Aştept C., aştept.

Am minţit. Te vreau înapoi. Nu pot înceta să nu te cer. Ştii ce e luni nu? O altă zi în care mă voi duce la geam şi îmi voi aminti de tine.

Aştept C., aştept.

Aştept schimbări în viaţa asta dublă pe care o duc. Dimineaţa sunt bine, mă trezesc, fumez, citesc, beau o cafea, sau poate două, uneori şi trei, dar nu contează şi fac orice altceva să nu mă gândesc la tine. O sun pe E., mă ascultă de luni de zile cum îi vorbesc de tine. Cred că a ajuns să ştie şi cu ce şampon te speli. Apoi vine seara şi uit de tot. Uit cine am fost de dimineaţă. Îmi trag lângă mine viciile şi încep să le fumez. Pe tine nu pot. Tu eşti un drog de care nu am parte. Şi băutura cu care încerc să o las mai moale pentru că vreau să ştiu ce fac serile şi cu cine fac.

Am avut parte de mulţi şi au fost atât de falşi că nu te-au acoperit nici pe jumate. Puţin îţi pasă că din cauza ta, am ajuns să cred că sunt nebună. Că am trăit prea intens şi acum înapoiez în chinuri totul.

E. zice să trec peste, conştiinţa mea idioată mă bântuie mai rău ca ea din păcate. Pentru că e mai sinceră decât E. şi îmi spune adevărul pe care nu vreau să-l aud.

Aşteptarea a luat şfârşit? Pe dracu C. că nu încetează să se termine. Uită-te şi tu. Sunt zile, săptămâni, luni de zile de când aştept ceva. Poate nici măcar nu te aştept pe tine. Poate îl aştept pe altu, doar că pe el nu-l cunosc momentan.

De ce doar eu am nevoie de tine şi tu nu? Tu cum ai trecut peste? N-am trăit amândoi aceeaşi poveste sau am visat? Baliverne C. şi o grămadă de cuvinte îndesate în geamantane de foi de care nu o să ai parte niciodată.

S-a mai dus o noapte. Şi am scris. Şi am aşteptat.

Aştept multe C., dar nu cred că te aştept pe tine. Aştept altceva. Probabil ziua în care o să te dau dracu şi o să te scuip în faţă. Şi o să vezi că o să vină cândva. Îţi spune nebuna.

De ajuns.

Aruncă sictirită revista Elle pe măsuţa din faţa ei. Nu a găsit absolut nimic interesant în ea. Trage un fum cu atâta scârbă încât se gândeşte să se lase de fumat. Nici măcar ţigara nu îi mai place. Gustul îi rămâne acru, ştearpăd în gură. Ar scuipa, dar o vede lumea şi zice că nu are cei 7 ani de acasă, iar ea ştie sigur că îi are.

Ridică privirea. La masa din dreapta doi puşti care se chinuie de juma de oră să bea o bere. În stânga o babetă dichisită (nu ştie ce Dumnezeu caută asta într-o cafenea) care îşi povesteşte viaţa la telefon de când a venit ea aici. În faţă chelnerul care examinează atent clienţii ca să vadă cine ce şpagă îi dă. Nu o să-i lase nimic. Prea are ochii ăia de vulpe şi oricum i-a adus cafeaua aproape rece. A băut-o în primele cinci minute şi ar mai cere una doar să îşi şteargă dracului gustul ăsta din gură lăsat de ţigară. Pfoai cât de proastă poate să fie.

Crezi tu A. că îţi va şterge o cafea gustul lăsat de iubirea lui? Stinge nervoasă ţigara. Se atacă, se răneşte cu propria fiinţă. E infectată de gustul ăsta până în călcâie şi ea nu poate să-l alunge. Nici nu ştie de când nu a mai pus capul pe pernă şi a numărat norişori. E inundată de el, de tâmpenia de poveste pe care se pretinde că au trăit-o amândoi, împreună, două inimi în alta.

Ce prostii, ce baliverne, ce piese fără spectator. La ce circ jalnic a asistat. Ce proastă ai fost A., să crezi că te iubeşte. Ce secrete i-ai spus doar lui şi acum regreţi? Regreţi A.? Îţi vine să te duci să îl omori? L-ai vrea spânzurat? L-ar vrea pe dracu. Îsi pune întrebări peste întrebări, îşi înfige ca o nebună cuţitul şi mai adânc în rană să simtă mai bine durerea. Dacă e durere, să fie durere. Să o simtă, să simtă că ţâşneşte sânge, să vadă bătălii. Ce bătălii A.? Între cine? Între tine şi prostie? Ai fost fraieră A., te-ai îndrăgostit. Parcă ziceai că tu nu o să iubeşti. L-ai crezut A. şi tu ziceai că n-ai incredere decât în tine. L-ai iertat A., şi nici măcar pe mine nu mă ierţi Ce ai devenit iubita mea, ce ţi-a făcut? Te-a rănit? Te-a părăsit? Te-a lăsat să suferi? Şi îi faci pe plac? Îl satisfaci suferind? Îl mai ierti? Destul!

- - - O cafea dublă vă rog. Şi dacă se poate să o aduceţi mai repede.

- - - Imediat domnişoară.

Fraierul ăsta i-a făcut cu ochiul. Păcat. Tot nu îi dă nimic. Şi-ar da doar ei două perechi de pumni. De ce dracu îşi face rău singură? De ce nu vrea să treacă odată peste? Ce Dumnezeu a avut el în plus faţă de ceilalţi? Câte întrebări A., şi nu vrei să-ţi răspund la ele. Câte jigniri îmi adresezi tu mie şi eu tot sunt aici cu tine.

- - - Mulţumesc frumos.

- - - Cu multă plăcere domnişoară. Mai pot să vă ajut cu ceva?

- - - Nimic, mulţumesc.

Trage cafeaua spre ea într-un mod animalic. Moare de sete. Sete de viaţă, de dragoste, de el. Ahh cum l-ar vrea acum lângă ea. Cum ar fi a lui în cafeneaua asta jegoasă din centru.

Ca să plece din nou A.? Firar. Ca să îţi mai adauge o amintire? Asta vrei? Ca să vină mâine aici cu alta? Mai taci.

Aprinde încă o ţigară. A 15-a pe ziua de azi. Doamne. Chiar o să se lase. Ar borî de ar ştii că se eliberează. E atât de sătulă de suferinţa asta idioată, de dorinţa stupidă de el, de dragoste. Chiar l-ai iubit aşa-i A.? Chiar îl vrei A.? Termină ţigara. Aprinde alta. 16..şi ei tot sila îi e.

Îşi ia revista, stinge ţigara abia începută, plăteşte, niciun leu în plus că oricum e mare nota. Vede cum chelnerul o înjură din priviri, îl înjură ea şi cu vorbe, oricum nu o să mai vină aici. Ţipă la babă să mai închidă telefonul ăla, îi salută pe puşti şi le urează succes că prea se chinuie, aude din spate un “Nebunooo!” şi pleacă.

Ea şi cu mine, cea pe care o urăşte mai mult ca pe el pentru că sunt mereu sinceră şi care îi face zile amare, conştiinţa ei.

Plecăm?

Într-o lume care nu mai ştie să iubească nu mai e loc de noi. În lumea asta, care parcă înnebuneşte odată cu mine, ne trăim reciproc, povestea. De ce nu în altă parte? De ce nu ne luăm o stea? De ce nu un tărâm?

S-au dus departe poveştile cu prinţi şi prinţese, dar am rămas încă fraiera care crede în ele. Motivul? Nimeni nu mi-a zis că nu am voie să o fac.

Şi pe zi ce trece, aştept să îmi înmâneze altcineva altă lume şi să-mi spună "fă-o mai bună decât pe asta." Când vii tu, necunoscut, şi îmi dai aşa ceva?

Sau nu. Nu am răbdare să te aştept, deşi unii aşteaptă pentru ceva o veşnicie. Mai bine plecăm noi de aici şi mergem undeva unde e totul bine.

Ideea de noi doi şi un loc îmi aduce instant surâsul într-un colţ de gură. O să fie odată şi aşa nu?

Prinţul e aici, cal găsim peste tot. De învăţat, învăţăm şi să îl călărim. Mai avem nevoie de tărâm.

Deci, ce zici, plecăm să-l căutăm?

Să nu se termine niciodată.

Ne-am început dansul într-o zi de vară toridă, transpirată şi aglomerată. Peisajul perfect pentru câţiva paşi în doi, nu?

Ai făcut primul pas cu teamă şi speranţă. M-am retras un pas în spate. De ce? De frică. Ştiind că poate voi ajunge să te iubesc. Ai făcut al doilea pas spre mine şi n-am putut să ma mai retrag. Erai prea aproape.

