expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

marți, august 31

Oamenii si increderea.


O maxima spune "In viata trebuie sa avem incredere. Mare incredere in noi, dar si in ceilalti. Fara incredere traim degeaba si mereu vom fi chinuiti de indoieli". Increderea. E un lucru maret, cunoscut. La fel ca: dragostea, fericirea, minciuna, tradarea. Le traim pe fiecare fara sa vrem, fara sa ne gandim ce urmeaza dupa ele. Ti-ai pus vreodata intrebarea: ce urmeaza dupa incredere? Sau: ce urmeaza dupa ce castigi increderea? Sau: ce urmeaza dupa ce pierzi increderea? 3 intrebari si totusi acelasi raspuns: urmeaza indoielile. Indoiala ca poate o vei pierde, ca poate o vei castiga la loc, ca poate o vei avea toata viata. Oamenii. Oamenii nu sunt decat niste stele. Doar ca nu sunt incalzite de soare, ci de inimi, si nu stau pe cer, alearga dupa Pamant. Toti avem un rost. Si, probabil nimeni nu s-a gandit ca si stelele au un rost: care sa straluceasca mai tare. Asa suntem si noi. Orgoliosi, egoisti, incercand sa fim cei mai buni. Si de ce au oamenii nevoie de incredere? Pentru ca si stelele au nevoie de luna, de cer, de vant. Tuturor ne trebuie ceva din care sa ne hranim.
As putea avea incredere in multi, sau as putea avea incredere doar in mine. Totusi, uneori te plictisesti sa ii dezvalui secretele si viata ta unei singure persoane. Dar. Te-ai gandit ca poate merita? Te-ai gandit ca aceea persoana nu te va trada? Si acum ar urma o intrebare in genul: Si daca te tradeaza? Intrebarile au raspunsuri. Chiar daca nu stim, au. Nu te tradeaza, si nici nu te va trada pentru ca aceea persoana esti chiar tu. In tine poti sa ai cea mai mare incredere. Tie iti poti spune tot, dar... vine un moment in viata cand parca te chinui prea rau sa inchizi geamantanul pe care trebuie sa il cari. Si parca nu mai poti sa tii tot ce ai inauntrul lui si trebuie sa bagi si in alte genti. Am facut o comparatie, gandindu-ma ca gentile sunt cei mai de pret oameni: prietenii. Oameni sunt toti, dar prieteni sunt putini. Prieteni in care poti avea incredere. Si, totusi, traiesti cu indoieli. Te gandesti: daca ma va trada intr-o zi? Daca le va spune tuturor ceea ce i-am zis ce ma fac? Daca nu trebuia sa am incredere in el/ea? Daca va spune aia si aia?...si iti faci planuri in cap, si incercari sa o intorci pe toate felurile ca sa pici tu bine. Si ai doar un singur lucru de facut (pe care banuiesc ca il auzi mereu): alege-ti prietenii mai bine data viitoare. Probabil ca multi te vor dezamagi de acum incolo si probabil ca putini nu o vor face. Putinii in care nu credeai niciodata ca poti avea incredere. Pentru ca, parerea mea, increderea nu apare atunci cand ii dezvalui celuilalt cele mai mari secrete ale tale si ii spui tot ce ai facut, apare odata cu sprijinul. Un prieten in care poti avea increderea nu te injura daca il suni la 3 dim sa ii povestesti ce ai patit si de ce nu poti dormi. Un prieten in care ai avut prea mare incredere si nu s-a dovedit ceea ce parea a fii, poate sa te respinga atunci cand ii ceri sprijinul si sa observi ca te-ai inselat. Poti sa te inseli in multe privinte, dar poti ramane sigur de o chestie: persoana ta nu te va trada niciodata.
Sa iti zic parea mea macabra?:)) Cei mai buni prieteni sunt mutii, ei te aud, dar tu le raspunzi raspunsurilor tale. Ei nu pot decat sa te asculte. Tot tu esti cel care ia deciziile.
Oameni prefacuti sunt multi, oameni care vor sa iti ia tot ce ai tu mai frumos, oameni care chiar ar face orice sa te vada la pamant. Evita-i! Sunt o multime mult mai buni ca ei, o multime care sunt gata sa te asculte. Cum zicea cineva odata (o sa zambeasca cand o sa vada ca am zis asta :]) e o chestie legata si de friend match.Trebuie sa aiba si acel ceva ca sa te asculte pana la capat. Ca nu poti avea incredere intr-o persoana care te dezgusta si care nu are macar o perceptie ca a ta. Ma rog. Inchei printr-un citat din "Scrisoare de dragoste" de Drumes:
"Sa-ti spun drept, ma scoate pur si simplu din fire uniformitatea cu cenusiul ei exasperant.Am impresia ca din cauza ei viata curge pe langa mine, fara s-o traiesc. De aceea ma straduiesc din rasputeri sa deosebesc zilele, ca sa nu mai semene una cu alta. Fiindca orice zi este o existenta in mic si, daca ar fi dupa mine, n-as masura viata noastra in ani, ci in zile. Prefer, din cand in cand, cate un necaz sau chiar o micuta nenorocire decat o fericire continua, care devine, pana la urma , plicticoasa. Cred ca e destul de greu sa realizezi un asemenea stil de viata, dar simt ca sunt obligata fata de mine, fiinta mi-o cere imperios, pentru ca se vrea aparata, tine sa calce pe pamant cat mai sanatos... Moartea , cand vine, nu te intreaba daca ti-ai trait bine viata.Indiferent daca ai trait-o bine sau rau, putin sau mult, cu rost sau fara rost, trebuie s-o parasesti. Si acest act ireversibil e cea mai formidabila grozavie a existentei noastre."


