Mă chinui să-mi dau seama ce vrei de la mine şi de ce mă faci să sufăr. Că până la urmă ştiu şi eu că toate au un preţ. Vina mea că am trăit cu sentimentul cum că l-aş fi achitat pe al meu.
duminică, februarie 27
Mai plătesc?
Mă chinui să-mi dau seama ce vrei de la mine şi de ce mă faci să sufăr. Că până la urmă ştiu şi eu că toate au un preţ. Vina mea că am trăit cu sentimentul cum că l-aş fi achitat pe al meu.
miercuri, februarie 23
Către tine C.
Mă întreb dacă te vei întoarce vreodată. Dacă te gândeşti măcar o clipă la mine. Dacă îţi e dor de mine. Şi îmi răspund la toate cu NU. Nu, nu se întoarce. Nu, nu se gândeşte la mine. Nu, nu îi e dor.
joi, februarie 17
Azi iubesc.
Azi, printe multele picături de ploaie care au căzut, am fost şi eu.
duminică, februarie 13
Ce am făcut?
Ohh C. aseară te-am ucis. Te-am ucis fără scrupule. Erai chiar acolo, acolo pe marginea patului. Şi mă priveai. Îţi frecai mâinile neîncetat şi doreai cu ardoare să îmi vorbeşti.
vineri, februarie 11
Aştept C., aştept.
miercuri, februarie 9
De ajuns.
Aruncă sictirită revista Elle pe măsuţa din faţa ei. Nu a găsit absolut nimic interesant în ea. Trage un fum cu atâta scârbă încât se gândeşte să se lase de fumat. Nici măcar ţigara nu îi mai place. Gustul îi rămâne acru, ştearpăd în gură. Ar scuipa, dar o vede lumea şi zice că nu are cei 7 ani de acasă, iar ea ştie sigur că îi are.
Ridică privirea. La masa din dreapta doi puşti care se chinuie de juma de oră să bea o bere. În stânga o babetă dichisită (nu ştie ce Dumnezeu caută asta într-o cafenea) care îşi povesteşte viaţa la telefon de când a venit ea aici. În faţă chelnerul care examinează atent clienţii ca să vadă cine ce şpagă îi dă. Nu o să-i lase nimic. Prea are ochii ăia de vulpe şi oricum i-a adus cafeaua aproape rece. A băut-o în primele cinci minute şi ar mai cere una doar să îşi şteargă dracului gustul ăsta din gură lăsat de ţigară. Pfoai cât de proastă poate să fie.
Crezi tu A. că îţi va şterge o cafea gustul lăsat de iubirea lui? Stinge nervoasă ţigara. Se atacă, se răneşte cu propria fiinţă. E infectată de gustul ăsta până în călcâie şi ea nu poate să-l alunge. Nici nu ştie de când nu a mai pus capul pe pernă şi a numărat norişori. E inundată de el, de tâmpenia de poveste pe care se pretinde că au trăit-o amândoi, împreună, două inimi în alta.
Ce prostii, ce baliverne, ce piese fără spectator. La ce circ jalnic a asistat. Ce proastă ai fost A., să crezi că te iubeşte. Ce secrete i-ai spus doar lui şi acum regreţi? Regreţi A.? Îţi vine să te duci să îl omori? L-ai vrea spânzurat? L-ar vrea pe dracu. Îsi pune întrebări peste întrebări, îşi înfige ca o nebună cuţitul şi mai adânc în rană să simtă mai bine durerea. Dacă e durere, să fie durere. Să o simtă, să simtă că ţâşneşte sânge, să vadă bătălii. Ce bătălii A.? Între cine? Între tine şi prostie? Ai fost fraieră A., te-ai îndrăgostit. Parcă ziceai că tu nu o să iubeşti. L-ai crezut A. şi tu ziceai că n-ai incredere decât în tine. L-ai iertat A., şi nici măcar pe mine nu mă ierţi Ce ai devenit iubita mea, ce ţi-a făcut? Te-a rănit? Te-a părăsit? Te-a lăsat să suferi? Şi îi faci pe plac? Îl satisfaci suferind? Îl mai ierti? Destul!
- - - O cafea dublă vă rog. Şi dacă se poate să o aduceţi mai repede.
- - - Imediat domnişoară.
Fraierul ăsta i-a făcut cu ochiul. Păcat. Tot nu îi dă nimic. Şi-ar da doar ei două perechi de pumni. De ce dracu îşi face rău singură? De ce nu vrea să treacă odată peste? Ce Dumnezeu a avut el în plus faţă de ceilalţi? Câte întrebări A., şi nu vrei să-ţi răspund la ele. Câte jigniri îmi adresezi tu mie şi eu tot sunt aici cu tine.
- - - Mulţumesc frumos.
- - - Cu multă plăcere domnişoară. Mai pot să vă ajut cu ceva?
- - - Nimic, mulţumesc.
Trage cafeaua spre ea într-un mod animalic. Moare de sete. Sete de viaţă, de dragoste, de el. Ahh cum l-ar vrea acum lângă ea. Cum ar fi a lui în cafeneaua asta jegoasă din centru.
Ca să plece din nou A.? Firar. Ca să îţi mai adauge o amintire? Asta vrei? Ca să vină mâine aici cu alta? Mai taci.
Aprinde încă o ţigară. A 15-a pe ziua de azi. Doamne. Chiar o să se lase. Ar borî de ar ştii că se eliberează. E atât de sătulă de suferinţa asta idioată, de dorinţa stupidă de el, de dragoste. Chiar l-ai iubit aşa-i A.? Chiar îl vrei A.? Termină ţigara. Aprinde alta. 16..şi ei tot sila îi e.
Îşi ia revista, stinge ţigara abia începută, plăteşte, niciun leu în plus că oricum e mare nota. Vede cum chelnerul o înjură din priviri, îl înjură ea şi cu vorbe, oricum nu o să mai vină aici. Ţipă la babă să mai închidă telefonul ăla, îi salută pe puşti şi le urează succes că prea se chinuie, aude din spate un “Nebunooo!” şi pleacă.
Ea şi cu mine, cea pe care o urăşte mai mult ca pe el pentru că sunt mereu sinceră şi care îi face zile amare, conştiinţa ei.