Ne-am întâlnit la jumate într-o îmbrăţişare care mi-aş fi dorit să dureze o eternitate. Lângă pieptul tău, mă simţeam eu şi, ştiam că niciun cleşte nu mă va smulge de acolo.

M-ai prins de mână, puţin ezitând şi ai început cu paşi mărunţi dansul. De unde aveam să ştiu că va fi cel mai frumos vals? Că avea să fie cel mai lung şi mai anevoios? Că, deşi nu ştiam paşii, aveam să-i învăţ alături de tine pe parcurs?

Pornisem ceva care nu aveam idee când se va termina. Riscasem totul, ştiind că nu am fost niciodată expertă în ale dansului.

Poate am schimbat melodia de câteva ori pentru că ne plictisesem de aceeaşi paşi, dar după o perioadă, i-am reluat. Obişnuiţă? Nu. Doar plăcerea de a savura împreună totul, de a ne alinia corpurile ca să funcţioneze împreună.

M-ai lăsat să dansez singură de câteva ori. Cu mine şi amintirea ta. Şi, după, ai revenit ştiind că acolo îţi e locul. Că mâna ta trebuie să stea pe şoldul meu şi paşii tăi trebuie să-i ghideze pe ai mei.

Ziua de vară a plecat şi a reprezentat doar începutul dansului. De unde să ştie ea, o zi ca toate celelalte, că avea să schimbe două inimi? De unde să îşi dea seama că fusese cea care dăduse startul?

Toamna, a plecat şi ea. Şi a asistat frumos la dansul nostru. Nu a vrut să ne tulbure. Ne-a aruncat câteva frunze, dar le-a suflat imediat când a trebui să plece.

Şi e iarnă, dragul meu. Şi dansul nostru încă nu se termină. Deşi îmi simt mâinile pe umărul tău, ele nu sunt nici amorţite, nici degerate, nici plictisite. Ele ştiu că acolo le e locul. Picioarele mele, au încetat să mai facă paşi mărunţi şi temători. Acum sunt mari şi siguri şi duc spre succes.

Valsul nostru, e în continuare aici şi, mi-aş dori, să nu se termine niciodată.

A rămas la tine..şi bine a făcut.

Asta e pentru mine şi pentru faptul că sunt fericită. Asta o să o vadă mai toţi, inclusiv tu. Asta e o postare optimistă. Azi, stai să văd cât e, 23 ianuarie, am realizat că am nevoie de tine în viaţa mea. Că dacă eu sunt lumina, tu trebuie să fii întunericul ca să am ce să luminez, că dacă eu sunt luna, tu trebuie să fii cerul ca să am unde să strălucesc.

Cred că e prima dată când o să-mi ia o oră să scriu o postare.

Tu, evadarea mea veşnică, te-ai întors. Mai frumos, mai puternic şi mai sincer ca niciodată. M-ai trimis în agonie şi după m-ai expediat în extaz. Fără centură de siguranţă, fără măsuri de precauţie. Şi a meritat. Să ştiu că ai revenit, că ai păstrat în tine tot ce ţi-am dat, că inima mea a rămas la tine. Şi bine a făcut.

De ai ştii câtă poftă de viaţă mi-ai dat, cât m-ai alimentat. De ai ştii că de o oră mă chinui să scriu şi nu îmi găsesc cuvintele.

Mi-a zis mie cea mai deşteaptă tipă pe care am putut să o ştiu, ceva foarte foarte frumos acum puţin timp "fată...e ceva mereu care vă aduce iar împreună. Ceva care vă leagă unul de celălalt."

Doamne. E prima dată când nu pot scrie ce vreau. Când gerul de afară îmi îngheaţă toate ideile şi gândurile.

E ea în mine care urlă de durere, care plânge şi mă vrea înapoi. Şi nu mă duc. Nu mă mai întorc orice ar fi. Destul m-a prosit, destul m-a îndepărtat de tine.

Mi-a fost dor. Şi ştiu şi nu mai neg de acum încolo: sunt dependentă. De un singur lucru. De tine. În rest, toate sunt abureli.

Te iubesc mult. Şi de aia nu am putut să dispar aşa cum vroiam. Nu am putut să ştiu că nu eşti bine. De ce? Pentru că fericirea mea eşti tu, şi dacă nu eşti tu, atunci dispare toată.

Aşteptarea a luat sfârşit.

A. se hotărâse. Va termina cu toată drama. Până la urmă, era tânără, frumoasă şi suferise ca o proastă. Oftă. Obosise până acasă. Alergase ca o nebună. Urla la telefon. Bănuiesc că şi gesticula pentru că nu puteam să fiu lângă ea. Îmi povestea cum vecinii se holbau la ea de parcă ar fi omorât pe cineva. Ştia că nu omorâse pe cineva ci ceva. Un singur lucru: aşteptarea lui C. Dar cum să le zică asta? Îi dăduse dracu pe toţi în gândul ei şi continuă să alerge. Mi-a zis "L-am auzit cum ţipa şi îmi zicea să mă întorc la el şi când verficam îmi dădeam seama că e doar imaginaţia mea prea bogată." Îi zic "A. ai innebunit?" şi îmi răspunde sec "Probabil.". Urmă o lungă tăcere în care nu ştiu ce dracu foşnea pe acolo..îmi ciulisem urechile la maxim doar doar să aud ce face. "A. ce Dumnezeu faci?" "Ştii...şi dragostea turbează la un moment dat. Da nu cred că i-au găsit antidotul ăştia. Hai să-ţi citesc ce i-am scris".

„Mi-aş fi dorit să mă împac cu sentimentul că ai plecat, dar azi te-am văzut cu ea şi asta m-a făcut să-mi dau seama că, deşi ai greşit, încă ai rămas în inima mea. Mai ţii minte C. zilele în care ne închideam în casă şi nu mai răspundeam la telefoane? Când trăiam doar noi doi? Mai ţii minte primul sărut, primul Crăciun, prima noapte de dragoste? Le-ai uitat, iubitul meu dragul meu, le-ai uitat pe toate. Eu nu mai exist, m-ai alungat cum arunci ceva de mâncare la gunoi fără ca măcar să realizezi că ţi-a plăcut gustul. M-ai exilat de lumea ta, şi acum, nu o mai vreau înapoi. Am doar vise prin care mă întorc în ea, mă ciupesc şi mă trezesc repede.

Îmi e dor de zilele când eram totul pentru tine, sau mă rog, aşa credeam. Aş vrea să le aduc înapoi, să le privesc şi să zâmbesc. Nu mai vreau să le trăiesc din nou pentru că durerea s-ar intensifica. Îmi doresc doar să le clasez în categoria „Amintiri frumoase din trecut”, dar nici asta nu pot, pentru că apari în ele, iar tu eşti singurul care are categoria lui şi doar a lui. Te înscrii singur, egoist, mândru, în categoria „Amintiri dureroase”. Amintiri care, deşi plăcute în trecut, în prezent mă fac să ţip pe dinăuntru de durere.

Am dat sfaturi „Nu-ţi regreta trecutul. Bucură-te de clipelele pe care le-ai trăit împreună cu el”, dar cum pot să mă bucur când toate s-au întors împotriva mea?

Nu te-am minţit azi când ai venit la mine, şi, zâmbind, m-ai întrebat „Ce mai faci A.? Cum îţi mai e?” pentru că ţi-am răspuns „Foarte bine.” Pe moment, chiar îmi era. Îţi auzisem vocea după atâta timp, îţi văzusem ochii pe care îi tot zăream în toţi, şi, chiar dacă erai cu ea, am simţit pentru o secundă că privirea ta e concentrată pe mine. Îmi cer iertare că am uitat să te întreb ce faci, am privit-o pe ea şi am înţeles că îţi e bine. Şi apoi, te-am văzut cum pleci şi asta m-a durut cel mai tare. Plecasei odată, dar plecasei singur. Aşa, când te-am privit cum te îndepărtezi de mână cu ea mi-am dat seama că, deşi nu o cunoşteam, aş fi alergat şi aş fi luat-o la bătaie doar pentru că te ţinea de mână.

Ai uitat...sau poate nu ai vrut să ne faci cunoştinţă. Oricum ţi-o zic sincer, arăţi mai bine ca ea. Pentru că, pentru mine, mereu ai fost perfecţiunea aceea care aştepta să fie găsită, în ciuda tuturor celor care îi spuneau că nu există.

M-ai speriat. M-a speriat faptul că te-am văzut şi de aceea am vrut să alerg până acasă. Ca să îţi scriu mai repede şi să scap.

Ai fost idealul...ai fost flacăra care mă ţinea în viaţă. Acum, lumina mea se alimentează din puţinul care a mai rămas din tine, şi nu mai are mult până când lumânarea va ajunge la sfârşit.