Toamna

First, am lasat fereastra deschisa cam 3 ore pana sa ma gandesc ce subiect sa abordez. Trebuia sa vina si toamna. Cuvantul "toamna" nu imi inspira mai nimic. De fapt nu imi inspira nimic, si totusi multe. Nimicul acela...nu. Nu-mi place postarea. Scriu alta.

vineri, august 13

In urma noastra.

Am vrut sa scriu o postare din asta de ceva timp si nu stiu ce a putut sa ma impiedice sa o fac. Poate ca m-am gandit ce reactii vor urma, poate ca m-am gandit ca multi o sa se simta, dar asta e. Trebuia sa o fac si pe asta. Trebuia sa scriu despre ceea ce vroiam sa scriu demult... cei care vor veni in urma noastra.
Nu e o parere doar a mea, e o parere formata. Si sa nu ma injurati daca faceti parte din generatia aia. Probabil ca da, nu neg, exista si exceptii, dar sunt pe cale de disparitie. Nvm, sa nu o mai lungesc, trec direct la subiect. Generatia care va urma. Ei bine, poate ca noi astia de 15-16-17-18 ani suntem generatia "mess'ului", "fb-ului" sau mai stiu eu ce, dar nu suntem ca aia din urma noastra. Nu suntem obsedati mintali. Nu suntem idioti. Si da ma. Si eu am fost copil frate, si eu am fost de varsta voastra da' nu faceam ce faceti voi. La varsta voastra, aia de pana mea, 12-13 ani, ma jucam frate tot ce era posibil. Nu imi era rusine sa ma joc fata-ascunselea sau mai stiu eu ce. In ziele de azi daca iti propun sa ne jucam ceva aud "poftim? nu. Nu-i de mine asa ceva". Si ma rog. Ce e de tine atunci? Pai in ziele voastre, ca ale noastre au apus demult dupa cum se vede, nu stiti sa faceti altceva decat sa stati pe zeci de mii de site-uri de socializare, sa barfiti, sa va faceti poze si sa pretindeti ca sunt artistite, sa va faceti blog-uri si sa scrieti acolo doar ca sa va umpleti timpul. Pentru ca, frate, voi nu mai aveti copilarie. Voi nu stiti ce e aia sa te bucuri cand mergi in parc. Voi mergeti in parc doar ca sa va dati mari sk8eri si sa va indopati cu nu mai stiu ce. Daca iti propun sa te dai in leagan faci niste ochi bulbucati si imi spui "asta e de copii". Si tu ce cct esti? Un alt copil infect care se crede mare pentru ca poarta o pereche de conversi in picioare. Ca, mai nou, prietenii se aleg dupa incaltamintea pe care o poarta si dupa hainele pe care le are pe el. Gen: nu porti Converse, Bershka, New Yorker sau mai stiu eu ce, nu ai ce cauta in anturajul asta. Voi nu aveti o viata frate. Voi nu stiti sa respectati oamenii mai mari. Pai crezi ca la varsta ta de 11-12-13 ani aveam tupeul sa ma iau de cineva cu doi ani mai mare ca mine? Nici pas nu ziceam. Si acum, generatia asta [care sincer mi se pare cea mai idioata] are tupeul sa te ia la bataie pe