O sa scriu o nota pe care am facut-o pe telefon la ora 2 noaptea cand eram pe drum si nu vroiam sa adorm. Starea mea momentan e foarte buna si postarea asta e putin trista dar tot o sa scriu. Deci:
Nu ma cunosc. Nici macar nu stiu ce sunt. Ce pot sa fiu? Sau cine pot fi? Ce am? Sunt un om rau. Am furat de atatea ori. Am crezut ca nu se va vedea... dar m-am inselat. Recunosc. Am furat. Am furat de multe ori, dar doar de la o singura persoana: de la mine. M-am furat mereu. M-am mintit. M-am culcat eu si m-am trezit altcineva. Furam amintiri si vise. Traiam in ele. Vroiam sa zbor. Vroiam sa fiu altcineva si totusi nu mai eram eu. Eram o hoata. Imi inchideam visele in cutie zicandu-mi "esti naiva. Te hranesti cu vise si imaginatie. Nu tine de foame." si ma gandeam ca in mine erau doua persoane: eu, visatoarea [cea care ar fi facut tot ce i-ar fi trecut prin cap sa se simta bine] si eu, realista [cea care pune niste limite peste visele ei]. Incercam sa zic ca maine ma voi schimba...minteam. Imi furam capul, imbolnavindu-l cu visele mele. Si imi parea rau: nici macar capul nu avea vise. Intr-un colt al lui se afla cea mai de pret comoara. Am intrebat-o intr-o zi cum o cheama si mi-a raspuns ferm: imaginatia. Pe ea o vroiam si spre ea ma duceau visele mele. Stiam ca trebuia cumva sa o scot din coltul macabru incare o gasisem. Dar de ce o vroiam? Asta n-ar fii insemnat sa ma hranesc iar cu vise?
Mai tarziu am inteles. E bine sa visezi pentru ca
"Fericirea e un ideal, e opera imaginatiei".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Să fii sincer.