Nu va fi sfârşitul meu, ci sfârşitul aşteptării tale. Va înceta la un moment dat să existe şi va fi înlocuit de altcineva, mai special, mai frumos, mai perfect decât tine.

Momentan, nu cred că există, dar ştiu dragul meu, o ştiu, că va veni.

Şi mă vei vedea întruna din zile cum voi veni la tine şi îţi voi spune „Hei , C. Ce mai faci? Eşti bine?„ iar tu vei înghiţi în sec când îl vei compara pe el cu tine, pe mine cu ea, pe noi cu amintirea a ceea ce am fost cândva.

Ultimul mesaj de la mine, ultima scrisoare, ultimele sentimente sincere.

Cu drag, A.”

Nu îl uitase. Atâţia amanţi şi atâtea partide de sex cu bărbaţi cărora nici nu le mai ştia numele nu putuseră să o facă să-l uite pe C. Nu era nebună. Era prietena mea şi, mă durea ca naiba să ştiu că se prefacea că îi e bine. Nu puteam să îi zic nimic.

M-ai pierdut.

Am ştiut, am simţit şi am ştiut iar că va fi finalul.

Ps-ul din ultima postare? Ultima avertizare, ultima şansă să mă prinzi de mână ca să nu cad în prăpastie. Dar, în cele din urmă, am căzut dragul meu. Şi nu m-ai prins. Nu ai fost acolo aşa cum mi-ai tot promis. Ai fugit. Te-ai speriat şi ai plecat. M-ai văzut rece, vulnerabilă, speriată şi ai preferat să te distanţezi. Distanţarea ta, mi-a mărit prăpastia. Şi de atunci nu încetez să tot cad. Şi vreau, dar nu pot, nu pot să îi găsesc nenorocitul ăla de fund.

Tu, ai rămas undeva sus şi eu te privesc. Te tot îndepărtezi. Nu încerci nici măcar să vii după mine, aşa cum nu ai vrut nici să mă prinzi.

Zâmbeşti? Sau doar mi se pare? Distanţa e de vină.

Să fii bine, să fii in regulă. Nu ştiu nimic de tine şi poate îţi e mai bine dacă dispar, nu? Dacă plec definitiv din viaţa ta şi te las să fii fericit. Eu...mă urăsc. De ce? Pentru că nu ţi-am oferit fericirea pe care o meritai. De-aş ştii că nu mă vei mai vedea, de aş ştii că doar eu sunt cum sunt. DAR nu ştiu.

Stau şi mi te imaginez. Râzând, vorbind, fiind tu. Dar e trecutul dragul meu, căci prezentul mă ucide. Prezent idiot. Mi te-a luat. Mă lupt cu el şi, pierdem amândoi. Vine viitorul peste noi şi ne prinde luptându-ne pentru tine.

Eu şi prezentul, şi viitorul câştigând. Jalnic, nu?

"Lăsaţi-mă singurătăţii mele."

"Lăsaţi-mă singurătăţii mele"...lăsaţi-mă să mă tratez cum pot mai bine. Doar lăsaţi-mă.

Ştii, acel sentiment când simţi că azi te iubeşte mai mult decât orice şi mâine nu te mai iubeşte deloc? Sentimentul haotic cum că poate nu mai exişti azi pentru el? Durerea sfâşietoare cum că mintea lui nu mai e invadată de tine? Mă bântuie toate şi îmi zguduie fiecare colţ al minţii. Îmi mănâncă nervii. "De ce nu poate fi perfect? De ce am sentimentul pe care îl am? De ce tremur? De ce îmi bubuie sufletul?" sunt doar un sfert din întrebările care îmi aleargă neîncetat prin cap.

Eu nu ştiu, nu ştiu nimic şi de aceea nu am idee cum şi ce să fac.

Am rămas doar noi. Eu şi singurătatea. E lângă mine. Mereu a fost şi a aşteptat să mă întorc în braţele ei. Zâmbeşte acru şi mă sperie. Nu arată cum credeam eu. Arată mai urât. E mai plină de ură, mai nerăbdătoare, mai orgolioasă.

Ea, s-a ales doar cu ea. Eu, m-am ales tot cu ea. Şi e mândră. O văd întinzând braţele şi chemându-mă "hai la mine. Ştii că mereu te-ai întors" şi da, are dreptate...mereu m-am întors. Mă întorc si de data asta. Cu capul plecat, ştiind că voi fugi din nou în scurt timp. Dar mă va primi înapoi. Preferă să îi fiu alături şi să aibe companie. Ma ceartă. Îmi zice că n-am voie să scriu despre ea. Mereu a fost singură. Nu are nevoie de cineva să ştie ce gândeşte. Îmi înterzice...

Mă opresc. O las în nebunia ei, oricum e ţicnită. Revin la tine. Te caut, te vreau ca în trecut.

Vorbeşte cu mine. Nu suport indiferenţa, deşi câteodată o folosesc ca un aliat. Acum îmi e duşman.

Sau, dacă nu, pot să plec. Puteţi să mă lăsaţi singurătăţii mele. Ştiu că ea mă va primi şi mă va accepta. Ştiu că ea nu mă va lua de proastă.

Singurătate, vin la tine, sau poate mă voi răzgândi şi mă voi întoarce din nou...

Ps. Mă pierzi.

Tu ai invins.

Dintre noi doi, tu ai invins. Eu am luptat, tu ai castigat. Cum? Usor, simplu si fara sa te complici prea mult.

Eu am pierdut. Din ce in ce mai mult. Tu continui sa castigi cu fiecare zi alaturi de mine. Imi castigi cate putin inima, iei cate o bucatica din ea si o tii la tine. Nu vrei sa mi-o dai inapoi desi ti-o cer. Imi zici ca nu, acum e a ta. Am luptat cu mine, am vrut sa o pastrez, dar mi-ai furat-o.

Eu pierd. Pierd vise, pierd lupte si nu imi asum infrangeri. Tu castigi.

Un singur lucru e al meu si stiu ca nu mi-l vei lua niciodata. Felul in care cred in tine, modul in care tin la tine, creionul cu care imi schitez un zambet pe fata, desi sunt dezamagita si trista, dar nu vreau sa stii ca sunt asa.

Nici macar n-ai incercat, desi stiu ca ti-ai fi dorit sa ai vointa. Nu ma supar. Sunt ca un copil mic caruia ii promiti o bomboana, dar a doua zi ii spui ca nu i-o mai dai. Plange pe moment, si apoi uita. Rade din nou cand te vede, te iubeste la fel, desi in sufletul lui pastreaza urme ale dezamagirii.

Si in ciuda tuturor, tu ai invins. Tu trebuie sa te simti mai bine ca mine, desi nu ai avut nimic de castigat in final. Nicio medalie, niciun trofeu, niciun premiu. Doar inima mea.

Iti dau pe tava tot ce a mai ramas din ea, ti-o inmanez..stiu ca poate nu o sa fie totul perfect si ca uneori o vei dezamagi, dar decat intrun demon ca mine, mai bine la tine, in siguranta. Ai grija de ea, asa cum am eu de a ta, chiar daca nu mi-ai dat-o pe toata. Iubeste-o, alin-o si nu o face sa sufere mai mult decat ai facut-o. Se va intoarce la mine fara sa realizezi.

Asadar, tu ai invins si continui sa o faci. Simte-te bine si fi mandru iubitul meu.

Serate.

"Mi-am dorit, am cerut, am sperat la prea multe si n-au putut sa se intample toate. Sunt prea egoista si de aceea continui inca sa o fac."

Desi n-am avut multe motive sa continui, am facut-o. Am fost egoista si am sperat.

Se spune ca...atunci cand crezi cu adevarat in ceva, se intampla. De multe ori, cand nici macar nu te astepti sau cand te astepti mai putin.

Am avut tentatia de a nu crede, de a lasa totul asa cum e, dar ceva m-a impins sa imi zic ca merit lucruri mai bune de atat. Si am dus cea mai grea batalie pe care o poate duce cineva vreodata. Batalia cu mina insami. Cu ceea ce am fost, ceea ce sunt si ceea ce voi deveni. Si cum se intampla mereu, nu a invins nici trecutul, nici viitorul, a invins prezentul.

Si m-am gandit..daca ar fi sa ma intorc de unde am plecat, as avea rabdare sa schimb toate lucrurile gresite pe care le-am facut fara sa fac altele in locul lor?

Mi-am raspuns cu tarie ca nu, n-as putea, nu am fost niciodata tipa care sa aibe rabdare. Decat daca primeam ceva pentru care merita sa astept. Si da, tip sa ma auziti toti "A MERITAT!"

