expr:class='"loading" + data:blog.mobileClass'>

vineri, martie 16

Sporturi extreme.



*

 "Era mai. Cireşele încercau să îşi facă apariţia, iar, odată cu ele, mă coceam şi eu.

În Paris cald, mai cald ca niciodată. "Oare vara cum o să fie dacă acum nu mai ştiu ce să pun pe mine?" mă întrebam eu, răsfoind ultimul număr din Vogue. "Vreau să fiu cândva pe copertă! Vreau să fiu manechin şi să apar peste tot! Vreau să îmi clădesc un imperiu pe baza frumuseţii!" Mă gândeam la toate astea când ventilatorul a început să scoată un sunet ciudat. Mi-am ridicat privirea şi m-am întins ca să îi dau un picior. Era mult, mult prea cald. Chris era pe afară. Îi plăcea să umble asa hai hui, doar pentru a admira oamenii. M-am ridicat din pat, m-am uitat în jurul meu şi nevenindu-mi nimic interesant în minte, m-am aruncat din nou în patul uriaş. 

După jumătate de oră a venit şi Chris. Era transpirat şi avea cu el un rucsac. 
- Ce faci cu ăla, Chris? l-am întrebat foarte curioasă.
- Plec.
- Unde pleci? Ai înnebunit? Avea de gând să plece pentru totdeauna?
- Offf copilă naivă! îmi zise el şi mă luă în braţe, oferindu-mi un sărut cald  şi sărat. Plecăm amândoi! Doar nu credeai că te părăsesc. Vom avea o mini-vacanţă. O sa fie superb! Ai să vezi Ange. Zona e superbă şi acolo nu e aşa cald. E tocmai bine. 
- Chris, dar plecăm aşa? Nu avem bagaje făcute..nu avem nimic. 
- Ne avem unul pe celălalt şi e deajuns. Acum du-te şi pune ceva într-un rucsac.

...

Nu aveam nicio idee că avea de gând să mă aducă la munte. Pirineii erau cei mai frumoşi în mai şi cu siguranţă puţini ştiau asta pentru că lumea părea că a rămas închisă acolo, la Paris. Drumul fusese greu, dar meritase. Peisajele erau de nedescris. Verdele crud al brazilor se amesteca cu pomii cărora abia le dădeau florile. 
Am ajuns pe un vârf numit Perdu. Ce nume ironic! Chris şi-a dat joc ghiozdanul, m-a luat pe sus, m-a lăsat în jos şi nebun de fericire a început să mă sărute pasional. M-a iubit acolo, pe acel vârf, până la apus. Nu era nimeni, eram doar noi doi, iar animalele păreau şi ele inexistente. La apus, a scos din ghiozdan un cort şi l-a montat într-un copac. 

- Chris, ce faci acolo?
- Montez cortul, Ange..
- În pom?
- Tu nu ai auzit de neobişnuit? Acesta este un sport extrem. Ia-l ca atare.
- Nu am de gând să dorm într-un cort atârnat de un copac
- De ce nu?
- De ce da?
- Ange, vei regreta că nu ai încercat chestii de genul acesta. Eşti tânără, profită de tinereţe. Vreau să te bucuri de viaţă. Deci, vrei?
- Ce să vreau?
- Să urci în cort?
- Ok.."
*

Am urcat şi a venit lângă mine. La răsărit, m-a cerut şi am spus da (asta voi povesti altcândva). A fost o noapte şi o zi din acelea pe care le pui într-un loc şi ştii că vor rămâne acolo pentru totdeauna. Am făcut un sport extrem, cortul-cocoţat cum îmi place mie să îl numesc, al doilea fiind faptul că am accepat să mă căsătoresc cu el. Acum nu ştiu dacă aş mai fi în stare de aşa ceva. De toate pe care le-am făcut împreună. Poate doar cu el. Cu altcineva nu. 

"Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire."

A.

*(Amintiri)

Tu ai practicat vreun sport extrem? Dacă da, cum a fost?

13 comentarii:

  1. " Era mai. Cireşele încercau să îşi facă apariţia, iar, odată cu ele, mă coceam şi eu." - geniala fraza asta :)

    RăspundețiȘtergere
  2. "Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire."

    ...that makes me smile

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand am gasit citatul ala, nu mi-a venit sa cred cat de adevarat este..

      Ștergere
  3. Cat imi place blogul tau... Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Deci,adooooooooooooooooooor pur si simplu tot ce scrii.:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Iubirea e sportul meu extrem, are de toate in ea. Tu iubesti Parisul, e si asta un sport extrem.

    RăspundețiȘtergere

Să fii sincer.