Hainele de casă prăfuite parcă s-au subţiat deodată. Tot corpul tremură. Umerii laţi s-au pleoştit, ochii s-au înroşit, iar buzele între-deschise s-au înmuiat în fântâna de lacrimi sărate. Încununată cu păr blond şi învelită în parfum de liliac, oftez. Am început iar să îţi scriu şi nu am nicio idee de când o fac. Eram frumoasă înainte să îmi aşez stiloul în mână şi să îmi revărs sentimentele pe această foaie. Iar acum, până şi Savista e deasupra mea.
Sunt încojurată de "murături" aşa cum obişnuieşte tata să le spună. De oameni cărora le vezi acritura doar după ceva vreme. Mi-ai fost iubit şi amant, dar am realizat astăzi că mi-ai fost cel mai bun prieten pe care îl poate avea cineva. Ţie puteam să îţi spun tot, ţie puteam să îţi povestesc orice îmi trecea prin cap. Tu erai sprijinul, mentorul, sfătuitorul meu.
Lacrimile nu se opresc. Foaia e inundată de rouă suferindă. Gândurile sunt infinite. Se suprapun atât de mult încât incoerenţa este pretutindeni.
În ochii tăi căprui îmi văd cerul. În braţele tale protectoare îmi simt fiinţa. În chipul tău angelic îmi văd iubirea.
Aştept să fie bine. Aştept să treacă toate şi să vină vremea când gustul fericirii îmi va invada corpul. Aştept.
A.
"à bout de mots, de ríves je vais crier: Je t'aime"
Frumos :x
RăspundețiȘtergereSi eu astept acelasi lucru!
je crois qu'il t'aime aussi:)
RăspundețiȘtergereDupa ploaie se arata soarele :)
RăspundețiȘtergereVor fi si zile bune:)
Stefix: mersi. Cred ca o multime de oameni asteapta lucrul asta..
RăspundețiȘtergereNymphetamine: Je pense que je sais qu'il m'aime.
RăspundețiȘtergereDenisa: Sper din tot sufletul sa fie..
RăspundețiȘtergeree bine sa scrii, cel putin eu ma descarc asa.
RăspundețiȘtergeresi eu astept acelasi lucru ca si tine.
Lavi H, sper sa primit toti fericire pana la Craciun. :d
RăspundețiȘtergeresigur va fi bine...doar trebuie sa astepti putin...o sa vezi ca am dreptate...sa nu iti faci griji..o sa fi fericita
RăspundețiȘtergereTavi, sper sa ai dreptate!
RăspundețiȘtergereFie ca magia acestei sarbatori, a nasterii Mantuitorului sa va aduca multa pace, caldura sufleteasca si bucurie. Hristos s-a nascut! Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!
RăspundețiȘtergereLavi: multumesc mult! Sarbatori fericite si tiee!
RăspundețiȘtergere