expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

miercuri, iunie 29

M-ai trezit.



Mă dor ochii şi corpul îmi e amorţit. Vreau să mă mişc, dar încercările îmi sunt în zadar. Aud sunete, multe voci care se suprapun şi cel mai clar dintre ele o aud pe a mamei.

- Sunteţi sigur că se va trezi?
- Doamnă, facem tot posibilul.
A doua voce îmi e necunoscută. E rigidă şi la auzul ei, mă trec fiorii. A treia voce răsună şi mai tare şi îmi cutremură inima.
- Nu vă faceţi griji, ştiu că A. a mea e puternică. Îşi va reveni, pentru că ştie că nu pot trăi fără ea.

Ce? El? Aici? Unde aici? Mă chinui să deschid ochii, dar îmi simt capul zvâcnind. Ce am făcut Doamne? Ce s-a întâmplat? Cum de e C. aici lângă mine, iar eu nu îl pot vedea?
Simt o mână peste a mea şi ştiu că e a lui.
- Te iubesc A. Te rog deschide ochii pentru mine.

Vocea lui îmi răsună în tot corpul. Încerc iar să deschid ochii, capul urlă. Încerc şi mai tare chiar daca ar fi să mor. Întrucât, ce mai contează capul când inima ordonă? Cine e el să nu se supună?
Şi reuşesc, întâi puţin, apoi suficient de mult încât să mi se clarifice vederea. Sunt într-o cameră mobilată prost şi fără pic de gust. O chiuvetă, două scaune, aparate şi perfuzii. Sunt într-o cameră de spital. Dar de ce?
- Şi eu...spun cu o voce aproape inexistentă.
C. tresare. Se uită la mine, are lacrimi în ochi. Se întoarce spre mama.
- S-a trezit!

Mama îl dă la o parte, plânge şi ea. Eu îmi mut privirea ca un copil mic care asistă la o scenetă cu marionete.
- Draga mamii, dragă. Ofofof ce m-ai speriat tu pe mine. Ţi.am zis mamă să conduci prudent, ţi-am şi zis să ai grijă că plouă şi tu, tu nu ai ascultat. Uite acum ce ai păţit, off Doamne îţi mulţumesc că ai lăsat-o lângă mine. Tata e lângă ea şi tace. Se uită fix în ochii mei şi surâde. Tata surâde rar, dar când surâde înseamnă că o face din toată inima.
- Nu-mi mai ocorî fata şi las-o să se odihnească, îi spune mamei luându-o de lângă pat şi uitându-se la C.

Pleacă amândoi încet, iar C. se aşează pe pat şi îmi spune.
- E. a plecat acum zece minute să se odihnească. Nu a dormit deloc.

Eu mă uit la el fără să zic nimic pentru că mă simt neputincioasă, dar mulţumită pentru că îmi doream să aflu ce face E.
- Mi-am făcut griji să ştii, continuă el. Am crezut că nu mai am de ce să trăiesc când am auzit că eşti în comă.

Eu? În comă? Ce am făcut? Mă uit iar la el cerşindu-i din priviri explicaţii.
- Off, A. Tu nu vezi că suntem sortiţi să fim împreună? Tu nu vezi că îţi citesc ochii fără să am nevoie de glas? De ce te încăpăţânezi să admiţi că nu mă mai iubeşti? Tu crezi că am plecat pentru că am vrut? Am plecat pentru că mi-am dorit să fii fericită, dar nu mai pot sta fără tine.

Poftim? Visez? C. a zis toate astea? C. e lângă mine şi mă imploră să-l las să ma iubească?
- Ai avut un accident în ziua aia când te-am sunat şi ai vrut să pleci la ai tăi. Afară ploua, iar tu ai plecat. Cine ştie..poate simţisem că urma să se întâmple ceva şi de aia am vrut să te sun. Ai condus cu viteză fără să îţi pese de nimic şi n-a durat mult până o altă maşină să intrat în tine. Un om nevinovat care nu făcea altceva decât să se ducă acasă. Stai liniştită, n-a păţit nimic, dar tu te-ai lovit rău la cap, la braţe, la picioare. O să îţi revii cu timpul..şi..trage aer în piept pentru că zisese toate astea fără să se oprească..şi...îşi reia din nou gândurile..şi mi-aş dori să îţi fiu alături de acum înainte..asta dacă mă vei lăsa.

Îmi simt ochii umezi, iar buzele lipite..picături calde mi se scurg pe obrajii reci şi stacojiţi..mâna lui e în a mea, iar eu, eu o strâng cât pot de tare. Mă uit în ochii lui şi plânge şi el.

Doar tu m-ai trezit, C. Doar tu.

6 comentarii:

  1. ma asteptam sa fie iar vreun vis sau ceva. Sper sa ii lasi impreuna...

    RăspundețiȘtergere
  2. Superb...Era cat pe ce sa-mi dea o lacrima :D Ma bucur pentru ei:)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Nymphetamine: si eu sper sa ramana impreuna..

    RăspundețiȘtergere
  4. @Dreams*Link: multumesc :d si eu ma bucur pentru ei.

    RăspundețiȘtergere
  5. frumos!
    Doar cand esti pe cale sa pierzi persoana iubita iti dai seama cat inseamna pentru tine.

    RăspundețiȘtergere

Să fii sincer.