expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

vineri, noiembrie 22

Sfârşit glorios.






Mă sperie că timpul fuge şi că eu nu pot ţine pasul cu el. Încerc şi alerg zilnic cât pot, dar nu reuşesc să îl prind din urmă. Mi-e frică că într-o zi am să obosesc atât de tare, încât mă voi opri; pierzându-i astfel paşii. Atunci când se va întâmpla, pe cui am să-i urmez? Mereu am crezut în importanţa drumului mai mult decât a destinaţiei. Am sperat însă, în tăcere, la o călătorie fabuloasă şi un sfârşit memorabil. De asta am iubit viaţa care mi s-a dat şi de aceea am trăit-o gustând din aproape tot ce mi-a oferit. Conştientizam existenţa unui sfârşit. Glorios sau nu, era acolo şi mă aştepta răbdător. 


"Numai timpul nu-şi pierde timpul."
A.

3 comentarii:

  1. Am o intrebare care nu e legata de postul asta. Cum ti-ai dat seama ca-ti place sa scrii? Si eu scriu ocazional asa ca stiu ca trebuie sa fie o poveste in spatele acestor cuvinte. Mi-ar face o deosebita placere sa o aud pe a ta, asta daca nu consideri ca-ti incalc intimitatea in vreun fel. PS: scrii deosebit! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei. Nu o consider tocmai o poveste, dar îţi voi spune totuşi ce şi cine m-a determinat să scriu. Diriginta din perioada gimnazială mi-a spus într-o zi că am talent şi că trebuie să facem împreună ceva cu acest dar. M-a obligat la început să mă duc la concursuri de creaţie liberă asta pentru că eu nu voiam. O consideram atunci ca fiind o pierdere de vreme. Acum, îi mulţumesc din suflet că a crezut în mine şi în scrierile mele. Am început aşadar să particip la concursurile despre care ţi-am zis mai sus. După câteva luni au apărut progrese. De la niciun premiu la menţiuni, apoi la primele locuri până la publicări în reviste de creaţii. Să nu crezi că poveştile mereu erau atât de intense precum cele de acum. Atunci eram copilă, scriam din pură imaginaţie. Acum însă, lucrurile sunt mai complexe. S-a adăugat o experienţă destul de vizibiă atât din punct de vedere al scrisului, cât şi a sufletului. Căci am trăit multe şi am lăsat în rândurile de pe acest blog sentimente multiple pe care le-am trăit cu timpul. Perioada liceului m-a marcat din multe puncte de vedere. Oameni care au văzut şi au crezut în mine, oameni care au fugit de tot ce însemnam eu, oameni care m-au sprijinit şi nu mi-au dat voie să renunţ la scris, oameni care m-au dezamăgit. Oameni de toate felurile.
      Cam asta e în mare povestea mea. Dacă doreşti anumite detalii, ţi le ofer cu cea mai mare plăcere pentru că nu, povestea unui om care scrie nu reprezintă o încălcare a intimităţii. Mi-am asumat demult că voi pierde o parte din aceasta o dată cu acest blog.

      Îţi mulţumesc frumos pentru compliment!

      Ștergere
  2. Foarte frumos blog. Daca iti place si arta contemporana - in special pictura - te invit sa vizitezi un blog deosebit, pe care il gasesti la aceasta adresa.

    RăspundețiȘtergere

Să fii sincer.