expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

duminică, ianuarie 22

În memoria celui de care mi-e zilnic dor.

Azi nu vreau să scriu despre niciun C., despre nicio E., nici măcar despre mine. Azi vreau să scriu despre cel de care mi-e dor zilnic şi pentru care aş da orice să-l mai văd măcar o singură dată.

L-am iubit din întâia clipă în care l-am văzut şi numele lui, nu al altcuiva, l-am rostit pentru prima dată în viaţă. Îl văd mereu şi mă gândesc cum ar fi fost să fie aici şi să îmi spună "Ştii că totul va fi bine!". Nu ştiu dacă e mândru sau e dezamăgit de mine, nu ştiu dacă ştie că mă gândesc la el în fiecare dimineaţă când deschid ochii şi în fiecare seară când îi închid, dar îmi doresc să o facă, pentru că indiferent dacă a plecat, vreau să ştie că îl simt mereu aproape de mine şi de sufletul meu.

Astăzi, nu îmi pare rău că l-am iubit, dar îmi pare îngrozitor de rău că nu am ştiut să preţuiesc fiecare moment cu el şi că am irosit puţinul timp care ni se dăduse. Au fost ani, dar acum când mă uit în urmă mi se par fracţiuni de secunde puse pe fugă, gata să fie lăsate în voia sorţii.

Îmi doresc ca nici el să nu mă fi uitat, ca el să ştie că îl iubesc enorm şi că îmi pare rău dacă l-am supărat sau l-am dezamăgit.

"De ce plângi?" îl aud şi acum spunându-mi şi luându-mă de mână ca să mă asigure că orice s-ar întâmpla, va fi lângă mine. De ce plâng? Cum să nu plâng când ştiu că ai plecat prea devreme de lângă mine? Cum să nu plâng când îi văd pe toţi cum blesteamă soarta că te-a luat?

Ştiu că eşti undeva acolo şi nu ştiu când am să te revăd, dar vreau doar să am certitudinea că o voi face cândva.

Îmi lipseşti teribil, te iubesc enorm şi aş da tot timpul înapoi, doar ca să te am lângă mine.

În memoria bunicului meu, cel de care mi-e zilnic dor.
A.





sâmbătă, ianuarie 21

De ce să risc?



"Ce ştiu acum când mă gândesc la trecut e că am fost încercată de multe sentimente în fragmentul consumat din scurta mea viaţă. Am iubit, am urât, am plâns, am râs, dar oare a existat vreodată un moment în care m-am simţit cu adevărat fericită? Ce să-mi răspund când ştiu că dacă am trăit cândva un sentiment de genul acesta, azi stă ascuns bine după clipe de durere şi de plâns?

Nu ţi-am răspuns la nicio scrisoare aruncată zilnic în cutia mea poştală. Cred că le scrii doar pentru că ştii că le iau de acolo şi le citesc. Nu mi-a fost uşor să fac asta, să încerc să îmi spun că merit ceva mai bun decât tine cum nu îmi e nici acum să o fac.

Îmi închipui zilnic cum ar fi fost cu un altul şi în mintea mea se aşterne ceaţa. Te văd peste tot pe tine, contrar voinţei mele.

Până la urmă, spune-mi tu, de ce să risc? De ce să îţi mai dau o şansă când ştiu deja că au fost destule din partea amândurora? De ce să ne încăpăţânăm să rămânem pe loc când putem pleca înainte cu zâmbetul pe buze şi inima sfărâmată?

Mă mint şi cred că te mint şi pe tine. Atâta timp cât te voi iubi, mă vei iubi şi tu, iar mintea noastră nu va avea puterea să se pună în calea sorţii.

La dracu!

...

"Dragă C.,

Dacă toate scrisorile tale sunt pentru a mă impresiona, află că ai făcut-o îndeajuns de mult încât nu ţi-am răspuns la niciuna. Puteai să îmi scrii un mail sau să dai un telefon dacă ţineai neeapărat să vorbim, dar cred că vrei să mi-o plăteşti cu aceeaşi monedă, prin scrisori.

Am înţeles că te-a rănit faptul că nu ţi-am spus, dar din ce motiv să fugi ca un nebun? Ce ai câştigat şi unde ai ajuns cu asta?

Tu mai înţelegi ceva? Eu nu vreau să mai risc. Mi-e prea frică de eşec, de nopţi îmbătate în alcool, de suferinţă. Căci, da, am suferit mult şi încă o fac. Şi toate acestea nu ţi le zic pentru a îţi umple ţie orgoliul până la refuz, ci pentru a îţi arăta că pot să ţi le spun "personal".

Aş risca, dar arată-mi că am pentru ce.

Te sărut, A."

"Esecul ne invata umilinta, ne confrunta cu propriile noastre limite si ne arata ca nu suntem invincibili."