expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

luni, noiembrie 29

Liniste. Coboara cortina.


In sala. Liniste tremuratoare. Coboara cortina. Actul al treilea s-a terminat. Ea zambeste. Se gandeste la actele anterioare si isi da seama ca fiecare a fost intens si emotionant in felul lui. Pana la urma, i-au placut toate. E sigura. Ii va placea si actul al patrulea, si cate vor mai fi. Stie. Le va tine minte pe fiecare dintre ele. Le va pastra intr-un colt de suflet pentru ca si ea a facut parte din ele. Priveste in continuare cum coboara cortina. Peste tot e liniste. Spectatorii au amutit. Spectatorii ei. Oare de ce au venit sa asiste la povestea ei? Ei cate acte au avut? Liniste. Nu ii raspunde nimeni. Cortina coboara in continuare. Cu fiecare centimentru inima o strapunge. Lacrimi ii tafnesc din ochi. Probabil actul al treilea a fost punctul culminant fara sa-si dea seama. Cauta cu mana prin aer. Ar vrea o telecomanda si si-ar dori sa deruleze totul ca sa mai revada macar odata momentele in care credea ca lumea intreaga ii apartine. In zadar. Nu gaseste nici macar un buton pe care sa puna o mica pauza ca sa-si revina. Urmeaza actul patru si ea tremura. Are o speranta ca actul al patrulea va fi ultimul si se va termina ca in povesti cu "si au trait fericit pana la adanci batraneti". Si isi da incet o palma. E fraiera. Stie ca vor mai fi acte. Dumnezeu stie cate. Dumnezeu stie cate "intrigi si puncte culminante" o sa aibe, dar ea stie un singur lucru: va fi un singur deznodamant. Si totusi. Isi musca buzele. Vrea sa simte putin caldura sangelui. Chiar si-ar dori ca actul patru sa fie ultimul si ea sa se duca fericita la culcare. Degeaba. Sangele din buze nu apare, iar ea nu se poate incalzi singura oricat si-ar freca mainile intre ele. Nici nu stie de ce isi freaca mainile. Nu se incalzesc. Mereu are mainile reci. I s-a zis ca e sincera. A aprobat, dar a uitat sa adauge. Doar cu ea. Cu restul nu e decat o masca. Priveste. Nu vrea sa se opreasca. Nu vrea sa se plictiseasca. Viata ei e jucata pe o scena a mortii. Personajele sunt amintirile ei amestecate cu sentimente si drama. Toti si-au invatat rolurile de acasa. Nu au nevoie de cineva care sa le sufle. Numai ea si l-a uitat pe al ei si nu e nimeni care sa o ajute. Restul isi joaca perfect rolurile dintr-un singur motiv: chiar e in joc viata. Viata ei.
Ea zambeste si tace. Cortina incepe sa se ridice. Urmeaza nu cel din urma, dar ca toate celelalte, un act important: actul patru. E atenta la tot.

Vrea sa continue si o va face pana cand cortina va inceta sa se tot ridice si sa tot cada.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Să fii sincer.