A meritat orice greseala pe care am facut-o, dar care a putut fi reparata in viitor, a meritat fiecare noaptea in care stateam pe marginea patului si ma gandeam "Doamne. De ce m-ai lasat in viata?" si a meritat orice sacrificiu. Orice lacrima, orice gand de razbunare, desi niciodata nu am fost razbunatoare, orice cearta.

Pentru ca sa ma gasiti iarna, cum nu m-ati vazut niciodata. Zambind la un simplu "buna. cum iti mai merge?", ascultand si dand sfaturi, fara sa stiti ca va dau sfaturi din propria experienta, pupand si imbratisand pe toata lumea, desi nu mai sunt de cativa ani firea pupacioasa si afectiva, iubind, lucru pe care imi bagasem in cap ca nu o sa-l fac prea curand.

Vreau, sa pot sa le fiu alaturi tuturor celor la care tine si care imi cer ajutorul. Vreau sa ii ajut sa lupte, pe cei care admit cu stupoare ca nu exista luminita la capatul tunelului (tu si tu si tu) si n-am de gand sa mai pic in vreo depresie multa vreme de acum incolo. Indiferent ce se va intampla.

Bun venit 2011! Ti-ai facut sosirea, asa cum si-o fac marii regi la serate, pasind siguri pe ei, zambind si dorindu-si ca defilarea lor pana jos sa nu inceteze niciodata.

Sunt doar un simplu spectator, care nu numai ca asista la serate, ci a ajuns sa fie regele propriei defilari, propriei piese in care nu si-a dorit, dar a stiut, ca va juca candva in rolul principal.

Tu si restul.

Tu, care ti-ai pus cel mai mult amprenta pe mine, desi nu ti-am cerut.

Tu, care ai adaugat fara sa-ti dai seama, atatea amintiri in mine.

Tu, care chiar daca as vrea sa zic ca n-ai fi existat, stiu ca ai facut-o.

Tu, care odata cu tine, m-ai schimbat.

Tu, cu care, am imbatranit fara sa-mi dau seama.

Tu, care stii ca vei ramane vesnic in mine ca ceva inedit.

Tu, care mi-ai adus cei mai frumosi oameni in viata mea.

Tu, care ai facut atatea schimbari cu mine.

Tu, care m-ai facut sa rad, sa plang, sa iubesc.

Tu, care mi-ai rapit prietenii, dar mi-ai dat in schimb altii noi.

Tu, care..

Tu, care mai ai putin si pleci, te rog, mai ramai. Alunga-mi amintirile urate aduse si inlocuieste-le cu cele frumoase oferite tot de tine.

Tu, 2010, nu pleca. Mi-ai adus atatea incat am realizat ca am doua trecuturi:

Tu: 2010

Si restul anilor.

Dureros.

Dureros...cum totul se darama incet si fara oprire. Te distruge cu fiecare speranta desarta care ti-o construieste in suflet, iti mananca inima pe dinauntru.

Speranta, dorinta, orgoliul, incapatanarea, egoismul si indiferenta m-au adus aici. Si le blestem pe toate in fiecare minut.

Am ajuns sa nu ma mai recunosc. Sa fiu demoralizata si vulnerabila. Ma vreau inapoi. Imi vreau taria de caracter si gandirea rationala inapoi. Nu ma plac, nu ma doresc, nu visez la mine asa cum sunt azi. M-ati schimbat, m-a schimbat liceul. Si acum vine intrebarea: in bine sau in rau?

In rau. Din ce in ce mai rau. Ajung sa intru in furtuni din care ori nu pot sa ies, ori o fac cu greu si am de suferit dupa.

Si toate astea pentru ca am alungat bunatatea si fericirea. Ce s-a intamplat cu mine?

Ce am ajuns? Cum am putut sa ma las sa devin ceea ce sunt azi?

Te urasc indiferenta, te urasc egoism, te urasc orgoliu. Urasc tot ce mi-ati facut.

Si am cerut prea mult? Am cerut doar sa fiu inteleasa de voi, idiotilor! M-ati facut sa devin ceea ce sunt fara sa va dati seama. M-ati facut sa ajung sa ma distrug si sa-mi fac rau singura doar ca sa uit de restul problemelor. Si nu vreau sa cred ca incep sa nutresc sentimente de ura pentru ca nu o fac.

Nu mai am idee cine sunt. Stiu doar cine am fost si ma vreau inapoi. MA CER inapoi.

Inspir. Expir. Si sufletul ma doare. E ranit cum nu cred ca a mai fost. Din cauza voastra.

Nu cer mult. Cer intelegere. Cer sa fiu vazuta asa cum sunt, sau cum am fost...

Dorinta ma face sa fiu asa. Sa ma gandesc la mai bine, sa imi doresc mai mult de atat. Egoismul imi cere sa o fac. Orgoliul nu ma lasa, iar incapatanarea se opune tuturor.

Dureros...cum am ajuns sa ma urasc pe mine insami. Din cauza mea, dar mai mult, din cauza voastra.

Mi-am dorit prea multe.

Le-am dorit tuturor un Craciun frumos, special, perfect si am uitat sa cer dreptul de a-l avea si eu.

Am uitat sa ma gandesc ca si eu as putea sa merit un Craciun ca toti ceilalti.

Si-au dorit multi pentru mine sa am un Craciun fericit si in ciuda rugamintilor lor, nu am avut. Poate nu si-au dorit indeajuns de mult sa se si indeplineasca.

De ce nu putea sa fie perfect? Inclin, totusi, in ciuda tuturor intamplate, sa cred ca perfectiunea exista si ca doar asteapta sa fie gasita. Ziceam aseara ca am gasit-o in el, dar azi nu mai pot baga mana in foc. "Sa nu bagi mana in foc nici pentru mata" mi-a zis odata cineva destul de destept incat sa ma faca sa-mi dau seama ca are dreptate.

Dar, mi-as dori din tot sufletul sa existe. Sa fie perfectiune acolo unde sunt lacrimi si suspine.

Mi-am dorit, am cerut, am sperat la prea multe si n-au putut sa se intample toate.

Sunt prea egoista si de aceea continui inca sa o fac.

"Trecutul e ceva de care trebuie sa ne aducem aminte cu zambetul pe buze. Nu-l cere inapoi. Spera doar la un viitor mai bun. "

Mesaj de Craciun.

"25.Decembrie...initial vroiam sa`ti dau un mesaj complicat, copiat de pe net. Dar esti mult prea special ca sa fac asta."

Inca astept acel Craciun cu tine care stiu ca nu va veni niciodata. Inca sper ca intr-o zi te voi revedea alaturi de mine.

Am incetat demult sa cred ca mi se vor indeplini dorintele A.

Si, totusi, ramai acea iubire pe care am trait-o intens timp de un an. Un an de zile care acum a fost sters cu buretele si a lasat in urma rani adanci.

A trecut o luna A., si eu nu stiu ce faci, nu stiu daca ti-e bine si nu stiu daca ai pe altcineva.

Mi-as dori sa ai, sa fi fericit si sa mimezi iubirea pe care ai trait-o cu mine, dar te-as uri din tot sufletul daca as stii ca ii soptesti si ei aceleasi vorbe pe care mi le spuneai mie, ca o tii de mana la fel de strans cum ma tineai si pe mine ca sa nu cad.

Si in final, am cazut in gol si inca continui sa o fac. Nu stiu cand voi inceta. N-am idee nici macar de la ce etaj am facut-o.

Esti fericit? Daca esti, atunci o sa fac tot posibilul sa fiu si eu.

Nu esti? Atunci iti voi imprumuta fericirea mea.

Cu o conditie. Imprumuta-mi pentru o zi inima ta. O singura zi o mai vreau si ti-o dau inapoi.

Am avut-o un an, am plans dupa ea o luna si acum, o mai vreau doar o zi, o singura zi.

Ma uit in jur, merg pe strada si vad oameni fericiti. Eu de ce nu sunt? Tu cum esti? Tu unde esti?

Oh. Am atatea intrebari A. si vreau sa aflu raspunsul lor fara sa ti le pun.

Stii...am incercat sa trec peste, sa te inlocuiesc cum inlocuiesti un frigider si n-a mers. Mi-am facut mai rau. Il comparam pe el cu tine si mereu ieseai tu invingator. Tu...ala care esti mai egoist ca toti, mai orgolios si mai incapatant. Tocmai pentru unul ca tine pastrez inca iubirea pura.

Mi-ai zis ca a fost dragoste de copii, dar in ciuda acestui fapt tu ai tinut la mine. Ce dragoste de copii A. cand eu te iubesc de patru ani de zile?!

A., mi-e dor de tine, dar tu m-ai uitat.

Stii...am incercat sa traiesc fara tine. Si stii cum imi duc viata? Traiesc prin mine. Merg, mananc, vorbesc si ma culc.

