Câte cărţi crezi că mai sunt în joc?

http://weheartit.com

Dintr-un pachet de cărţi, a rămas ceea ce avem acum. Câteva dame, câţiva popi, juveţi..aşi nu cred că mai sunt. Dacă ar fi să plec, aş pleca? Dacă ar fi să renunţ pentru totdeauna la tine aş renunţa? Poate. Poate nu. Eu ştiu?

N-am 10 vieţi ca pisica din poveşti şi cred că nici iubirea noastră nu are. Dacă eşti precum mine, un visător, de ce alungi iubirea?

Îmi dai cu piciorul iar, dar te-ai gândit că următoarea dată o să fie rândul meu? Te-ai gândit că toate au un început şi un sfârşit şi că finalul depinde doar de noi? La asta te-ai gândit C. când ai ales să ieşi pe uşă şi să laşi în urmă un simplu bileţel şi o inimă rănită?

Nu ţi se pare totul prea trist şi negru? Nu crezi că nu dragostea e cea complicată, ci oamenii? Îţi scriu mii de scrisori şi tu ce îmi răspunzi? Că pleci? Că stai departe în continuare?

Câte cărţi crezi tu că mai sunt în joc? Nu multe. Te asigur.

A.

"O femeie poate ierta cateodată un bărbat care incearcă să o seducă, dar niciodată pe bărbatul care ratează o ocazie atunci cand i se oferă.” (Talleyrand)"

Dacă nu tu, atunci cine?

Sub hainele frumoase şi scumpe sunt doar eu, A. A., femeia uşoară şi neprietenoasă. Femeia care dacă nu fumează un pachet de ţigări pe zi nu se simte ea, femeia oricui de acum încolo.

Angelle nu mai există demult. Era o copilă prea imatură şi prea naivă. A crezut multe şi a avut de pierdut. Şi-a pierdut printre aşternuturi propria existenţă. Când altcineva o săruta simţea dezgust pentru ceea ce devenise, însă corpul implora plăcere. Dorea tot ce o atingea şi tot ce o minţea că la un moment dat, va fi bine.

Sunt eu A. şi crede-mă că nu te mai aştept. Mi-a luat 3 zile să-mi dau seama că probabil nu o să te mai întorci niciodată şi încă alte 3 zile să mă încred în vorbele mele. Să mă mint singură? Nu mă mai mint demult singură pentru că mă mint alţii mult mai bine.

Scrisorile mele? Erau parte din suflet, partea care a suferit şi a tânjit neîncetat pentru tine, partea care şi acum te vrea. De ce să pleci Chris aşa repede? De ce să-mi spui că nu ştii când te întorci când eu credeam că locul tău e lângă mine?

Sting ţigara mai nervoasă decât am început-o. Mă uit în scrumieră şi nu văd nimic altceva decât scrum. Scrumul care va rămâne mereu după o amintire.

De mâine le las' dracu şi mă apuc de altele mai bune. Pun pixul jos şi împăturesc a nu ştiu câta scrisoare pentru că nu le ştiu numărul. O să le numerotez cândva, promit. O pun şi pe ea în caiet şi îmi zic că la un moment dat o să le transcriu pe toate. Asta atunci când mă voi simţi pregătită să le citesc. Pun caietul sus, undeva unde să nu mai fie găsit de nimeni altcineva, mă duc frumos la baie şi mă mai aranjez un minut. Îmi iau geanta, mă încalţ şi plec.

Dacă nu tu, atunci cine?

Un anume D., nu-l cunosc prea bine. Doar o alinare de o seară. Mâine? Mâine altul.

A.

"Încă mai învăţ!"

C. mi-a găsit scrisorile.





Reduceri de toamnă şi afară e cald de mori. Îmi simt picioarele extenuate dupa 5 ore de cumpărături cu E. Mai am puţin şi ajung acasă. C. e răcit. Şi-a luat o grămadă de pastile si degeaba că tot în pat stă. Soarele arde, iar eu am pe mine doar o rochiţă de vară. Părul e prins la repezeală într-un coc. Doamna Foirt mă salută prietenoasă la colţul blocului.

- Ohh, draga mea. Cred că ai cumpărat tot Parisul!

- Aş vrea eu doamnă. Ce mai faceţi?

- Bine, tocmai m-am întâlnit acum 10 minute cu Christopher. Se grăbea şi am crezut că vine să te ia pe tine.

Christopher să plece în starea în care era?

- A..nunu. M-am făcut că ştiu. Am rămas fără ceai şi l-aţi văzut în ce stare e..

Să-ți amintești de mine.

L-ai văzut, l-ai plăcut, l-ai iubit. Şi acum? Acum rămâne doar amintirea a ceva ce a fost odată.