strada ca i-ai stat in drum. Un copil de 11 ani sa te fluiere pe strada. Sau sa va vad in fiecare zi la Mc. Sa nu faceti sportul pentru ca nu aveti chef.Ati auzit si voi de cafenele si va dati mari smecheri de Dorobanti. Ati auzit si voi de blogger si acum toti va "scrieti" talentele pe ele. Mare cct. De parca m-ati schimba pe mine cu ceva. Ca o sa ajungeti mai rau decat suntem noi. Ca la varsta noastra nu o sa stiti decat de net, tigari si bautura. Ca daca ascultati Lady Gaga sunteti smecheri. Ca multe. As putea sa vorbesc 7 ani la postarea asta ca tot nu mi-ar ajunge. Si repet. EU, si nu doar eu, NOI, nu faceam ce faceti voi la varsta asta. Noi stiam ce e aia iesit afara, ce e aia copilarie. Voi sunteti copii maturizati din timp, ce copii? Sunteti adulti in miniatura. Traiti doar virtual si cand iesiti afara va credeti bossi. Ba ma lasati. Ca sunt satula pana in gat de toata generatia asta. Ca la 13 ani, pnm la 10 ani te vopsesti. Pai si la 30 ce o sa faci? Ca ai telefon de la 5 ani. Ca iti faci freza de la nush cati ani. Frate. Asta nu e viata ce duceti voi. Va uiati non-stop la Disnet Channel si mai dati din cand in cand pe Mtv ca asa e la moda, sa te uiti la programe de muzica. Lasa frate. Uita-te la desene cat inca mai ai la ce. Ca desenele din ziua de azi sunt oameni care vorbesc si se misca. Copii de la 402, si tot tacamul au apus demult. Daca v-as pune sa imi povestiti vreo amintire de a voastra ati scormoni ore in sir in memorie pana ati gasi ceva, pentru ca nu va traiti viata. Crede-ma. M-am saturat sa vad idioti din astia care se iau de mine pe mess si pe hi5 si in fata nu scot niciun cuvant. V-as bate cap in cap pe toti pana v-ati trezi la realitate si ati realiza cati ani aveti. Ca m-am saturat sa vad fitosi de 12 ani cu genti mai stiu eu de unde si cu mii se conturi peste tot. Hai ca inchei ca sper ca ai inteles esenta, deci va dau un sfat daca aveti 12-13 ani:
Traiti-va viata si lasati Zara si mai stiu eu ce pana mai cresteti. Ca viata asta e facuta doar dintr-o bucata. ;)

marți, august 3

Ce am devenit. :x


Eu. Vrei sa auzi despre mine? Ok. Nu o sa le auzi, doar o sa le citesti. Concluzii? Nu. N-am nevoie de concluzii. Trage-le pentru tine.


ATENTIE! Rog cititorii care s-au apucat sa citeasca descrierea asta sa o faca pana la capat sau sa nu o mai faca deloc. Daca nu citesti nimic, nu o sa ai rabdare sa citesti asta. Daca ai de gand sa imi furi descrierea ma vei face si fericita si nervoasa. De ce? Din 2 motive: 1.fericita ca descrierea mea e atat de geniala incat ai vrut sa o furi si 2. Nervoasa ca nu esti in stare sa iti scrii un amarat de “about me”. >.>

