Am fost întrebată, cândva, ce caut în viaţă şi ce doresc să îmi ofere aceasta. N-am ştiut să răspund. M-am limitat în a-i zâmbi trist respectivului, spunându-i, cu regret, un banal "Nu ştiu." M-a etichetat atunci ca fiind visătoare, aeriană şi mi-a spus că trebuie să încetez să mai caut perfectul într-o lume imperfectă. M-am făcut că nu-l înţeleg - îmi amintesc foarte bine cum învârteam nervos de pai, lăsându-i impresia că ar fi un tic de al meu - când, de fapt, întrebările pe care mi le adresase mă bulversaseră într-un mod absurd.
Mi-am dorit să-mi răspund mult timp la cele mai de sus, până de curând, când, am realizat că trebuie să încetez în a căuta răspunsuri vii pentru nişte întrebări care au murit demult. Le-am lăsat, aşadar, să moară şi pe ele, în mine şi în locul în care au luat naştere. Mi-am păstrat, însă, locuri goale în suflet, pentru orice eventualitate - probabil că încă sper la nişte întrebări fără moarte - şi am îngropat, împăcată, amintirile oamenilor trecători din viaţa mea. Le-am acceptat plecarea şi am închis eu uşa în urma lor, ca să nu le permit să-mi devină pasageri. Cu un singur regret am rămas în ceea ce îi priveşte. N-am apucat să le spun niciodată (am concluzionat că ori nu mi s-a oferit ocazia, ori nu şi-a mai avut rostul) că ar fi putut să-şi anunţe plecarea din sufletul meu.
"De ce să fugiţi, frăţioare? Încet nu puteţi să mergeţi?"
"Văd enorm şi simt monstruos."
A.
Scrii intr-un asa mod placut, adanc si totusi atat de usor de citit!
RăspundețiȘtergereÎţi mulţumesc din suflet pentru un gând aşa frumos!
ȘtergereAcum ca mentionezi acest lucru imi dau seama ca nici eu nu am apucat sa le spun asta desi ar fi trebuit.
RăspundețiȘtergereNu ştiu dacă s-ar fi schimbat ceva, dar e o întrebare care mă bântuie.
ȘtergereNici nu știi cât de mult îmi place ce ai scris...
RăspundețiȘtergereGândurile frumoase şi sincere, cum este al tău, nu fac decât să îmi aducă o mare bucurie în suflet!
Ștergere