expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

marți, martie 6

Alege orice.



Bună C.
Aici eu, A. Ştiu că ţi se va părea ciudat că îţi scriu. Nu prea mai vreau să îmi deschid aşa sufletul. Am multe de pierdut din cauza asta şi mi-am dat seama destul de târziu de acest lucru.

Nu ştiu cum sau de ce, dar te-am ales pe tine. Aveam, poate, mai multe drumuri şi mai multe cărări, iar eu am ales-o pe cea mai dificilă şi întortocheată. De ce? Nu era oare mai uşor să te las să pleci şi să îmi găsesc un drum uşor de parcurs? Regret alegerea făcută? Nu.

E ceva în mine care nu vrea să îţi dea drumul, ceva care mă leagă de tine precum o ancoră de un vas. Îmi faci bine? Îmi faci rău? Nu ştiu. E atât de stupid că nu îmi pot răspunde la întrebările astea. Ar fi fost mai uşor să ştiu adevărul şi să îţi cunosc părerea. Mi-ai spus să te las în pace, te-am lăsat (nu mi-a fost uşor) iar acum îmi trimiţi din nou scrisori. Asta cum mai vine? Mă vrei alături de tine sau nu mă vrei? Căci dacă mă vrei doar ca amică ţi-o spun drept că nu o pot face. Nu pot să stau să te aud cum vorbeşti despre alta, cum o săruţi pe ea de faţă de mine sau mai ştiu eu ce. Îmi va ajunge să ştiu că eşti sănătos şi fericit. Asta o pot afla şi de alţii.


Fă ceva, dar te rog, nu mă mai amăgi. Sunt fraieră şi îndrăgostită, nu profita de lucrul acesta. Mai am multe de învăţat şi o voi face pe parcurs şi cu timpul, pentru că timpul va fi singurul care mă va aduce pe linia de plutire.

Sunt pierdută. Mai pierdută ca niciodată. Nu mă regăsesc şi nu am ce să fac cu asta.
Sunt singură. Mai singură ca niciodată, deşi E. e lângă mine.

Sunt tânără. Mai tânără ca niciodată. Deci voi profita de faptul ăsta, poate de una singură.

Vreau să te hotărăşti, orice ar însemna asta. Nu mai pot sta aşa. S-au vărsat lacrimi multe şi sărate aşa că aş dori să ştiu dacă se vor mai vărsa şi în continuare. Măcar să îmi pregătesc sulul de serveţele din timp.

 Alege orice, numai alege. Spune-mi: "Proasto, da, vreau să fii cu mine sau nu vreau să mai faci parte din viaţa mea!". E chiar aşa greu? Nu încerca să mă îndepărtezi, îţi spun că nu va merge pentru că am încercat eu cu tine şi rezultatul a fost un dor mai aprins decât înainte.

Ne leagă ceva, dar nu ştiu ce. Alege dacă vrei să tai nodul ăsta şi să laşi toata sfoara în spate sau să treci peste el şi să continui. Au fost multe şi asta vezi atunci când te uiţi pe sfoară că un nod e mai gros, altul mai subţire.

Gândeşte-te ce e în inima mea şi cum arată defapt această comoară, dăruită cândva ţie.

Te sărut, A.

14 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Ma bucur ca iti place. Din cate am citit pe blogul tau, stii ce e in sufletul meu pentru ca ai cunoscut iubirea.

      Ștergere
  2. prea frumos. ♥
    incertitudinile strica totul. desi initial un refuz poate parea o tragedie, e mai putin dureros decat o multitudine de intrebari fara raspuns.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar intrebarilor le poti pune capat printr-un singur raspuns..eu asta vreau. Un singur raspuns si imi ajunge.

      Ștergere
  3. nici eu nu as putea sa raman prietena, dupa o despartire, cu un fost iubit...
    mi-ar fi imposibil de la iubire sa decad la o simpla prietenie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Superb :X:X:X:X:X. Imi place enorm

    RăspundețiȘtergere
  5. Ah, iar ma faci sa regret ca nu-s genul de persoana sentimentala :((( Baga-mi-as

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiecare iubeste in felul lui. Tu poate fara tot sentimentalismul iubesti mult mai profund ca mine..:)

      Ștergere
  6. Of,eu chiar sunt in situatia in care "cica trebuia sa ramanem amici"..dar pur si simplu nu pot..caci de fiecare data ma gandesc la el..la momentele frumoase pe care le-am petrecut..of..

    RăspundețiȘtergere

Să fii sincer.