expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

luni, noiembrie 15

Sperante desarte.


Sunt nebun. Arunc foaie dupa foaie si injur fiecare cuvant pe care incerc sa il scriu. Sunt idiot. Vreau sa scriu si nu pot. Iti vad chipul pe care odata il tineam la piept, clar si lucid in fata mea. Imi zambesti. Intind mainile sa iti ating obrajii de piersica, dar dispari. Fugi de mine. Iti e frica de mine? Ai fost iubita mea si te-am pierdut dintr-un orgoliu nebun pe care nu l-am parasit nici acum. Eh. Am ramas cu orgoliul nebunesc de a te avea mereu. Mi-a ramas orgoliul cum ca as putea sa inteleg tot ce faci si sentimentul ca oricat ai fi vrut sa ma intelegi nu te-am lasat. Nu te-am lasat sa ma cunosti si sa intrii in viata mea asa cum ti-ai fi dorit. Acum realizez ca mai rau ma doare pe mine.

Si uite cum si un baiat poate plange ca un prost in camera lui. Nu stie nimeni ce simt eu acum. Nu vreau sa vada nimeni ca o fata mi-a facut asa ceva. Vreau doar sa ma descarc. Singur. Am o gramada de intrebari incerte al caror raspuns nici nu ma chinui sa-l mai gasesc. Nu vreau sa cred ca si tu plangi. Sunt multumit sa stiu ca sufar doar eu. Ca un idiot ce sunt, altfel nu ma pot numi, ti-am zis sa ne despartim. Si asta numesc eu mai bine? Sa plang ca un las in camera cu lumina stinsa? Zic lumina stinsa pentru ca nu pot sa iti scriu nimic, nu pot sa iti dau mesaj [tastele imi fug sub maini] si nu pot deschide calculatorul pentru ca am senzatia ca imi mananca sufletul. Practic, tu imi mananci sufletul. Esti ca o termita care nu se mai satura, sau asta sunt eu? Nu iubita mea. Cum pot fi atat de crud sa te fac termita? Tu esti doar o persoana, o fiinta, o fata care a iubit un idiot. Care s-a indragostit de un idiot ca mine.

Imi canta in cap o singura melodie. Tu esti iubita mea de luni pana luni. Sau ai fost. Si eu nu ma intorc la tine oricat as vrea pentru ca stiu ca o sa te ranesc din nou. Sunt un animal si pentru asta ma urasc. Din sufletul tau as lua o gura, sa imi umplu inima.

Sper si persist in greseala ca poate vom fi iar impreuna, si stiu ca doar sper.

Te iubesc prea mult si tocmai acum realizez ca nu pot trai fara tine. Nu pot respira aerul fara tine inclestata de bratul meu, nu pot bea stiind ca nu iti voi simti niciodata gustul sarat al buzelor tale si cel mai rau: nu pot trai fara inima pe care mi-ai smuls-o fara ca macar sa-mi fi cerut voie. Fara ca macar sa-ti fi dat voie.

Sunt trist si asa voi fi pana vei inceta sa admiti ca te iubesc.
R.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Să fii sincer.