Ne-am început dansul într-o zi de vară toridă, transpirată şi aglomerată. Peisajul perfect pentru câţiva paşi în doi, nu?
miercuri, ianuarie 26
Să nu se termine niciodată.
Ne-am început dansul într-o zi de vară toridă, transpirată şi aglomerată. Peisajul perfect pentru câţiva paşi în doi, nu?
duminică, ianuarie 23
A rămas la tine..şi bine a făcut.
Asta e pentru mine şi pentru faptul că sunt fericită. Asta o să o vadă mai toţi, inclusiv tu. Asta e o postare optimistă. Azi, stai să văd cât e, 23 ianuarie, am realizat că am nevoie de tine în viaţa mea. Că dacă eu sunt lumina, tu trebuie să fii întunericul ca să am ce să luminez, că dacă eu sunt luna, tu trebuie să fii cerul ca să am unde să strălucesc.
miercuri, ianuarie 19
Aşteptarea a luat sfârşit.
„Mi-aş fi dorit să mă împac cu sentimentul că ai plecat, dar azi te-am văzut cu ea şi asta m-a făcut să-mi dau seama că, deşi ai greşit, încă ai rămas în inima mea. Mai ţii minte C. zilele în care ne închideam în casă şi nu mai răspundeam la telefoane? Când trăiam doar noi doi? Mai ţii minte primul sărut, primul Crăciun, prima noapte de dragoste? Le-ai uitat, iubitul meu dragul meu, le-ai uitat pe toate. Eu nu mai exist, m-ai alungat cum arunci ceva de mâncare la gunoi fără ca măcar să realizezi că ţi-a plăcut gustul. M-ai exilat de lumea ta, şi acum, nu o mai vreau înapoi. Am doar vise prin care mă întorc în ea, mă ciupesc şi mă trezesc repede.
Îmi e dor de zilele când eram totul pentru tine, sau mă rog, aşa credeam. Aş vrea să le aduc înapoi, să le privesc şi să zâmbesc. Nu mai vreau să le trăiesc din nou pentru că durerea s-ar intensifica. Îmi doresc doar să le clasez în categoria „Amintiri frumoase din trecut”, dar nici asta nu pot, pentru că apari în ele, iar tu eşti singurul care are categoria lui şi doar a lui. Te înscrii singur, egoist, mândru, în categoria „Amintiri dureroase”. Amintiri care, deşi plăcute în trecut, în prezent mă fac să ţip pe dinăuntru de durere.
Am dat sfaturi „Nu-ţi regreta trecutul. Bucură-te de clipelele pe care le-ai trăit împreună cu el”, dar cum pot să mă bucur când toate s-au întors împotriva mea?
Nu te-am minţit azi când ai venit la mine, şi, zâmbind, m-ai întrebat „Ce mai faci A.? Cum îţi mai e?” pentru că ţi-am răspuns „Foarte bine.” Pe moment, chiar îmi era. Îţi auzisem vocea după atâta timp, îţi văzusem ochii pe care îi tot zăream în toţi, şi, chiar dacă erai cu ea, am simţit pentru o secundă că privirea ta e concentrată pe mine. Îmi cer iertare că am uitat să te întreb ce faci, am privit-o pe ea şi am înţeles că îţi e bine. Şi apoi, te-am văzut cum pleci şi asta m-a durut cel mai tare. Plecasei odată, dar plecasei singur. Aşa, când te-am privit cum te îndepărtezi de mână cu ea mi-am dat seama că, deşi nu o cunoşteam, aş fi alergat şi aş fi luat-o la bătaie doar pentru că te ţinea de mână.
Ai uitat...sau poate nu ai vrut să ne faci cunoştinţă. Oricum ţi-o zic sincer, arăţi mai bine ca ea. Pentru că, pentru mine, mereu ai fost perfecţiunea aceea care aştepta să fie găsită, în ciuda tuturor celor care îi spuneau că nu există.
M-ai speriat. M-a speriat faptul că te-am văzut şi de aceea am vrut să alerg până acasă. Ca să îţi scriu mai repede şi să scap.
Ai fost idealul...ai fost flacăra care mă ţinea în viaţă. Acum, lumina mea se alimentează din puţinul care a mai rămas din tine, şi nu mai are mult până când lumânarea va ajunge la sfârşit.
