expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

miercuri, iunie 8

Zeii nu distrug.



Eşti mereu aici, aproape, chiar lângă mine. Dar când dau să te caut, te ascunzi. Probabil că jucăm leapşa, aruncându-ne sentimentele dintr-o parte în alta şi atunci când jocul se termină, nu câştigăm niciunul.

Te-am văzut zilele trecute şi în clipa în care te-am simţit aproape, m-am speriat îngrozitor. Tu, fantoma inimii mele să apari aşa brusc şi fără să anunţi?! Am rămas pe loc pentru că îmi fugea Pământul sub picioare şi îmi doream să alerg odată cu el, dar îmi era frică că mă vei găsi oriunde aş merge. Aşa că am rămas pe loc fixându-te cu privirea. Erai real şi erai aproape de mine. Parfumul tău sufoca aerul din jur. Oamenii păreau orbiţi de strălucirea ta. "Oare zeii pot arătat mai bine?" mi-am zis şi apoi am alungat repede gândul acesta din cap. "Zeii nu distrug" am adăugat pentru propriul meu orgoliu.

Ai venit la noi, căci eram cu E. şi ne-ai salutat. Obrazul tău a atins faţa mea. Nu cred să fi fost mai mult de o fracţiune de secundă, dar te-am simţit aproape. Ai început să trăncăni, despre ce..n-am idee. Eu te studiam ca pe o păpuşă nou primită. Deşi chipul îţi radia, îţi simţeam tristeţea în ochi şi în glas (singurele lucruri care te trădau). Mă întrebai ce fac, iar eu tăceam. Poate îmi era frică să-ţi vorbesc, să ştiu că mă priveşti. Apoi o întrebai pe E., ştiai că ea era singura care putea sparge tăcerea tensionantă.

Treceai iar la mine şi eu iar nu-ţi vorbeam. Dacă ai fi ştiut tu C. cât îmi doream să te iau în braţe şi să-ţi spun că îmi e dor de tine. Dacă ţi-ai fi dat seama la timp că eu nu tăceam din cauza indiferenţei, ci din cauza durerii. Durea aşa tare să văd că nu eşti o fantasmă şi că încă trăieşti.

Am realizat că oricât m-aş fi minţit, nu puteam nici să te omor, nici să te rănesc şi nici măcar să te uit. "Zeii nu distrug" mi-am zis din nou. Când m-am întors din furtuna de gânduri în care intrasem, tu vorbeai tot cu E. Abia puteam să desluşesc ce spuneai pentru că îmi simţeam stomacul revoltându-se. "Poate de la îngheţată..sau de la oboseală..pe dracu!"
Te-ai apropiat de mine şi m-ai implorat să-ţi vorbesc. Aveai un glas cald şi cerşetor. Îl foloseai mereu atunci când vroiai să mă îndupleci pentru că ştiai că nu-ţi pot rezista.

Însă, deşi mi-aş fi dorit să zic ceva, în încercările mele de a scoate vreun cuvânt, am eşuat. Iar tu, ai plecat trist, mai trist decât venisei. Mi-ai atins braţul şi ai oftat.."Oare mă mai iubeşti C., oare m-ai iubit vreodată aşa cum te-am iubit eu pe tine????" vroiam să strig, dar, din nou, am tăcut.

E. a venit lângă mine, m-a făcut sălbatică şi atunci am simţit că pot să mă descarc. Şi am plâns..

"Zeii nu distrug." mi-am zis, plângând, pentru a treia oară.

7 comentarii:

  1. imi place foarte mult felul tau de a povesti

    RăspundețiȘtergere
  2. *Denisa: Mulţumesc mult de tot! Mă bucur că-ţi place! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. eu cred ca da, te-a iubit si posibil inca sa te mai iubeasca...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma tot intreb...este din imaginatie sau este realitate? Pare atat de real, parca simt cu fiecare particica a sufletului meu ceea ce descrii tu. Bravo!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Nymphetamine: ramane de vazut :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Dreams*Link: Este imaginatie, dar mai stecor si realitate asa printre randuri. Si eu la fel simt si asta pentru ca totul e scris cu suflet. Multumesc mult! :)

    RăspundețiȘtergere

Să fii sincer.