Îmi amintesc rar de tine, dar doare atunci când se întâmplă.

L-am zărit acum câteva zile pe C. Era singur şi se plimba cu privirea în gol de parcă ar fi căutat ceva. Se uita prin toată lumea, dar părea că vrea să găsească un singur chip. Cotea pe fiecare stradă, cu mersul puţin grăbit şi paltonul cel negru într-o mână. "Mereu elegant. Veşnicul C. stilat." mi-am zis.

M-am întors la A. Dormea. Părul blond, picioarele puţin dezvelite şi chipul îi trădau inocenţa. Era tot A. Şi, deşi, sticla era chiar la capul ei, părea ca în somn a uitat de el.

C. se plimba. Era agitat. Lumea îl ignora şi nu părea să observe. Era abătut şi în fiecare fată cu părul blond o căuta pe ea. Pe A.

Sufletul lui o striga după atâta timp, iar ea nu auzea. Ea era furată de somn.

C. se oprise. Privea în faţa lui. Un păr blond, prins şi ţigara în mâna stângă. Să fie..

- Hei, tu!

Fata se întoarse. Mhm. Nu era nici pe departe A.

- Ahh. Regret. Te-am confundat..

Plecă mai departe. Aşadar, C. o căuta după atât de mult timp. Se uita peste tot pe unde bănuia că ar fi umblat ea. Şi adevărul era că o cunoştea. Pe acolo obişnuia să iasă A., dar în zilele când uita să se trezească rămânea în casă.

C. continuă să meargă până la parc, se aşeză pe prima bancă. Scoase o agendă. Şi începu:

"E primăvară şi eu nu înfloresc. Nu înfloreşti nici tu lângă mine, nu înflorim niciunul. Observ, acum, că îmi e imposibil să te uit. Caut în fiecare fată privirea ta şi când îmi dau seama că nu aduce nici măcar puţin cu tine, blestem zilele în care m-am îndrăgostit. De aceea încerc să te uit, să îmi ocup timpul ca să nu mai apari tu, o fantasmă, în mintea mea.

Adevărul e că îmi amintesc rar de tine, dar doare atunci când se întâmplă.

C."

Rupse nervos foaia, o făcu ghemotoc şi o aruncă la gunoi.

De ar fi ştiut A., că el, C. nu o uitase...