expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

marți, octombrie 19

Trecut.

Nu poate. O mananca ochii de parca cineva i-ar fi aruncat piper in ei. Nu poate. Se aseaza pe patul care pare din fier. O doare. O doare corpul, dar cel mai rau o doare inima. Stie ca trebuie sa o faca azi sau niciodata. O stie. Si totusi, nu poate. Amana. Se uita pe fereastra. Cerul a capatat o culoare gri inchis. Pare ca o sa ninga. Respira. Stie ca nu poate sa se ridice sa vada si ea zapada. Ii e teama sa o faca. Se gandeste ca poate el si-a facut o familie si e fericit. Dar, nu poate. Stie ca nu va mai avea ocazia asta. Amana din nou. Priveste prin camera. Flori, portocale si perfuzii. Asistenta a mai incetat sa vina de acum o ora. Ii e mai bine fara pitigaiata aia. Dar, nu poate sa se gandesca decat la ce trebuie sa faca. Se gandeste la copii. N-a avut unul al ei, dar i-a crescut pe ai celorlalti cum a putut. Se gandeste la parintii ei care s-au coborat de cativa ani in pamant. Se gandeste la accidentul lor si nu poate nici macar acum sa-si dea seama cum a scapat.
Se hotaraste. Vrea sa o faca. Vrea sa-i zica si sa-i povesteasca. Deschide laptopul pe care il are de o ora pe picioare. Greu. E un efort mare pentru ea.
Si incepe...

" Iubitul meu , ba nu, am pierdut demult acest drept. Dragul meu, iti scriu. A trecut atata timp de cand nu ti-am mai trimis un mail. A trecut atata timp de cand nu ti-am mai citit numele. Iti scriu cu speranta ca mailul asta va ajunge la timp la tine. Mi-am facut curaj sa o fac, sa iti zic de ce nu am mai dat niciun semn de viata. Mi-am facut curaj. Asadar, o sa iti zic acum. Am amanat destul si deja nu mai pot. Am cancer. Faza terminala. Poate ti se pare imposibil, dar da, eu il am. Ma doare fiecare parte din corp, dar nu din cauza bolii, ma doare de dorul tau. Ma macina gandul ca nu te voi mai vedea niciodata. Daca te-as vedea un minut, mi-ar fi deajuns sa plec fericita. Dar, stiu, o stiu, nu se poate. Tu ai altele. Tu ai viata ta. Ai familia ta. Imi pare rau pentru tot ceea ce a fost in trecut. Regret deciziile noastre de a ne separa. Cand ai plecat, am stiut ca te iubesc mai mult decat orice. Dar, mi-a fost teama sa ti-o zic.
Tu esti bine? O intrebare absurda din partea mea pentru ca oricum nu o sa mai iti citesc mesajul, daca imi vei trimite. Te las, dragul meu. Acum ma simt mai linistita.
La revedere. Si te iubesc."

Crina [nu stiu de ce i-am dat numele asta, nici macar mie nu imi place], apasa pe send si apoi isi inchide laptopul. A facut-o. I l-a trimis. Nu stie ce se va intampla de acum incolo. Stie doar ca el va primi candva mailul. Se aseaza mai bine pe pat si inchide ochii. Acum poate dormi...



Vlad, e la munca. Sta la biroul lui din NY si isi bea cafeaua de dimineata. Stie ca e aproape 8 dimineata, dar e un workaholic si nu poate sa schimbe nimic. Brusc, ii vine o amintire pe care a crezut ca a uitat-o. Ii vine amintirea Crinei in minte. Dar, e imposibil ca el sa o iubeasca. A trecut atata timp. Acum are o sotie pe care, recunoaste si el, nu o iubeste. A luat-o doar ca avea bani. Are doi copii, lumina ochilor, dar stie ca ar fi fost mai frumosi daca ieseau din burtica Crinei. Si ii e dor de Crina. Si isi aminteste cum au fugit impreuna la mare si s-au urcat in primul tren. Cum au ajuns pe plaja si au privit rasaritul cu nisipul sub ei. Se gandeste ca alea sunt amintirile vietii lui.
8:00 - new message
Tresare. Crede ca nu a vazut bine. Se uita mai atent. Acum e sigur.
From: Crina.
Ii tremura mana. Se gandeste ca e imposibil. Poate ca i-a dat mesaj sa il invite la nunta ei. Oricum n-ar putea veni. Nu ar rezista sa o vada langa alt barbat decat el. Isi face curaj si nervos, citeste mailul.



Ora 21:00.
Vlad intra grabit in spital. Nu ii e somn, nu ii e nici foame, nu ii e nimic. Vrea doar sa o vada. Fuge la asistenta pe care o vede iesind dintr-un salon.
- Buna seara. Imi puteti spune unde e salonul Crinei Iancu? [spera ca nu si-a schimbat numele de familie]
- Sunteti cumva vreo ruda? [asistenta il examineaza pe Vlad din cap pana-n picioare. Ii vine sa ii dea cu ceva in cap, dar nu poate].
- Da, nu. Persoane apropiate. Unde are salonul?
- Ne pare rau. A murit azi dimineata la 8:00. Ne pare extrem de rau.
- Oh... [Vlad tresare. Asadar, a murit fara sa-l vada. Asadar, iubirea vietii lui nu mai e. Se intoarce, se aseaza pe primul scaun si incepe sa planga ca un copil mic. Isi da seama de un singur lucru:
"In graba noastra, am uitat pur si simplu lucrurile in care am crezut vreodata. De obicei, am uitat chiar sa credem in ceva. Si cel mai important, am uitat ca viata-i prea scurta."

4 comentarii:

  1. ....prea profund...imi vine sa plang.....esti foarte talentata:*

    RăspundețiȘtergere
  2. Extraordinar...pot sa zic ca am dat din greseala peste blogul acesta.Esti foarte talentata, felicitari

    RăspundețiȘtergere

Să fii sincer.