Aşteptarea a luat sfârşit.

A. se hotărâse. Va termina cu toată drama. Până la urmă, era tânără, frumoasă şi suferise ca o proastă. Oftă. Obosise până acasă. Alergase ca o nebună. Urla la telefon. Bănuiesc că şi gesticula pentru că nu puteam să fiu lângă ea. Îmi povestea cum vecinii se holbau la ea de parcă ar fi omorât pe cineva. Ştia că nu omorâse pe cineva ci ceva. Un singur lucru: aşteptarea lui C. Dar cum să le zică asta? Îi dăduse dracu pe toţi în gândul ei şi continuă să alerge. Mi-a zis "L-am auzit cum ţipa şi îmi zicea să mă întorc la el şi când verficam îmi dădeam seama că e doar imaginaţia mea prea bogată." Îi zic "A. ai innebunit?" şi îmi răspunde sec "Probabil.". Urmă o lungă tăcere în care nu ştiu ce dracu foşnea pe acolo..îmi ciulisem urechile la maxim doar doar să aud ce face. "A. ce Dumnezeu faci?" "Ştii...şi dragostea turbează la un moment dat. Da nu cred că i-au găsit antidotul ăştia. Hai să-ţi citesc ce i-am scris".

„Mi-aş fi dorit să mă împac cu sentimentul că ai plecat, dar azi te-am văzut cu ea şi asta m-a făcut să-mi dau seama că, deşi ai greşit, încă ai rămas în inima mea. Mai ţii minte C. zilele în care ne închideam în casă şi nu mai răspundeam la telefoane? Când trăiam doar noi doi? Mai ţii minte primul sărut, primul Crăciun, prima noapte de dragoste? Le-ai uitat, iubitul meu dragul meu, le-ai uitat pe toate. Eu nu mai exist, m-ai alungat cum arunci ceva de mâncare la gunoi fără ca măcar să realizezi că ţi-a plăcut gustul. M-ai exilat de lumea ta, şi acum, nu o mai vreau înapoi. Am doar vise prin care mă întorc în ea, mă ciupesc şi mă trezesc repede.

Îmi e dor de zilele când eram totul pentru tine, sau mă rog, aşa credeam. Aş vrea să le aduc înapoi, să le privesc şi să zâmbesc. Nu mai vreau să le trăiesc din nou pentru că durerea s-ar intensifica. Îmi doresc doar să le clasez în categoria „Amintiri frumoase din trecut”, dar nici asta nu pot, pentru că apari în ele, iar tu eşti singurul care are categoria lui şi doar a lui. Te înscrii singur, egoist, mândru, în categoria „Amintiri dureroase”. Amintiri care, deşi plăcute în trecut, în prezent mă fac să ţip pe dinăuntru de durere.

Am dat sfaturi „Nu-ţi regreta trecutul. Bucură-te de clipelele pe care le-ai trăit împreună cu el”, dar cum pot să mă bucur când toate s-au întors împotriva mea?

Nu te-am minţit azi când ai venit la mine, şi, zâmbind, m-ai întrebat „Ce mai faci A.? Cum îţi mai e?” pentru că ţi-am răspuns „Foarte bine.” Pe moment, chiar îmi era. Îţi auzisem vocea după atâta timp, îţi văzusem ochii pe care îi tot zăream în toţi, şi, chiar dacă erai cu ea, am simţit pentru o secundă că privirea ta e concentrată pe mine. Îmi cer iertare că am uitat să te întreb ce faci, am privit-o pe ea şi am înţeles că îţi e bine. Şi apoi, te-am văzut cum pleci şi asta m-a durut cel mai tare. Plecasei odată, dar plecasei singur. Aşa, când te-am privit cum te îndepărtezi de mână cu ea mi-am dat seama că, deşi nu o cunoşteam, aş fi alergat şi aş fi luat-o la bătaie doar pentru că te ţinea de mână.

Ai uitat...sau poate nu ai vrut să ne faci cunoştinţă. Oricum ţi-o zic sincer, arăţi mai bine ca ea. Pentru că, pentru mine, mereu ai fost perfecţiunea aceea care aştepta să fie găsită, în ciuda tuturor celor care îi spuneau că nu există.

M-ai speriat. M-a speriat faptul că te-am văzut şi de aceea am vrut să alerg până acasă. Ca să îţi scriu mai repede şi să scap.

Ai fost idealul...ai fost flacăra care mă ţinea în viaţă. Acum, lumina mea se alimentează din puţinul care a mai rămas din tine, şi nu mai are mult până când lumânarea va ajunge la sfârşit.

Nu va fi sfârşitul meu, ci sfârşitul aşteptării tale. Va înceta la un moment dat să existe şi va fi înlocuit de altcineva, mai special, mai frumos, mai perfect decât tine.

Momentan, nu cred că există, dar ştiu dragul meu, o ştiu, că va veni.

Şi mă vei vedea întruna din zile cum voi veni la tine şi îţi voi spune „Hei , C. Ce mai faci? Eşti bine?„ iar tu vei înghiţi în sec când îl vei compara pe el cu tine, pe mine cu ea, pe noi cu amintirea a ceea ce am fost cândva.

Ultimul mesaj de la mine, ultima scrisoare, ultimele sentimente sincere.

Cu drag, A.”

Nu îl uitase. Atâţia amanţi şi atâtea partide de sex cu bărbaţi cărora nici nu le mai ştia numele nu putuseră să o facă să-l uite pe C. Nu era nebună. Era prietena mea şi, mă durea ca naiba să ştiu că se prefacea că îi e bine. Nu puteam să îi zic nimic.