Vrei sa stii mai multe despre mine? Nu prea o sa scoti nimic din blog, dar o sa iti faci o idée in general. O sa imi pui o eticheta gen: fitoasa, proasta, afumurata, si ce mai vrei tu. Si? Crezi ca-mi pasa?
Vrei sa iti zic cum am fost pana acum juma de an? Chiar daca nu vroiai, tot iti ziceam. Deci. Eram tipa care nu zicea nimic, nu comenta nimic, primea doar oridine. Tipa care nu avea o parere proprie, care nu refuza pe nimeni, care ii pupa pe toti in cur si care umbla dupa fundul tuturor. Tipa care nu avea un stil al ei, care era zidita doar din caramizile altora. Si déjà am devenit melo-dramatica. Asa. Sa nu imi pierd ideea “ Uite-ma inca zambesc desi nu-i zambetul meu. Cati spini in suflet am avut, stiut doar eu si Dumezeu.”Si am suferit din cauza multor prosti si proaste. Si am iubit, si am plans si am facut de toate. Nu din dragoste. Sa ma intrebe cineva acum daca am fost vreodata indragostita cu adevarat si ii raspund simplu si frumos: nu. Am fost candva, ceva care daca il atingeai se topea. Am fost ceva care daca il muscai, se umplea de venin. Am fost candva. Asta nu inseamna ca mai sunt acum. Nu mai sunt nimic din ce am fost. Nu mai sunt nimic facut de altii. M-am regasit pe mine de ceva timp si asta e bine. Si nu voi minti si voi spune: DA. Am momente, inca, cand ma simt singura. Asta nu inseamna ca nu imi trece. Maine voi radia. Maine ma voi simti excelent. Si, mai exact, ce am devenit? Simplu. Am devenit ceea ce nu am putut fii, am devenit EU.Am devenit tipa care nu credeai niciodata ca as putea fii: tipa care daca ii dai una, iti da si ea inapoi, care daca o injuri, te injura la loc, care daca o jignesti o doare in cur, care daca vrei sa te dai pe langa ea doar din interes iti da frumos cu jet. Am invatat ca nu trebuie sa iti pese de toti, doar de cei carora le pasa de tine. Am invatat ca viata asta’I facuta doar dintr-o singura bucata. Si am devenit ceea ce sunt. Si le sunt datoare catorva persoane pentru asta. As vrea sa pot sa iti zic ce imi place si ce nu, doar ca mi se pare aiurea sa fac o lista din aia cu imi place si nu-mi place. As vrea sa fur vreo descriere dupa hi5, dar m-as simti ca nu as fii eu. As vrea sa scriu intr-un jurnal, dar ar putea cu usurinta sa mi-l citeasca cineva. As vrea sa pot sa am incredere deplina in cineva, dar nu pot sa ii spun tot ce gandesc. M-ar crede ciudata. Stiu si eu ca sunt o ciudata. Stiu ca uneori gandurile mele nu au legaturi, dar ma simt bine asa. Ma simt bine in ciudatenia mea. Ma simt bine cand vad cum se copiaza altii intre ei, cum se fura, cum se mint. Nu mai imi pasa. Nu voi mai intoarce capul la toti fraierii si nici nu voi mai crede tot ce mi se spune. Asta am devenit. Si cu noua eu, mi’am castigat cu adevarat prietenii. Am descoperit ca am un tel in viata asta de cacat. Ca uneori e bine sa ti-o traga viata ca sa realizezi. Si chiar daca par asa simpla, am trecut prin multe. Si cine nu m-ar cunoaste ar zice: ce fata draguta, probabil a dus-o bine. DEci nu si iar nu. Poate ca am scris aberatii pe aici, ba nu, nu aberatii. Idei. Ahh. Nu imi pun increderea in multi oameni, nu le povestesc multora intamplarile mele. Cand ma vad cu falsuri abordez subiecte comune si neinteresante.Asa e mai bine. Sa pastrezi un zid intre partea buna si partea rea. Am fost si eu candva partea rea, dar ceva sau cineva m-a tras spre bine. Acum? Acum am ajuns ceva ce cateva persoane apreciaza. Cineva cu care poti sa discuti cand iti bate garda la usa, cineva care o sa te sprijine si care iti da un sfat pe gratis, dar asteapta la randul ei sfaturi. Si am momente cand simt ca nu e locul meu undeva, dar apoi vad ca m-am inselat. Si am momente cand viata mi se pare aiurea, dar imi dau seama ca, daca am primit a 2-a sansa [putina lume stie despre ce e vorba] trebuie sa fiu aici. Am fost facuta sa traiesc si sa respir, sa cant, sa alerg, sa ascult, sa tip, sa rad. Sa fac tot ce faci si tu.
Ti-ai facut o idée despre mine? Daca da, foarte bine. Daca nu, asta e. Oricum iti zic doar ca nu sunt genul prefacut si nici o fitoasa infecta care se da cu ruj roz pana in cur. Multumesc ca ai citit pana aici si iti multumesc daca te aflii printre prietenii mei adevarati.




Kăthă ✖‿✖