Suntem doar noi doi. A, şi marea.

Obişnuiam cândva să fiu specială şi să nu-mi pese. Obişnuiam să ies in evidenţă nu prin lucruri comune, ci prin lucruri care nu aveau nicio legătura cu realitatea.

Iar acum, de ce m-am schimbat? De ce, tu, timp care le strici pe toate, m-ai stricat şi pe mine?

Sunt într-o pană de imaginaţie şi nu e bine. Am nevoie de vise, de poveşti nemuritoare şi de lucruri roz ca să pot să înfrunt realitatea, pentru că e cea mai dură dintre toate.

Am uitat să mai scriu, am uitat de mine, de tine, de noi. M-am axat doar pe restul şi acum plătesc.

Şi poate aveam nevoie să mi se aducă aminte cine eram şi ce făceam ca să mă trezesc cu adevărat.

Obişnuiam cândva să am tărâmul meu, marea mea, insula mea. Obişnuiam să le am pe toate, doar că acum le-am pierdut din ambiţii prosteşti cum că pot face tot ce fac restul, cum că pot trăi ca ei toţi, şi am devenit în acest fel, banală.

Am devenit o tipă obişnuită care şi-a pierdut talentul pentru că aşa a vrut, frumuseţea pentru că şi-a dorit, încrederea pentru că n-a crezut în ea şi în calităţile ei.

Dar, sper că m-am trezit. Sper că nu voi mai dezamăgi persoanele dragi, care, am rămas surprinsă să văd cât de puţine sunt.

"If you're lucky enough to be different, don't ever change."

Acum, suntem doar noi doi. A, şi marea.