expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

duminică, iunie 30

Să curgă dor.




Sufletul meu ştie, ştie şi al tău, că au fost despărţite  fără voia lor. Sunt povară grea pentru fiecare dintre noi. Pe-al meu nu mi-l pot stăpâni. E peste puterile mele. De aceea l-am îngropat. Nu-i spun 'adio' cum nu şi-au spus nici ele, nici noi, la despărţire. 'Adio' înseamnă etern. Aşa, poate, deşi nu am să te caut; nu pentru că nu aş ştii unde să te găsesc, ci pentru că nu vrei să o fac; ne-om mai întâlni Suflet Rătăcit. Probabil îţi voi trimite veşti cu gândul, e rapid şi sigur, asumându-mi riscul că informaţia se poate pierde pe parcursul călătoriei. Poate iubirea mea pentru tine se va diviniza, iar trupurile noastre voi fi ofrandă adusă amintirilor. Regret, însă, sărutul. Îmi ard buzele de dor şi le muşc cu credința că sângele va topi pe ele iluzii dulci. Sunt crude, ştiu, dar hrănesc speranţă.

"Uneori, îmi lipseşti."
A.

luni, iunie 17

Gol.


Spune-mi, oare ce mi-a mai rămas? Câte mai am de pierdut ca să realizez că ceea ce am rătăcit până acum, va durea şi va deveni înzecit în viitor?

A.

Cât de incapabili suntem să redăm, chiar atunci, substanţa unei bucurii sau unei dureri prea mari. Am ajuns să cred că pentru aceasta numai memoria, numai distanţa le pot da viaţă.