Ai plecat si odata cu tine a plecat si cheful meu de a trai, de a rade si de a spune "Il am pe el, voi trece peste tot".

Iti doresc cel mai frumos, mai special, mai superb si mai fericit Craciun alaturi de toti cei la care tii. As vrea sa pot acelasi lucru. Sa ii strang pe toti cei la care tin impreuna, dar stiu ca e imposibil.

Asa ca ma rezum la un sincer te iubesc, sentiment care din partea mea, nu va inceta niciodata.

Mult si prost.

A ramas singura sarbatorile astea. A incercat sa iubeasca mult si prost, iar rezultatul sta chiar in fata ei. Un pachet gol de tigari, fumat in mai putin de doua ore si o sticla de vin pe terminate.

Isi aminteste vag de D. Stie doar ca a facut o data dragoste la el, dar era prea beata ca sa-si mai aminteasca altceva.

Prin fata ochilor ii trece repede imaginea lui M. Nici pe el nu l-a iubit. Ii e scarba cand ii spunea ca il iubeste si ii e si mai scarba ca de fiecare data cand o facea sunase fals. M. ii zisese "stii, daca nu ma iubesti nu trebuie sa ma minti". A doua zi il parasise. Stiuse ca avea dreptate.

Apoi un anume A., nu ii mai stia decat numele, un R. mai tanar ca ea, o mica escapada de o saptamana. Pustiul incepuse sa tina la ea, dar ei nu ii pasa.

Singurul lucru pe care il vroia era sa-si astupe ranile provocate de cel mai nenorocit dintre toti, de C. C-ul idiotul, C-ul tampitul. Oh. Ce-l iubea. Inca il vroia in patul ei pe C. Auzise ca are o iubita noua placuta de mai toata lumea. Scuipa. Sa o ia dracu pe masa. Niciodata n-a placut-o. Scuipa din nou. Sa o ia dracu si pe sorsa. Nici aia n-a placut-o. Nici mai nimeni. Tipa la mine in timp ce-mi zicea toate astea. Era scarbita de toti. Ii spusesem "A. Ia-o mai usor cu tigarile si bautura si scoate-l odata pe C. din viata ta". Se enerva si mai rau "Vrei sa te dau dracu si pe tine? Imi esti prietena. Asculta-ma si taci." si daca nu as fi tinut atat la ea, as fi plecat demult si as fi lasat-o acolo singura si inecata in bautura. Dar, stia pana si ea ca nu o voi face. Asa ca o ascultam.

Imi povestea cat l-a iubit pe C., cum s-au intalnit intamplator pe strada intr-o zi de vara, cum facusera prima data dragoste, cum isi sopteau vorbe dulci la ureche [acum i se pareau dezgustatoare, fara el, orice lucru trait devenise alb-negru] si cum el a plecat de langa ea brusc intr-o zi.

Nu mai termina de povestit. De multe ori nici macar nu era clara, ideile i se suprapuneau fara sa-si dea seama. Vorbea de C. de parca ar fi fost un zeu. Un zeu care o ranise prea mult ca sa-si dea seama. Avea o sclipire in ochi de fiecare data cand ii pronunta numele "Si odata m-a dus la un restaurant. Super scump. Nici nu puteam sa mananc. Ma crezi? Ma uitam la el si ma hraneam numaidecat cu privirea lui. Ma sorbea. Prima data cand m-a atins am luat foc. Imi ardea tot corpul. As fi fost a lui acolo. Nu-mi pasa de restul. Il doream E, il doream. Pricepi?" si o aprobam in tacere. Dadeam din cap si ma gandeam "Doamne. Asta chiar il iubeste".

Dar, oricat l-ar fi iubit, el nu s-a intors si ea continua sa il iubeasca. C. ramasese C.

A. il iubise mult si aici se termina tot. Ea inca spera ca el se va intoarce si nu dorea sa admita ca a fost doar una dintre multele lui amante.

Asadar, la fel cum facuse si ea cu restul, asa facuse si C. Iubise mult si prost si lasase inimi frante, zdrobite si inconjurate de iubirea ce nu le-a purtat-o niciodata.

"Sa fi fost iubire adevarata? Sa fi fost dragoste nemeritata, uitata, stearsa?"

Doar el stia.

A innebunit?

Foarte putin si va simti cu adevarat ca este anul ei.

Inca putin si o sa isi ia telecomanda imaginara si va pune pauza pe momentul ala care va fi cu siguranta momentul ei.

Nu stie cum, dar are acel suras mereu in coltul gurii.

Nu stie cum, dar inima ii bate de trei ori mai repede ca deobicei.

Nu stie cum, dar ar lua pana si ghiveciul cu flori de pe birou in brate.

A impodobit bradul de ceva timp si totusi in fiecare zi mai muta cate un glob si zice ca locul lui nu e acolo.

Mananca mai putin, zambeste mai mult.

Doarme putin si nu vrea sa o arate.

Isi pune colinde ziua si incepe sa cante prin casa fara sa-i pese.

Isi consuma toata mesajele inainte de termen doar cu el. Pentru restul, ea nu are mesaje.

Cand il vede nu vrea decat sa fie cu el. Nu-i pasa de ceilalti si nici macar nu o intereseaza ce zic si nici ce gandesc.

Iar isi musca buzele. [gest pe care il face din ce in ce mai des]

Bea mult ceai. Cu fructe din alea care amintesc de Craciun.

Are unghiile rosii.

Asteapta vacanta.

Canta oricand, oriunde.

Rade mereu.

A innebunit?

Nu. Doar iubeste.

E acolo.

Afara...frig si ceata. Se apropie de geam. Si-ar dori sa ninga si sa vada cum totul se transforma in alb. Ar fi o schimbare.

Inauntru...cald. Inima bate incontinuu fara ca macar sa ii pese ce se intampla. Si-ar dori sa nu se mai opreasca niciodata. Deja s-a produs o schimbare pe care pana si ea o simte.

I se plimba prin cap o mie de idei si nu apuca sa prinda niciuna. Parca nici nu ar exista. Parca i-ar trai doar inima. Mai pune odata mana. Vrea sa fie sigura ca e la locul ei. Rasufla linistita. Inima lui chiar e la ea. Repeta din nou gestul. Daca nu ar fi asa de frig pe balcon chiar si-ar tine mana neincetat langa inima sa fie sigura ca nu o sa mai fuga niciodata.

Isi lipeste nasul de geam. Trage cat de mult aer poate si se gandeste intruna "hai odata zapada afurisita".

Mai sta 5 minute si degeaba. Nu o sa ninga. E putin dezamagita, dar isi pune iar mana in dreptul inimii. E inca acolo. Asta e tot ce conteaza.

El...a ramas singur. Ea...iubeste.

Mihai, tipul care acum ceva timp o parasise pe Ania, tipa care vroia sa se omoare, s-a trezit. O doreste mai mult decat pe Paris Hilton, febletea lui din tinerete, amanta lui careia ii zicea orice, fantasma lui pe care o vedea doar in ziare. Acum, Ania a devenit Paris Hilton a lui. O vrea cu tot ce are el mai bun pe lumea asta, defapt nu prea are nimic. E prost si o stie. Si-ar baga picioarele in tot ce a facut. Atunci, a aflat si el ziua urmatoare de la Andrei ca a fost atat de beat incat nu a recunoscut-o. Si s-a facut singur idiot stiind ca va regreta. Acum chiar ar avea nevoie de doua perechi de pumni sa se bata singur. Poate ii da Andrei. Nici macar nu-l condamna pe Andrei. Se vede ca o iubeste pe Ania, se vede ca O MERITA. Si stie sigur: el nu a facut-o. Isi blesteama zilele in care o insela, statea beat sau o facea in toate felurile doar ca asa ii venea. Nu mai suporta nici masinile care se aud afara. Ce au toti de sunt impotriva lui? De ce a facut ce a facut? De ce a fost mai mult beat decat treaz anul asta? De ce nu a vazut ce fata e Ania? De prost. Are nervi. Da cu pumnul in birou. I-ar omori pe amandoi ca sunt fericiti. Defapt, e idiot. El ii blesteama acum pe toti care sunt pe fericiti. De ce? Pentru ca el nu e si nici nu va fi. Isi ia haina pe el si iese afara. Trebuie sa fumeze.

Ania, tipa care acum ceva timp fusese parasita de Mihai, tipul beat, iubea. Iubea din nou. Sau poate pana acum nici macar nu o facuse. Nu stia cum Andrei o facuse sa-l iubeasca. Se iubeau mult, si erau fericiti. Stia ca Mihai era gelos, dar nu ii pasa. Nici macar nu-i mai placea sa-i auda numele. O dezgusta amintirea lui si lunile in care o facea in toate felurile pentru ca era prea beat. Respira. Chiar nu mai vrea sa-si aminteasca de el. Se ridica dupa scaun si se duce la usa. I se pare ca a batut cineva...

