expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

luni, aprilie 7

Goana imperfecţiunilor.





Îţi ştiu toate aluniţele. Cu luna martor, le-am trasat conturul într-o noapte sufocantă a unei veri de lângă mare. M-am oprit la fiecare în parte şi le-am admirat, iar celor care mi-au tăiat răsuflarea, le-am pus nume de stele. Mi-a părut familiară forma spatelui tău, cu răsuflarea greoaie pe care o simţeam una cu a mea. Mi-au mărturisit amintirile că ţi-am dat viaţă curbelor în acea noapte în care m-am decis să ţi le caut şi să ţi le găsesc. Îmi amintesc şi acum că cerul stelelor mele născute din frenezia iubirii pe care ţi-o purtam, mi-au fost propriile-ţi buze. Mari, cărnoase, inegal conturate, imperfect de perfecte. Erai sculptat frumos. 

Am iubit imperfecţiunile oamenilor care mi-au luat o parte din suflet. Şi încă o fac.
Tu ai fost unul dintre ei. 

A.
"În final, dintr-un univers de întrebări, va cutremura pământul numai una: "Cum ar fi fost dacă?"

2 comentarii:

  1. Cred ca ne dam seama ca iubim pe cineva atunci cand imperfectiunile lui nu ne mai enerveaza.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cand imperfectiunile ne tratam ca fiind perfectiuni, mai concret spus.

    RăspundețiȘtergere

Să fii sincer.