi-as face rau. In
concluzie, dar nu, ca inca nu inchei, nu, nu sunt bine. Nu sunt deloc bine. Sunt o stafie din aia care umblaaa prin zi si noapte.
Pe care o v
ezi doar la fenomene stranii. Si ce dac
a?De aia nu mai pot eu. Asadar, daca esti undeva singur si asculti muzica si te uiti la stele sa te gandesti ca as vrea si eu sa fiu acolo, sa te gandesti ca mi-as dori si eu sa am peisajul tau si ca momentan nu-l am.

Te urasc.


Te urasc. Te urasc din toata fiinta mea. Te urasc cum n-am mai urat pe nimeni. Te-am urat de cand te-am vazut, te urasc si acum si o sa o mai fac in continuare. Pentru ca tu, tu [nu iti voi spune numele pentru ca nu meriti], tu l-ai schimbat. Tu, care habar n-ai de tine si de viata ta. Tu, care umbli dintr-un colt in altul. Tu l-ai schimbat intr-un timp scurt. Nu stii cum era inainte sa te intalneasca pe tine si nici nu trebuie sa stii. Dar, stiu ce e acum. Stiu ce e de cand te stie, stiu cum era inainte sa o faca si pentru asta TE URASC! Te urasc pentru ca l-ai schimbat atat de mult. Te urasc pentru simplul fapt ca am ajuns sa te cunosc. Te-am urat mereu. O sa o fac in continuare. Pana vei disparea. Pana nu voi mai auzi de tine. Pana va reveni el la normal. Pentru ca nu mai e normal, si nu stiu cum ai reusit asta. Esti o, esti o. Nu stiu ce esti. Nu meriti nici macar sa vezi cum apune soarele. Nu ai scrupule. Ti-am mai zis ca te urasc? Ti-am mai zis de ce? Eu il vreau pe el asa cum era nu cum l-ai facut tu. Cum ai putut sa intrii asa in el? Cum? Si da, inca te urasc. Si da, o voi mai face. Pana va reveni el ceea ce a fost. Pana il voi vedea cum era. Pana vei disparea. Te urasc.