Fa-ti curaj. Eu nu pot.

Vino inapoi in patul meu. Vino sa ne iubim in cearsafurile albe in care ma rasfatai odata. Intoarce-te la mine. Nu ma lasa singura. Odata si odata voi pica si nu vei mai fi niciodata langa mine sa ma prinzi.

Cat o sa mai rezist asa? Cat o sa mai adorm gandindu-ma ca era mai bine daca erai langa mine?

Fa-ti curaj si intoarce-te. Eu nu pot sa te aduc inapoi. Nu am taria necesara.

Nu ma respinge. Nu ma indeparta. Nu o sa pot sa stau departe de tine. Sunt ca o mare care spumega neincetat si care isi loveste necontenit valurile sperand ca se va calma.

Iubirea mea, te iubesc. Si esti departe.

Intoarce-te la mine si da-mi adierea de care am nevoie. Impinge-ma la suprafata si scoate-ma din furtuna asta care nu se mai termina.

Fa-ti curaj. Fa-o. Tot ce pot sa fac eu e sa te iubesc.

Scoate-ma de aici. Destul am zacut. Destul am stagnat. Destul am asteptat.

Liniste. Coboara cortina.

In sala. Liniste tremuratoare. Coboara cortina. Actul al treilea s-a terminat. Ea zambeste. Se gandeste la actele anterioare si isi da seama ca fiecare a fost intens si emotionant in felul lui. Pana la urma, i-au placut toate. E sigura. Ii va placea si actul al patrulea, si cate vor mai fi. Stie. Le va tine minte pe fiecare dintre ele. Le va pastra intr-un colt de suflet pentru ca si ea a facut parte din ele. Priveste in continuare cum coboara cortina. Peste tot e liniste. Spectatorii au amutit. Spectatorii ei. Oare de ce au venit sa asiste la povestea ei? Ei cate acte au avut? Liniste. Nu ii raspunde nimeni. Cortina coboara in continuare. Cu fiecare centimentru inima o strapunge. Lacrimi ii tafnesc din ochi. Probabil actul al treilea a fost punctul culminant fara sa-si dea seama. Cauta cu mana prin aer. Ar vrea o telecomanda si si-ar dori sa deruleze totul ca sa mai revada macar odata momentele in care credea ca lumea intreaga ii apartine. In zadar. Nu gaseste nici macar un buton pe care sa puna o mica pauza ca sa-si revina. Urmeaza actul patru si ea tremura. Are o speranta ca actul al patrulea va fi ultimul si se va termina ca in povesti cu "si au trait fericit pana la adanci batraneti". Si isi da incet o palma. E fraiera. Stie ca vor mai fi acte. Dumnezeu stie cate. Dumnezeu stie cate "intrigi si puncte culminante" o sa aibe, dar ea stie un singur lucru: va fi un singur deznodamant. Si totusi. Isi musca buzele. Vrea sa simte putin caldura sangelui. Chiar si-ar dori ca actul patru sa fie ultimul si ea sa se duca fericita la culcare. Degeaba. Sangele din buze nu apare, iar ea nu se poate incalzi singura oricat si-ar freca mainile intre ele. Nici nu stie de ce isi freaca mainile. Nu se incalzesc. Mereu are mainile reci. I s-a zis ca e sincera. A aprobat, dar a uitat sa adauge. Doar cu ea. Cu restul nu e decat o masca. Priveste. Nu vrea sa se opreasca. Nu vrea sa se plictiseasca. Viata ei e jucata pe o scena a mortii. Personajele sunt amintirile ei amestecate cu sentimente si drama. Toti si-au invatat rolurile de acasa. Nu au nevoie de cineva care sa le sufle. Numai ea si l-a uitat pe al ei si nu e nimeni care sa o ajute. Restul isi joaca perfect rolurile dintr-un singur motiv: chiar e in joc viata. Viata ei.

Ea zambeste si tace. Cortina incepe sa se ridice. Urmeaza nu cel din urma, dar ca toate celelalte, un act important: actul patru. E atenta la tot.

Vrea sa continue si o va face pana cand cortina va inceta sa se tot ridice si sa tot cada.

Amintire. Fum. Ceata?

Iau primul pix pe care il gasesc. Smulg o foaie din caiet. Vreau sa scriu. Sa-mi scriu amintirile, fara ca cineva sa mi le vada. Renunt. Oricum as risca sa fie citite de altii. Nu pot avea intimitate in infernul in care m-am afundat de ceva vreme, in abisul ale carui margini nu contenesc nici macar sa le caut. Si, acum, ma gandesc ca, defapt, nici macar nu vreau sa le gasesc. Nu vreau sa ies de aici. Mi s-a pus conditia "ramai aici, dar sa nu te mai intorci niciodata" si am acceptat. Daca plec de undeva, plec ca nu mi-e bine, daca ma despart de cineva, o fac ca nu mai tin la el, daca tip la cineva, tip ca am nervi. Fals. Tot ce fac are un motiv. Motiv pe care de multe ori nu reusesc nici macar eu sa il cred.

Nu ma astept sa ma inteleaga nimeni. Nu ma chinui sa va inteleg nici eu pe voi.

Tu. Tu. Esti o amintire. Un fum dens care nu reuseste sa iasa din camera. E plin de tine in sufletul meu. Imi distrugi plamanii pe zi ce trece fara sa te gandesti la consecinte. Ai vrut inima mea. Ti-am dat-o si mi-ai pasat-o inapoi intr-un mod care m-a facut sa realizez ca nu ti-o voi mai incredinta de acum incolo. Ti-am oferit increderea mea, ai preferat sa te lipsesti de ea. Ti-am oferit sprijinul meu, l-ai refuzat. Tu, fumul care niciodata nu va iesi din mine, DISPARI! Dar. Oh. Oricate geamuri as deschide, nu te pot scoate din camera si nici macar nu pot inhala un alt fum mai intepator ca tine.

Ceata? Nu. E doar fumul amintirilor idioate cum ca te vei intoarce la mine. E doar speranta desarta ca intr-o zi o vei face. E doar visul ca nu voi trai in infern singura ci altaturi de tine.

Fum? Nu. E doar iubirea pe care mi-ai injectat-o in vene.

Amintire? Nu. E doar trecut.

Hai sa fugim.

Ia-ma de mana si hai sa plecam din lumea asta care odata a fost roz pentru amandoi. Tine-ma strans si nu ne vom departa niciodata unul de altul.
Pastreza-ti urechile pentru mine, pentru soaptele pe care ti le voi spune in fiecare seara si nu pentru ceea ce vei auzi de la altii.
CREDE...in mine! Nu asculta de ceilalti, altfel vei distruge tot.
Iubeste-ma mai presus de restul, eu asta fac!
Plangi...pe umarul meu si nu din cauza altora.
Razi...cu mine, nu de altii.
Traieste...alaturi de mine si iti garantez ca viata noastra va fi speciala.
Mananca-mi inima, sfasie-o, tranteste-o la pamant ca in final sa ajunga tot in mainile tale.
Zbiara, arunca si distuge tot ce e in jurul meu, dar nu pe mine.
Injura fiecare celula si blesteama ziua in care m-ai zarit pe strada, iar apoi iti vei blestema si zilele frumoase pe care le-ai petrecut cu mine.
Zgarieti obrajii si roadeti unghiile din cauza mea.
Turbeaza.
Innebuneste.
Omoara-te din cauza mea!
Vom fugi amandoi acolo unde nici macar nu stim daca e bine sau rau, vom pleca amandoi fara sa afle nimeni. Vom distruge tot ce inseamna vietate si vom trai in eternitate. Eternitatea noastra de unde nimeni nu ne poate scoate, unde nimeni altcineva in afara de noi nu exista.
Iubeste-ma si hai sa plecam de aici.

T.

Draga T., iti scriu si nu vreau sa-mi raspunzi pentru ca practic nu traiesti. Sunt numai a ta. Cum pot fi a ta daca nu traiesti? Mint. Existi. In mine. Te simt acolo si nu stiu ce esti. Nu stiu cum arati si nu stiu nici macar cum te cheama. De aceea ti-am zis T., pentru ca imi place mie. Sunt indragostita irevocabil de cineva pe care nu-l pot vedea. Orbii cum se iubesc? Ei se vad? Nu, nu. Ei se cunosc.
Asa ca, T. si eu te iubesc pe tine nestiind ce esti si neavand garantia ca si tu ma iubesti. Te simt in mine si candva stiu ca vei iesi de acolo si ne vom cunoaste. Mai am de asteptat. Sunt prea credula sa te cunosc acum.

