Deciziile mele, regretele mele.

De-aş putea, aş da timpul înapoi şi aş trece în tabăra cealaltă unde toţi ascultă de toţi. Aşa, nu păţesc nimic şi nu ajung să se resemneze, doar că eu nu pot, şi, din păcate, eu nu sunt toţi.

Îmi regret părţi ale trecutului, regret faptul că uneori nu pot exprima ceea ce gândesc şi aleg tăcerea, regret că am decis eu pentru mine, şi am decis greşit. Regret pentru că ştiu că ar fi putut fi altfel.

Dar, deşi regret, nu pot schimba nimic, căci trecutul e trecut, tăcerea e tăcere, greşelile sunt greşeli, iar altfel nu înseamnă neeapărat mai bine. Altfel înseamnă altfel.

Sunt bine. Mă resemnez cu ideea că am greşit şi că trebuie să îmi asum toate astea. Greu, dificil şi cel mai rău, e că doare.

De ai fi ştiut şi tu să alegi binele pentru tine, cum ştii să o faci pentru alţii. De ai fi ştiut să te asculţi..

Concluzia?

Deciziile mele, regretele mele.

Atât.

Nici A. Nici C. Eu.