expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

duminică, februarie 13

Ce am făcut?


Ohh C. aseară te-am ucis. Te-am ucis fără scrupule. Erai chiar acolo, acolo pe marginea patului. Şi mă priveai. Îţi frecai mâinile neîncetat şi doreai cu ardoare să îmi vorbeşti.

Îmi ziceai că îţi pare rău, că nu poţi să mă uiţi, că mereu te gândeşti la mine şi la privirea mea. Mă cerşeai cu atât de multă speranţă înapoi că nu am putut să te refuz. "O seară, doar o seară A. şi apoi îl laşi să plece" şi ne-am reunit. Ne-am regăsit ca două păsări călătoare care se întorc acasă.

Îmi şopteai că mă iubeşti, că nu mai puteai de dorul meu şi plângeam. Atât de mult aşteptasem toate astea încât credeam că visez.

Palma ta îmi mângâia încet fiecare parte a corpului. Tresăream. Aceasta era atingerea după care cerşisem atât de mult timp. Buzele tale, se lipeau de gât, trasand delicat urme ale iubirii cu dinţii, şi atacau in final cu colţii, într-un mod brutal, dar firav. Trupul meu se lipea de al tău, ohh C.

Câtă pasiune în fiecare atingere, câtă emoţie în fiecare răsuflare lăsată pe pielea mea.

Mâinile mele se jucau întruna cu părul tău în timp ce pulsul cobora până în picioare şi urca la loc, în cap.

Iar eu C., printre multele picături care mi se prelingeau încontinuu îţi şopteam că te iubesc. Îmi răspundeai, îmi repetai întruna "Ohh A. ce dor mi-a fost de tine. Ohh, A. cât te iubesc" şi atunci, în următoarea secundă am simţit că tonul tău e fals. Că mă minţi şi că venisei la mine doar pentru că cealaltă te părăsise. M-am ridicat, mi-am aruncat în grabă cămaşa pe mine şi am fugit spre bucătărie. Am luat primul cuţit pe care l-am găsit. Mare, ascuţit îndeajuns încât să te poată ucidă. M-am întors în dormitor şi l-am înfipt în lucrul care mi-a făcut cel mai mult rău, în inima ta. Trebuia să opresc răul de la rădăcină, iar tu te zvârcoleai ca un peşte pe uscat. Ţipai şi îmi ziceai "De ce A., de ce?!" şi eu te priveam. Păreai atât de neajutorat dragul meu, atât de lipsit de orice că nu am putut să vin la tine. Ce făcusem C.?

Am început să râd. Sadic, isteric, dar plângând în acelaşi mod. De ce? Pentru că ştiam că se terminase totul.

Şi atunci m-am trezit.

6 comentarii:

  1. o, doamne, cat de sadic! De ce ai ales un astfel de sfarsit pentru povestea ta? Oare nu putea sa-l ucida doar in mintea ei?

    RăspundețiȘtergere
  2. L-a ucis doar in vis, in realitate nu cred ca e in stare.

    RăspundețiȘtergere
  3. ma asteptam la sfarsitul asta... dureros

    RăspundețiȘtergere
  4. Sadic^^..dar nuj...are acel ceva care te atrage ca un magnet..super anyway...<3

    RăspundețiȘtergere
  5. Nici macar tragic si deloc sadic, e chiar natural :))

    RăspundețiȘtergere

Să fii sincer.