T. de te-as avea langa mine, T. de te-as simti langa mine si de as paria ca nu ma vei rani. Dar o vei fac. Cum au facut-o toti. T, tu cel care nu existi, vino si da-mi fericirea de care am nevoie. T. , cel pe care practic nu-l cunosc vino si iubeste-ma cum nu a facut-o nimeni. Oh. Te vreau T...te vreau fara sa stiu cum arati. Corpul meu si intreaga mea fiinta te cheama. Vino pentru numele lui Dumnezeu. Cunoaste-ma pentru ceea ce sunt. Iti vreau infatisarea, iti vreau respiratia, iti vreau ATINGEREA!

Draga A., iti raspund stiind ca nu vei afla ca am facut-o. Sunt inauntrul tau si exist. Chiar exist. Doar pentru mine. Te iubesc. Nu te vad, dar te simt. Traiesc in tine si asta e tot ce conteaza. Iti vad miile de celule rosii si albe alunecand pe langa mine si iti aud bataile inimii pe minut. Te vreau. Stiu ca esti frumoasa, dar pur si simplu nu te pot vedea. Defapt, nici nu trebuie. Sunt fericit sa traiesc odata cu tine, sa respir odata cu tine fara sa te vad. Te cunosc. Pe dinauntru. Si daca fac asta, de ce ar mai fi nevoie sa te cunosc si pe dinafara? Nu te voi rani. Asa mi-am pus in cap. Nu te voi iubi. Pentru ca o fac deja. Sunt un animal prins in cusca inimii tale. In gratiile care pulseaza mereu si mereu si pe care le aud neincetat. Daca ies de aici, voi fi mancat de ale tale vene. Ma vor strange neincetat si ma vor intreba de ce te-am facut sa suferi. Nici macar nu stiu cum am ajuns in tine. Nu stiu decat ca mi-e bine si ca n-am de gand sa plec. Nu vreau sa ne vedem acum, ar disparea orice iubire pe care am cladit-o. Eu te vad blonda, si daca esti bruneta voi fi putin dezamagit. De ce sa stricam iubirea cladita cu atata munca? De ce A.? Nici macar nu garantez ca te cheama A, dar tu mi-ai zis T, asa ca pot sa iti spun cum vreau. Voi fi eroul tau pana cand voi inceta sa respir? Voi fi umarul pe care vei plange de cate ori vei avea nevoie? Voi fi cel care te va ghida spre bine fara ca macar sa stii ca am facut-o? Voi fi. Voi fi tot ce-ti doresti tu si voi ramane asa pana corpul tau imi va spune ca nu mai am ce sa caut in el.

[Enrique - Hero (luv.you zano ♥)]

Sperante desarte.

Sunt nebun. Arunc foaie dupa foaie si injur fiecare cuvant pe care incerc sa il scriu. Sunt idiot. Vreau sa scriu si nu pot. Iti vad chipul pe care odata il tineam la piept, clar si lucid in fata mea. Imi zambesti. Intind mainile sa iti ating obrajii de piersica, dar dispari. Fugi de mine. Iti e frica de mine? Ai fost iubita mea si te-am pierdut dintr-un orgoliu nebun pe care nu l-am parasit nici acum. Eh. Am ramas cu orgoliul nebunesc de a te avea mereu. Mi-a ramas orgoliul cum ca as putea sa inteleg tot ce faci si sentimentul ca oricat ai fi vrut sa ma intelegi nu te-am lasat. Nu te-am lasat sa ma cunosti si sa intrii in viata mea asa cum ti-ai fi dorit. Acum realizez ca mai rau ma doare pe mine.

Si uite cum si un baiat poate plange ca un prost in camera lui. Nu stie nimeni ce simt eu acum. Nu vreau sa vada nimeni ca o fata mi-a facut asa ceva. Vreau doar sa ma descarc. Singur. Am o gramada de intrebari incerte al caror raspuns nici nu ma chinui sa-l mai gasesc. Nu vreau sa cred ca si tu plangi. Sunt multumit sa stiu ca sufar doar eu. Ca un idiot ce sunt, altfel nu ma pot numi, ti-am zis sa ne despartim. Si asta numesc eu mai bine? Sa plang ca un las in camera cu lumina stinsa? Zic lumina stinsa pentru ca nu pot sa iti scriu nimic, nu pot sa iti dau mesaj [tastele imi fug sub maini] si nu pot deschide calculatorul pentru ca am senzatia ca imi mananca sufletul. Practic, tu imi mananci sufletul. Esti ca o termita care nu se mai satura, sau asta sunt eu? Nu iubita mea. Cum pot fi atat de crud sa te fac termita? Tu esti doar o persoana, o fiinta, o fata care a iubit un idiot. Care s-a indragostit de un idiot ca mine.

Imi canta in cap o singura melodie. Tu esti iubita mea de luni pana luni. Sau ai fost. Si eu nu ma intorc la tine oricat as vrea pentru ca stiu ca o sa te ranesc din nou. Sunt un animal si pentru asta ma urasc. Din sufletul tau as lua o gura, sa imi umplu inima.

Sper si persist in greseala ca poate vom fi iar impreuna, si stiu ca doar sper.

Te iubesc prea mult si tocmai acum realizez ca nu pot trai fara tine. Nu pot respira aerul fara tine inclestata de bratul meu, nu pot bea stiind ca nu iti voi simti niciodata gustul sarat al buzelor tale si cel mai rau: nu pot trai fara inima pe care mi-ai smuls-o fara ca macar sa-mi fi cerut voie. Fara ca macar sa-ti fi dat voie.

Sunt trist si asa voi fi pana vei inceta sa admiti ca te iubesc.

R.

http://www.youtube.com/watch?v=ZYevwM6xWNw&feature=related

Fragment din "Jurnalul unei mioape".

Soarele cald al primaverii incearca sa ma trezeasca. Nu poate si nici n-o s-o faca. Ma intorc pe cealalta parte. Pur si simplu nu vreau sa ma trezesc. Sunt prea scarbita de lume. De lumea vazut prin ochii mei...de mioapa. De conturul lucrurilor care la mine a incetat demult sa existe. Mimez fericirea si imi imaginez lucrurile asa cum vreau eu pentru ca de un timp nu le vad decat culoarea. Dar si culoarea ochilor mei a fost umbrita. Umbrita de ramele de ochelari si de lentilele care nu inceteaza sa se mareasca. Ma hotarasc intr-un final sa ma scol. Am zacut prea mult. Ma duc la baie si imi dau un jet de apa pe fata sa fiu sigura ca m-am trezit. Ma apropii si mai mult de oglinda ca sa incerc sa-mi vad chipul clar. Radiaza. Cu exceptia ochilor care par sa priveasca in gol. Ma uit si mai atent. Urma dupa nasul meu nu inceteaza nici macar dimineata sa se vada. Pun mana pe ea. Ma doare. E rosie si ma doare si stiu ca va fi mereu acolo. Ma duc in camera. Imi caut cu mainile ochelarii. Aici sunt. E mai bine acum. Vad tot. Ma duc iar la oglinda. Par schimbata...nu mai sunt eu. Chipul care era in oglinda acum cateva minute dupa jetul de apa a fugit mancand pamantul atunci cand mi-am pus ochelarii. Sau poate totul e in capul meu. Poate doar exagerez. Ma gandesc. Eu nu sunt oarba, practic, vad, dar nu e acelasi lucru. Oricat as vrea eu sa ma fac ca vad totul perfect nu reusesc si imi vine greu sa cred ca nu voi reusi nici de acum incolo. Ma duc, ma imbrac si imi incep obisnuita zi in care imi e teama ca daca voi privi fara ochelari nu voi recunoaste nici macar persoana la doi metri in fata mea... si asta ma doare cel mai tare.

Iubita mea.