Nu va fi sfârşitul meu, ci sfârşitul aşteptării tale. Va înceta la un moment dat să existe şi va fi înlocuit de altcineva, mai special, mai frumos, mai perfect decât tine.
Momentan, nu cred că există, dar ştiu dragul meu, o ştiu, că va veni.
Şi mă vei vedea întruna din zile cum voi veni la tine şi îţi voi spune „Hei , C. Ce mai faci? Eşti bine?„ iar tu vei înghiţi în sec când îl vei compara pe el cu tine, pe mine cu ea, pe noi cu amintirea a ceea ce am fost cândva.
Ultimul mesaj de la mine, ultima scrisoare, ultimele sentimente sincere.
Cu drag, A.”
Nu îl uitase. Atâţia amanţi şi atâtea partide de sex cu bărbaţi cărora nici nu le mai ştia numele nu putuseră să o facă să-l uite pe C. Nu era nebună. Era prietena mea şi, mă durea ca naiba să ştiu că se prefacea că îi e bine. Nu puteam să îi zic nimic.
sâmbătă, ianuarie 15
M-ai pierdut.
marți, ianuarie 11
"Lăsaţi-mă singurătăţii mele."
"Lăsaţi-mă singurătăţii mele"...lăsaţi-mă să mă tratez cum pot mai bine. Doar lăsaţi-mă.
vineri, ianuarie 7
Tu ai invins.
Dintre noi doi, tu ai invins. Eu am luptat, tu ai castigat. Cum? Usor, simplu si fara sa te complici prea mult.
sâmbătă, ianuarie 1
Serate.
"Mi-am dorit, am cerut, am sperat la prea multe si n-au putut sa se intample toate. Sunt prea egoista si de aceea continui inca sa o fac."
Desi n-am avut multe motive sa continui, am facut-o. Am fost egoista si am sperat.
Se spune ca...atunci cand crezi cu adevarat in ceva, se intampla. De multe ori, cand nici macar nu te astepti sau cand te astepti mai putin.
Am avut tentatia de a nu crede, de a lasa totul asa cum e, dar ceva m-a impins sa imi zic ca merit lucruri mai bune de atat. Si am dus cea mai grea batalie pe care o poate duce cineva vreodata. Batalia cu mina insami. Cu ceea ce am fost, ceea ce sunt si ceea ce voi deveni. Si cum se intampla mereu, nu a invins nici trecutul, nici viitorul, a invins prezentul.
Si m-am gandit..daca ar fi sa ma intorc de unde am plecat, as avea rabdare sa schimb toate lucrurile gresite pe care le-am facut fara sa fac altele in locul lor?
Mi-am raspuns cu tarie ca nu, n-as putea, nu am fost niciodata tipa care sa aibe rabdare. Decat daca primeam ceva pentru care merita sa astept. Si da, tip sa ma auziti toti "A MERITAT!"
A meritat orice greseala pe care am facut-o, dar care a putut fi reparata in viitor, a meritat fiecare noaptea in care stateam pe marginea patului si ma gandeam "Doamne. De ce m-ai lasat in viata?" si a meritat orice sacrificiu. Orice lacrima, orice gand de razbunare, desi niciodata nu am fost razbunatoare, orice cearta.
Pentru ca sa ma gasiti iarna, cum nu m-ati vazut niciodata. Zambind la un simplu "buna. cum iti mai merge?", ascultand si dand sfaturi, fara sa stiti ca va dau sfaturi din propria experienta, pupand si imbratisand pe toata lumea, desi nu mai sunt de cativa ani firea pupacioasa si afectiva, iubind, lucru pe care imi bagasem in cap ca nu o sa-l fac prea curand.
Vreau, sa pot sa le fiu alaturi tuturor celor la care tine si care imi cer ajutorul. Vreau sa ii ajut sa lupte, pe cei care admit cu stupoare ca nu exista luminita la capatul tunelului (tu si tu si tu) si n-am de gand sa mai pic in vreo depresie multa vreme de acum incolo. Indiferent ce se va intampla.
Bun venit 2011! Ti-ai facut sosirea, asa cum si-o fac marii regi la serate, pasind siguri pe ei, zambind si dorindu-si ca defilarea lor pana jos sa nu inceteze niciodata.
Sunt doar un simplu spectator, care nu numai ca asista la serate, ci a ajuns sa fie regele propriei defilari, propriei piese in care nu si-a dorit, dar a stiut, ca va juca candva in rolul principal.