expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

duminică, august 10

De vorbă cu marea.



     Sunt alt om. Mă privesc în oglindă și îmi spun „m-am schimbat”. Am aceiași ochi triști și același zâmbet șters, dar, cu toate acestea, nu mai sunt nici pe departe cine obișnuiam să fiu. Mi-am dat seama, aici, la mare, când m-am dus într-o seară să îi vorbesc. Am întrebat-o, cum fac de fiecare dată, ”De ce?”. Mi-a spus că era nevoie. Cică de fiecare dată când m-am întors la ea am venit „altfel”. Că „altfel” voi veni și vara viitoare, și peste două veri. Pentru că trebuie să cresc - mi-a spus, jucându-mi-se în păr cu briza ușoară și sărată. Am simțit schimbarea în momentul în care nu i-am mai cerut să mi te găsească. Când m-a întrebat pe cine caut, i-am spus că „pe mine”. Mi-a zâmbit printr-un val pe care mi l-a spart la baza picioarelor, spunându-mi că sunt pe drumul cel bun. Am plecat împăcată de acolo. 

  Călcând cât mai ușor pe nisipul ud, cu părul vâlvoi și gust de sare pe buzele crăpate, mi-am luat adio de la ea, spunându-i că la vară am să vin mai liniștită ca anul acesta. 
Am zâmbit trist, așa îi spun în fiecare an, așa i-am spus mereu.  

„Trăiește frumos.”
A.

4 comentarii:

  1. Si eu ma caut pe mine de ceva timp si parca nu mai sunt pe nicaieri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Undeva tot trebuie să fim. Doar că nu știm încă unde ne e locul.

      Ștergere
  2. M am pierdut pe mine in incercarea de a-i gasi pe altii.

    RăspundețiȘtergere

Să fii sincer.