Postarea asta e pentru tine iubita mea. As fi zis ca iti scriu altceva, ca iti dau o scrisoare si iti zic "te iubesc. multumesc ca existi." dar e prea putin. Sunt persoana din ziua de azi, sunt ceea ce am vrut sa fiu, sunt ceea ce am devenit si datorita tie. Si ti-am zis si o recunosc ca m-ai schimbat, in BINE. Imi storc creierii si ma gandesc cine si ce eram inainte sa te cunosc. Zic sa te cunosc, pentru ca ai stat 7 ani! 7 ani langa mine si nu te-am observat, nu te-am apreciat, nu te-am cunoscut. Si acum regret enorm. Ma gandesc cum ar fi fost viata mea cu tine alaturi de mine, cu tine sprijinindu-ma. Ma gandesc cat de proasta am fost sa imi pierd timpul cu altii, mai putin cu tine. Sunt recunoascatoare ca macar in ultimul an te-am cunoscut asa cum a trebuit si tu ai facut-o la fel. Daca ne gandim ce gandeam una despre cealalta acum cativa ani am zice ca nu eram aceleasi persoane. Stiu cum ne-am apropiat, stiu cum sinceritatea mea a vrut atunci sa-ti arate cine sunt defapt si a facut-o. Nu regret nicio clipa de atunci. Mi-ai facut zilele mai bune cand simteam ca mor de nervi, m-ai sunat mereu si m-ai ascultat tracanind despre cine stie ce bluza noua. Ma ascultai fara sa imi zici "da mai taci odata frate ca le am si eu pe ale mele". Cel mai important lucru pe care l-am invatat de la tine iubita mea a fost: sa pretuiesc tot, dar absolut tot ce am. Sa traiesc fiecare clipa, sa zambesc intruna si sa nu imi pese, sa iubesc cu adevarat, sa visez orice as vrea sa mi se intample. Si acum iubita mea. Acum am ajuns sa iti dau aceleasi sfaturi pentru ca stiu cat de greu iti e in momentul asta, cum iti vine sa arunci si sa distrugi tot, dar nu o faci. Ai ales sa lupti si SPER ca asa o sa o faci si in continuare. Ti-am zis atunci, ti-o zic si acum: LUPTA pentru mai bine, pentru ca o sa apara si strada ta foarte luminoasa pe care vei radia [cu mine langa tine evident]. Te rog si pe tine sa nu plangi si sper sa nu o faci [ma indoiesc]. Nu mi-ai cerut sa-ti scriu, mi-ai dictat tot ceea ce simt prin simpla ta existenta. Sunt constienta ca n-as fi eu fara tine, fara sprijinul tau, fara suportul si intelegerea de care dai mereu dovada. N-am un cuvant mai bun decat: Multumesc.

Pentru ca te iubesc cu adevarat iubita mea si stii asta. Si stii ca voi fi cu tine indiferent ce vei face si ca voi fi acolo sa-ti dau 78910 palme sa te trezesti, cum am facut-o nu acum mult timp.

In incheiere, sper sa-ti placa, sper sa realizezi ca iti voi fi mereu alaturi si ca iubita ta te iubeste de un incoace din ce in ce mai MULT.

Inca te iubesc.

Dupa atata timp. Nici macar nu e asa mult, dar mi se pare ca a trecut o vesnicie de cand te stiu, de cand vorbeam cu tine, de cand am ajuns sa te cunosc.
Am capul gol si mintea seaca si totusi, ti-am zis ca ma inspiri. Nu stiu cum, unde, in ce mod, dar sunt cateva persoane care ma inspira sa scriu, sa citez si sa traiesc prin scris. Scriu de placere, scriu sa ma descarc, dar cel mai important, scriu pentru placerea de a-i vedea pe altii captivati si introdusi in tot ceea ce fac. Daca ei sunt multumiti, atunci sunt si eu. DEFAPT. Tu sa fi multumit si deja radiez. Tu sa fi fericit si traiesc fericirea alaturi de tine. Tu sa ma iubesti, sau poti sa nu o faci, o voi face eu si pentru tine. Voi face sacrificii [nu stiu cate am facut deja, dar sacrificiul e o parte din mine nu?], voi ierta [spun mereu ca e ultima ora si nu stiu cine pe cine minte], dar vreau sa fi constient ca orice vei face ma va afecta. In doua feluri. Ori ma vei apropia de tine si te voi iubi mai mult cu aceeasi incredere, ori se va intampla contrariul. Am invatat de la tine ca cu cat iti ascund mai multe chestii cu atat importanta lor se agraveaza si la final eu sunt cea care are de pierdut. Asa ca, dragul meu, de acum incolo o sa ma cunosti asa cum sunt. Fara timiditate [sper], fara chestii pe care sa nu le stii, fara minciuni. Ma vei cunoaste pe MINE asa cum doar 2-3 o fac. Si iti va placea. Vreau sa cred ca iti va placea. Vreau sa traiesc cu speranta ca m-ai inteles. Am fost facuta proasta de multe ori de altii, mi-au zis ca de ce imi bat capul cu tine si n-am stiut sa le raspund. Acum stiu. Pentru ca te iubesc. Si ma bucur ca ai realizat asta sau ai inceput sa constientizezi lucrul asta. Sunt suparata, trista, dezamagita [daca m-ai fi intrebat acum cateva zile de cine sunt dezamagita ti-as fi zis ca mai mult de mine] dar stiu ca o sa imi treaca.




Am stiu ca o sa te iubesc indiferent in ce mod, am stiut-o de la inceput si recunosc, tocmai ACUM.

Pentru tine.

Te vreau langa mine. ACUM!

Asta e pentru tine.

Pentru tine cea care mi-ai fost alaturi 15 ani si sunt sigura ca o sa-mi mai fi pana mor. Pe noi ne leaga sangele iubita mea, ne leaga venele prin care trece acelasi sange. Noi suntem legate una de cealalta. Si ce conteaza ca stam departe? Atata timp cat sangele ala n-o sa inceteze sa curga, o sa fim una alaturi de cealalta.

Asta e pentru tine.

Sa nu plangi. Te rog eu. Am simtit doar nevoia pura sa-ti multumesc pentru ceea ce insemni pentru mine si cate ai facut ca sa fiu ceea ce sunt azi. In mare parte ti se datoreaza tie tot ce sunt azi si recunosc asta si iti multumesc mult. Inseamna enorm pentru mine fiecare mesaj pe care il vad de la tine si fiecare sfat pe care mi-l dai.

Asta e pentru tine.

Esti suparata stiu. Esti mai mult ranita decat suparata. Aseara, habar n-ai cat imi venea sa intru in telefonul ala si sa fiu langa tine. Sa stiu ca macar plangi pe umarul meu, nu pe pat. Sa te ascult pana la epuizare si apoi sa ma intorc inapoi. Dar nu pot iubita mea si asta ma face sa imi rod unghiile din nou [lucru pe care il fac doar la nervi mai nou :)) o sa vezi].

Asta e pentru tine.

Si am simtit nevoia sa-ti dedic o postare. Nu vreau sa plangi. Vreau doar sa fi tare, sa lupti, sa nu incetezi sa crezi ca exista altii mai buni decat el, ca e un IDIOT. Nu te-a meritat ti-o zic eu. Cand o sa te merite cineva cu adevarat o sa vin si o sa-ti zic. Si daca il vad iubita mea, jur, dar jur [nu-mi pasa daca incerci sa ma opresti] ca o sa ma duc eu la el si o sa vorbesc si o sa-l intreb ce a fost cu el, ce a fost pana la urma in capul lui si o sa-i explic eu cam tot asa sa inteleaga prostul ce a pierdut. Nu mi-e rusine de mai nimeni, mai ales de cineva care stiu ca te-a ranit. Ti-am zis de multe ori, pentru tine, as fi in stare sa lovesc si sa bat pe aproape toata lumea. Sa le rup capul la toti daca iti fac ceva. Si sorta ar face la fel doar ca intr-un mod mai diplomat. Eu nu prea pot fi diplomata la varsta mea. Si o sa ai 16 ani in curand si nu vreau sa plangi, sa suferi etc. Vreau sa radiezi. Pentru ca daca ai 16 ani e ceva si daca ai 16 ani si eu o sa am 16 ani si asta inseamna ca am mai trecut un an IMPREUNA. Pentru mine asta conteaza cel mai mult.

Asta e pentru tine.

O sa incerc sa-ti fiu alaturi de cate ori o sa-mi dai voi, sa-ti sprijin capul pe umarul meu de fiecare data cand o sa ti-l simti greu, sa te ajut, asa cum pot pentru ca distanta asta intre noi doua ma distruge psihic si fizic. Daca te-as avea langa mine as fi probabil cea mai fericita. Sa stiu ca pot sa te vad, sa-ti povestesc, sa ma asculti. Putine persoane ma asculta si ma inteleg ca tine si sunt sigura ca le pot numara pe o singura mana. Revenind, nu vreau sa plangi cand o sa-mi citesti postarile alea triste.

Asta e pentru tine.

Ieri, pur si simplu am simtit ca trebuie sa-ti citesc pentru ca aveam capul gol. Si banuiesc ca te-am ajutat :) sau asa sper. O sa incerc pe zi ce trece sa te fac sa te simti mai bine, spun ca o sa incerc pentru ca oricine as fi si orice as face, gaura pe care ti-a lasat-o doar el o poate repara.

Te iubesc mult, enorm. N-ai idee cat. N-am niciun cuvant sa-ti zic mai bun de atat. Multumesc ca existi si mai ales iti multumesc ca ma suporti asa cum sunt si ca imi dai palme cand vezi ca sunt la pamant.

Acelasi lucru il fac si eu.♥