expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

joi, noiembrie 4

Cap XIV: Intoarcerea.


Doar un fragment:

" Drumul spre casă părea lung. Şi nu se schimbase doar drumul, se schimbaseră şi casele, şi grădinile şi cam tot. Venise primăvara era clar. Căldura aceea care face totul să izbucnească. Verdele acela crud şi mirosul lui specific. Păsările care îmi spuneau că e o nouă viaţă. Totul înviase. Auzeam glasurile cristaline ale copiilor din vecinătate. Probabil alergau vreun fluture cu speranţa că îl vor ţine în palmă. Totuşi, ştiam că ei erau fericiţi. Ştiam că şi păsările care se întorseseră acasă erau fericite, ştiam că până şi copacii erau fericiţi…dar EU? Eu cum eram? Cum aş fi putut să mă simt? Trupul îmi spunea că ar trebui să mă duc şi să alerg într-o livadă abia înmugurită şi să simt cum fiecare rază de soare mă mângâie, dar sufletul îmi zicea că îl doare şi îl ustură toată această caldură. Că e prea mult pentru el. Prea multă suferinţă care îl apăsa, prea multe traume prin care trecuse. Nu ştiam ce să fac. Nu ştiam cum ar fi trebuit să mă simt. Nici măcar nu ştiam cine sunt. De fapt ştiam, practic, eram: Hella Collin, fiica domnului Hill Collin şi a fostei doamne Stella Collin, sora mai mică a domnişoarei Elisse Collin, nepoata mătuşii Annie, mătuşa care niciodată nu a fost măritată, prietena lui Edi Stuck, prietena cea mai bună a lui Tem, fata care nu a avut niciodată trăsături spectaculoase, dar a fost frumoasă, cu tenul meu masliniu, cu părul şaten închis şi cu ochii mari şi verzi."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Să fii sincer.